Tot mai puţini suceveni cresc păsări şi porci
• Într-un sigur an efectivele de zburătoare şi suine din gospodării au scăzut aproape la jumătate
Gospodarii suceveni cresc tot mai puţine păsări şi porci. Potrivit datelor Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, într-un singur an efectivele din aceste specii aproape că s-au înjumătăţit. Astfel, la sfârşitul anului 2010 în curţile oamenilor existau 680.200 de zburătoare, faţă de 1,2 milioane la finele lui 2009. Aceeaşi situaţie îngrijorătoare se întâlneşte şi la porcine, în perioada la care facem referire numărul de suine din coteţele ţăranilor scăzând de la 155.000 la 78.520, reducere de aproape 50%. Pe un trend descrescător se situează şi numărul cabalinelor, în 2009 micii fermieri deţinând 34.500 de animale din această specie, respectiv cu circa 4000 mai multe în comparaţie cu 2010(28.710). La taurine şi ovine, în cei 2 ani efectivele s-au păstrat la un nivel relativ constant, fiind, în prezent, de 174.160 de bovine şi, respectiv, de 240.260 de oi. În schimb, la caprine s-a consemnat un spor 3.300 de capete, ajungându-se la un efectiv de 13.300 de exemplare. Directorul executiv al DADR, Dumitru Parasca, este de părere că evoluţia pozitivă la aceste 3 specii din urmă este urmare directă a primelor şi subvenţiilor acordate de la bugetul de stat. Conform statisticilor Direcţiei pentru Agricultură, în judeţ se mai cresc 300 de animale de blană, 12.250 de iepuri şi 13.800 de familii de albine. De menţionat este faptul că, înainte de 1989, judeţul Suceava era recunoscut ca unul cu tradiţie în creşterea animalelor, sectorul zootehnic fiind bine reprezentat în această parte a ţării. După Revoluţie s-a înregistrat o cădere drastică, în special la bovine şi porcine, cauza principală fiind desfiinţarea fostelor întreprinderi agricole de stat şi cooperative agricole de producţie.