Timp de o lună,
Târg de joburi locale, naţionale şi internaţionale
Primăria municipiului Suceava şi o firmă clujeană specializată în recrutarea şi plasarea forţei de muncă organizează, în perioada 31 martie-31 aprilie, „Târgul de cariere”. Acţiunea se va desfăşura la Casa Culturii, într-un spaţiu în care amatorilor li se vor face oferte de locuri de muncă de pe plan local, naţional şi internaţional. „Crearea de locuri de muncă este o problemă care mă preocupă, măcar din perspectiva creşterii veniturilor la bugetul local. Aşa cum am mai spus, o oportunitate ar fi terenurile disponibile din zona Termica, şi aşteptăm cu nerăbdare semnarea contractului pentru ridicarea noii centrale de termoficare, astfel încât să ne orientăm înspre un parc industrial. În cadrul acestui târg, primăria nu va face niciun efort financiar şi sperăm ca acţiunea să fie o reuşită”, declară şeful administraţie locale Ion Lungu. Reamintim că un barometru de opinie local releva faptul că pe primul loc în rândul problemelor pe care municipalitatea suceveană ar trebui să le rezolve se situează lipsa locurilor de muncă. Primarul Ion Lungu declara că, deşi aceasta nu este o obligaţie a administraţiei locale, câte ceva s-ar putea face prin crearea unui mediu prietenos de afaceri, accesarea de proiecte europene şi înfiinţarea unui parc industrial.