Documentaţia pentru a doua etapă suceveană de 25 de milioane de euro a ISPA ia calea Bruxelles-ului
Aleşii municipali au aprobat ieri, în şedinţă extraordinară, studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru proiectul de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată, acesta venind în continuarea programului ISPA, aflat la finalizare. Finanţarea pentru ceea ce este cunoscut şi ca etapa a doua ISPA urmează a fi deblocată în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu, Axa prioritară 1, sector apă şi apă uzată, derulat de Ministerul Mediului şi Pădurilor. Perioada de aplicare a Programului este 2010-2013, însă obiectivele acestuia prevăd, în tot judeţul Suceava, investiţii care se vor derula şi după 2013, pentru dezvoltarea durabilă a infrastructurii de mediu. Studiul de fezabilitate a fost întocmit de EPTISA România, valoarea investiţie pentru întreg judeţul Suceava fiind de circa 120 de milioane de euro. Astfel, sunt prevăzute lucrări de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată pentru 5 aglomerări urbane, respectiv Suceava, Fălticeni, Rădăuţi, Vatra Dornei şi Gura Humorului. În ceea ce priveşte municipiul Suceava, investiţiile sunt estimate la aproape 25 de milioane de euro, lucrări finanţate din Fondul de coeziune urmând a se face la captarea de apă de la Berchişeşti, staţia de tratare a apei Mihoveni, în amenajări de staţii de pompare a apei uzate, precum şi în reabilitări şi extinderi de reţele de alimentare cu apă şi canalizare. „Aglomerarea Suceava-Salcea are alocată suma de 25 de milioane de euro, pentru extinderea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în special în cartierele noi, precum Lanişte, Tătăraşi şi Autoservice. Întreaga documentaţie urmează a fi trimisă la Bruxelles, astfel încât până în luna mai să fie aprobată şi licitată”, a declarat primarul Ion Lungu. Municipalitatea suceveană va cofinanţa proiectul cu circa 500.000 de euro, sumă împărţită egal pe durata celor 3 ani. Suceava este membru al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară(ADI), organism judeţean constituit în 2008 cu participarea a mai multe administraţii locale, scopul fiind aplicarea programelor finanţate de Uniunea Europeană.