Sucevenii care nu-şi actualizează dosarele îşi pierd rândul la o locuinţă ANL
• Construirea a 80 de unităţi de locuit ANL în Bulevardul „1 Decembrie 1918” este blocată, Curtea de Apel Bucureşti anulând licitaţia pentru alegerea constructorului
Conducerea municipalităţii sucevene atenţionează pe tinerii care au depus dosare pentru o locuinţă ANL că trebuie să vină la primărie să-şi cu acte la zi. Edilul şef Ion Lungu avertizează că solicitanţii care nu-şi vor reactualiza documentaţia ar putea să-şi piardă poziţia de lista de priorităţi. „Având în vedere că o hotărâre de guverne ne obligă ca în fiecare an, până la sfârşitul lunii februarie, să actualizăm lista de priorităţi pe care o avem pentru apartamentele ANL şi în acest an se întâmplă acest lucru. De aceea, tinerii care au depus dosare până la sfârşitul anului 2010 trebuie să se prezinte la Spaţiul locativ cu documente actualizate, în vederea revederii ordinii de priorităţi. Cei care nu-şi reactualizează dosarele îşi pierd vechimea şi locul de pe listă ”, arată primarul Ion Lungu. Municipiul Suceava are aprobată construirea a 80 de unităţi de locuit ANL în Bulevardul „1 Decembrie 1918”, însă licitaţia pentru alegerea constructorului a fost anulată de Curtea de Apel Bucureşti. Decizia este consecinţă a unei acţiuni în instanţă a două firme participante la licitaţia pentru atribuirea execuţiei, aceasta din urmă trebuind a fi reluată. Titularii dosarelor vor veni la primărie cu adeverinţă de venit net pe decembrie 2010-anuari 2011, copie la zi după carnetul de muncă şi adeverinţă de la asociaţia de proprietari cu situaţia locativă. Beneficiarii locuinţelor ANL trebuie să aibă vârsta sub 35 de ani la data depunerii cererii, aceştia şi membrii familiei lor netrebuind să mai deţină o locuinţă în proprietate sau cu chirie, una proprietate de stat, proprietate a unităţii administrativ-teritoriale sau a unităţii în care îşi desfăşoară activitatea solicitanţii, în municipiul Suceava ori pe o rază mai mică de 10 km faţă de reşedinţa de judeţ. De asemenea, obligatoriu, titularul cererii de locuinţă trebuie să îşi desfăşoare activitatea în Suceava sau în localităţi limitrofe aflate la maxim 10 km de municipiu