Într-un an,
Numărul întreprinderilor familiale sucevene plătitoare de impozite a scăzut cu 40%
• Totuşi, DGFP Suceava se mândreşte cu un plus de plătitori de 0,44%, cea mai mare creştere fiind la profesiuni liberale(8,66%)
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava se poate lauda cu creşterea plătitorilor la bugetul statului. Cel puţin aşa se poate trage concluzia dintr-un raport de activitate al instituţiei, potrivit căruia, la începutul lui decembrie 2010, DGFP administra 178.976 de contribuabili, faţă de 178.180 în urmă cu 1 an, înregistrându-se un plus de plătitori(+0,44%). Conform sursei citate, la societăţi comerciale sporul este de 1,28%, salturi în sus consemnându-se şi la sedii secundare(3,71%); instituţii publice(0,6%); entităţi non profit(3,91%); persoane fizice care desfăşară activitatea independent(8,57%); profesiuni liberale(8,66%) şi persoane fizice administrate pe CNP(0,76%). DGFP înregistrează însă un insucces la întreprinderi familiale, în intervalul noiembrie 2009 - noiembrie 2010, numărul acestora înregistrându-se un regres de la 3.730 la 2.261, adică de 39,4%. În ceea ce priveşte structura contribuabililor activi din punct de vedere al obligaţiilor de declarare înscrise în sectorul fiscal, la Direcţia Judeţeană a Finanţelor Publice figurează 17.892 de plătitori de impozit pe profit; 12.231 de înregistraţi în scopuri de TVA, dintre care 3.760 cu perioadă fiscală lunară şi 8.471 cu perioadă fiscală trimestrială; 11.653 de contribuabili cu impozit pe salarii; 10.343 de plătitori de contribuţii sociale; 28 de contribuabili din accize şi 10 plătitori de taxă jocuri de noroc.