Un buget curajos, care îşi asumă dezvoltarea şi modernizarea judeţului Suceava
• Este primul an dintre cei 3 de mandat pe care îi am, în care începem să ne punem amprenta pe ceva”, a declarat preşedintele Consiliul Judeţean, Gheorghe Flutur
Prin Legea bugetului de stat pe acest an, bugetului propriu al judeţului Suceava i-au revenit 134,8 milioane de lei-sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, dintre care 22,3 milioane lei se vor duce la sistemul de protecţia copilului, 17,3 milioane lei vor lua calea susţinerii centrelor de asistenţă a persoanelor cu handicap, iar 18 milioane lei sunt destinate susţinerii programului „corn, lapte şi mere”. În aprobării de ieri din plenul deliberativului, drumurile judeţene primesc de la centru 16,5 milioane de lei, echilibrarea bugetului propriu fiind creditată cu 26,7 milioane lei. În 2011, judeţul Suceava mai beneficiază de 86,4 milioane lei cu titlu de subvenţii necesare finanţării drepturilor persoanelor cu handicap şi de încă 855.000 de lei pentru asigurarea funcţionării camerelor agricole. Subvenţii de 369.000 de lei vor fi primite în cadrul programelor FEGA implementate de APIA, bani destinaţi cheltuielilor cu transportul, manipularea şi depozitarea alimentelor distribuite din fondurile comunitare de intervenţii.
Pe de altă parte, Direcţia Generală a Finanţelor Publice estimează că din impozitul pe venit, Consiliul Judeţean va lua 28,6 milioane lei, încă 14,1 milioane de lei fiind destinate echilibrării bugetelor locale. În ceea ce priveşte veniturile proprii ale executivului judeţean, fără cotele şi sumele defalcate din impozitul pe venit, acestea sunt dimensionate la 14,9 milioane lei. Astfel, însumând toate sursele de venit posibil de încasat în anul 2011, bugetul propriu al Consiliului Judeţean Suceava este 568 milioane lei, la care se adaugă suma de 21,8 milioane lei reprezentând excedentul din anii precedenţi. Conform modificărilor legislative, construcţia bugetară din 2011 este făcută pe două secţiuni: cea de funcţionare, respectiv de finanţare a cheltuielilor curente şi cea de dezvoltare, destinată implementării politicilor de dezvoltare. „Întrucât potenţialul de venituri al bugetului judeţului Suceava asigură în totalitate finanţarea cheltuielilor curente pentru realizarea competenţelor stabilite prin legile speciale şi atribuite Consiliului Judeţean, bugetul anului 2011 cuprinde şi secţiunea de dezvoltare în sumă totală de 331,2 milioane lei, din care cea mai mare parte, respectiv 317,6 milioane lei este destinată finanţării proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă”, se arată în expunerea de motive la proiectul de hotărâre, în care mai precizează că diferenţa de 5,53 milioane lei este destinată finanţării celorlalte obiectivelor de investiţii de pe lista curentă a administrativului. După propunerile de modificare ale unor prevederi sau de completare altora - venite din partea aleşilor judeţeni PSD - bugetul propriu al judeţului Suceava şi unităţilor subordonate a fost votat cu unanimitate de voturi. „Vreau să îmi exprim mulţumirea că am găsit înţelegere să votăm bugetul Consiliului Judeţean, care este unul curajos, un buget care îşi asumă dezvoltarea şi modernizarea judeţului Suceava. Este primul an dintre cei 3 de mandat pe care îi am, în care începem să ne punem amprenta pe ceva”, a declarat preşedintele Consiliul Judeţean, Gheorghe Flutur, accentuând că 55% din buget reprezintă proiectele europene.