Din puşculiţa judeţeană,
Bani nerambursabili pentru asociaţii, fundaţii şi culte
Programul de acordare a finanţărilor nerambursabile din fonduri publice prevăzute în bugetul propriu al Consiliului Judeţean Suceava, alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, este operaţional. Aceasta după ce aleşii judeţeni au aprobat, ieri, o hotărâre în acest sens. „Atragerea societăţii civile în procesul de dezvoltare economică şi socială a judeţului este foarte importantă într-o democraţie care se doreşte funcţională, sugestiile şi propunerile venite din partea sectorului neguvernamental fiind, de cele mai multe ori, realiste şi bine fundamentate. Consiliul Judeţean Suceava a căutat, în fiecare an, în limita posibilităţilor, să sprijine activitatea persoanelor fizice şi juridice fără scop patrimonial, asociaţiilor, fundaţiilor şi cultelor religioase recunoscute conform legii, şi, nu de puţine ori, chiar a reuşit, dovezile existente demonstrând acest lucru”, declară vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Ilie. Potrivit Legii nr. 350/2005, atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă se face exclusiv pe baza selecţiei publice de proiecte, procedură care cuprinde mai multe etape. Pentru a putea participa la licitaţia privind atribuirea contractului de finanţare nerambursabilă, solicitanţii trebuie să fie persoane fizice sau juridice fără scop patrimonial, respectiv asociaţii, fundaţii sau culte religioase recunoscute de lege, fapt probat cu documente care să dovedească forma de înregistrare enunţată. Pe lângă criteriile generale, Consiliul Judeţean a stabilit unele criterii specifice, care rezultă din activităţile şi domeniile pe care le are în competenţă. Astfel, sunt excluşi de la finanţare solicitanţii care nu şi-au îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor şi taxelor către stat, precum şi a contribuţiei pentru asigurările sociale de stat; cei care furnizează informaţii false în documente prezentate; cei care au comis o gravă greşeală în materie profesională sau nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate printr-un alt contract de finanţare nerambursabilă, precum şi solicitanţii care fac obiectul unei proceduri de dizolvare sau de lichidare. Finanţarea proiectelor promovate vizează asistenţa socială; culte; sport şi servicii culturale. Partea de cofinanţare, suportată de beneficiar pentru proiectele depuse va fi de minimum 10% din valoare totală a proiectului.