Lungu cere bani de la MAI pentru stabilizarea versanţilor în alunecare Zamca şi Teodoreni
• Primarul Sucevei ar vrea ca lucrările de oprire a deplasărilor de teren să înceapă anul acesta
Mâine, primarul Sucevei, Ion Lungu, se va afla în capitală, unde va repune pe rol proiectele pentru finanţarea lucrărilor de stabilizare a versanţilor afectaţi de alunecări Zamca şi Teodoreni. „Acestea au fost înaintate iniţial la Administraţia Fondului de Mediu, însă există o nouă metodologie, documentaţiile trebuind a fi depuse, prin intermediul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, la Ministerul Administraţiei şi Internelor. Voi insista ca lucrările în aceste zone deosebit de importante, în care există alunecări de teren, să înceapă din acest an. Sperăm să avem succes la Bucureşti şi să primim finanţare de la Guvern”, a declarat edilul şef. Versantul de nord-vest al municipiului Suceava face legătura zonei Şcolii „Filadelfia” din Zamca cu terasa platoului Şcheia, fenomenele de alunecare punând în pericol stabilitatea întregului areal. În această parte a municipiului există atât locuinţe, cât şi obiective culturale, deplasările fiind cauzate de apa subterană din straturile nisipoase situate sub un pachet de argilă. Procesul a căpătat amploare în ultimii 7 ani, în urma studiilor fiind trasă concluzia că se impune, de urgenţă, intervenţii de sprijinire a taluzului de la partea superioară a versantului. În caz contrar, există riscul pierderii stabilităţii şi punerii în pericol a clădirilor respective. Proiectul a fost depus la Administraţia Fondului încă de la începutul anului 2008, investiţiile se ridică la 5,3 milioane lei(1,5 milioane euro), durata de desfăşurare a lucrărilor fiind de 18 luni. În iulie 2010, Consiliul Local a aprobat şi indicatorii tehnico-economici pentru lucrările de consolidare ce ar urma să fie efectuate pe Dealul Teodoreni din cartierul Burdujeni, respectiv pe versantul care a luat-o serios la vale în timpul căderilor masive de precipitaţii de la sfârşitul lunii iunie. Necesarul este de peste 5,7 milioane de lei, pentru stabilizarea terenului fiind necesară amenajarea a 9 chesoane, 2430 de drenuri colectoare, 261 de metri liniari de conducte de transport, 261 metri liniari de canal deschis pentru evacuarea apei, pe o suprafaţă de 8615 de metri pătraţi se vor face consolidări cu geocelule, în timp ce protecţia feţei prin ramforsare va viza 2685 de metri pătraţi. Durata de realizare a investiţiei este de 26 de luni, în primul an urmând a se aloca 1 milion de lei, iar în anul al doilea – 3,8 milioane de lei