06 ianuarie 2011

Sucevenii se pensionează anticipat
• Anul trecut, până la 3 iulie, dată la care această formă de pensionare a fost suspendată, în judeţ fuseseră înaintate 516 de solicitări de pensionare anticipată
• În puţinele zile de lucru cu publicul trecute din 2011, la CJP Suceava s-au înregistrat în jur de 10 solicitări
În 2011, se plică prevederile Legii nr. 263/2010 privind pensia anticipată şi anticipată parţial. De la începutul anului în judeţul Suceava, la Casa Judeţeană de Pensii au depus cereri în acest sens în jur de 10 persoane. Anul trecut, până la 3 iulie, dată la care această formă de pensionare a fost suspendată, în judeţ fuseseră înaintate 516 de solicitări de pensionare anticipată. Directorul executiv al CJP Suceava, Camelia Chitul, declară că, în judeţ, există un total de 1992 pensionari de pensie anticipată.
Şefa Casei Judeţene de Pensii informează că nu se poate vorbi despre un cuantum determinat al pensiei anticipate, acesta, precum şi cel al pensei anticipate parţial, variind de la persoană la persoană, în funcţie de veniturile realizate în fiecare an de activitate, de sporurile aferente şi, evident, de condiţiile de muncă. Conform prevederilor Legii nr. 263/2010 pensia anticipată se acordă cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puţin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare. Camelia Chitul arată că la stabilirea stagiului de cotizare nu se iau în considerare perioadele asimilate în care asiguratul a beneficiat de pensie de invaliditate; a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora cu diplomă; a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat; a fost elev al unei şcoli militare/şcoli de agenţi de poliţie sau student al unei instituţii de învăţământ din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională pentru formarea cadrelor militare, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, cu excepţia liceului militar. Camelia Chitul precizează, de asemenea, că mărimea pensiei anticipate se stabileşte în aceleaşi condiţii în care se stabileşte cel al pensiei pentru limită de vârstă. La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plăţii pensiei anticipate. În ceea ce priveşte pensia anticipată parţială, aceasta se acordă cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani. De menţionat este faptul că, în acest caz, nu se iau în calcul perioadele asimilate. Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din mărimea pensiei pentru limită de vârstă care i s-ar fi cuvenit celui în drept, prin diminuarea acesteia cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, până la îndeplinirea condiţiilor de obţinere a pensiei pentru limită de vârstă. Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă cauzată de extracţia şi prelucrarea minereurilor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, respectiv Baia Mare, Copşa Mică şi Zlatna, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani, fără penalizare. La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată parţială se transformă în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin eliminarea diminuării şi prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plăţii pensiei anticipate parţiale.