Cozi la adeverinţele de creditare pentru subvenţiile din zootehnie
• Sute fermieri suceveni stau zilnic la rând pentru a putea accesa un credit în contul primei la exploataţiile de ovine, caprine şi bovine
Sute de fermieri stau la coadă zilele acestea la Centrul judeţean al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură(APIA) Suceava în vederea obţinerii adeverinţelor care dau acestora undă verde pentru obţinerea de credite în contul primei pe exploataţie cuvenită pe anul 2010. Directorul executiv al instituţiei, Angela Coroleucă spune că pe parcursul anului trecut au depus cereri circa 20.000 de fermieri, iar acum aceştia sunt nerăbdători să-şi ia în avans prima pe cap de bovină, ovină sau caprină. Varianta contractării unui credit este disponibilă după Sărbătorile de iarnă, până acum la APIA venind după actele doveditoare peste 700 de crescători de ovine şi mai mult de 4000 de gospodari cu bovine. Instituţia are şi centre locale în teritoriu, însă din cauză că specimenul de semnătură aparţine doar directorului executiv, toţi potenţialii beneficiari sunt nevoiţi să se prezinte la birourile din capitală de judeţ. Lucru neplăcut atât pentru fermieri, care stau la rând chiar şi ore întregi, cât şi pentru lucrătorii specializaţi, care au şi fost agresaţi verbal de către solicitanţii iritaţi. Angela Coroleucă spune că aglomeraţia este oarecum nejustificată, neexistând un termen limită pentru obţinerea adeverinţelor şi contractarea creditului cu o dobândă deosebit de avantajoasă. Pe de altă, acţiunea de eliberare a acestor cereri se suprapune şi cu campania de înaintare a dosarelor pentru ajutorul specific acordat producătorilor de lapte de vacă din zonele defavorizate şi sprijinul destinat îmbunătăţirii calităţii produselor agricole în agricultura ecologică, numărul celor care se perindă pe la APIA fiind şi mai mare. La specia bovine, plăţile naţionale directe complementare în sectorul zootehnic se acordă sub forma primei pe exploataţie, în cuantum de 410 lei pe cap de animal, la ovine şi caprine sprijinul fiind de 40 de lei pe fiecare animal. APIA eliberează adeverinţe beneficiarilor plăţilor naţionale directe complementare în sectorul zootehnic, din acestea rezultând că aceştia au depus cereri de plată pe anul 2010, că nu fac obiectul excluderilor de la plată şi că îndeplinesc condiţiile generale de acordare. Anterior eliberării adeverinţei, crescătorul de animale trebuie să solicite băncii o adeverinţă în care respectiva unitate bancară va evidenţia contul de credit în care APIA va vira suma cuvenită beneficiarului. Până la această dată, APIA are convenţiile cu Raiffeisen Bank şi CEC Bank.