23 ianuarie 2011

Sucevenii îşi fac plinul cu benzină şi alimente în Ucraina şi Moldova

• „Organele abilitate nu i-au măsuri împotriva scumpirilor nejustificate, lăsându-i fără nicio protecţie pe cei cu venituri mici şi pensionari”, arată vicepreşedintele PRM Suceava, Vasile Cerlincă
Într-o conferinţă de presă de la sediul PRM Suceava, vicepreşedintele judeţean Vasile Cerlincă s-a arătat indignat de valul cotropitor de scumpiri care se revarsă peste România. Cerlincă nu înţelege cum este posibil ca, atunci când salariile scad şi pensiile îngheaţă, preţurile să crească fără nicio ruşine. Viceliderul PRM dă ca exemplu majorarea preţului pâinii în judeţul Suceava, dar şi a celui la combustibilului la nivel naţional. „M-a cuprins supărarea atunci când am văzut că românii au ajuns să alimenteze maşinile în localităţile de graniţă din Bulgaria, Ucraina şi Republica Moldova, unde preţurile la benzină sunt de 3,5 lei pe litru, în timp ce la noi au ajuns la 6 lei pe litru”, relevă Cerlincă. Acesta spune, de asemenea, că ştie foarte multe persoane din municipiul Suceava care merg la Cernăuţi sau în Republica Moldova, unde se aprovizionează cu produse alimentare mult mai ieftine. Vicepreşedintele peremist este nemulţumit şi de creşterea tarifului la transportul sucevean de călători, arătând că înţelege greutăţile financiare ale firmei locale, precizând, însă, că 4 lei o călătorie dus-întors este parcă prea mult. Cerlincă şi-a exprimat indignarea faţă de faptul că organele abilitate nu i-au măsuri împotriva scumpirilor nejustificate, lăsându-i fără nicio protecţie pe cei cu venituri mici şi pensionari. „Pe noi nu înţelege nimeni. O firmă dacă nu îi merge bine, urcă preţul ca să aibă profit, iar amărâţii trebuie să suporte toate acestea,pentru că nu au încotro. Toţi directorii de mari companii au maşini de lux, trăiesc în vile somptuoase şi îşi fac vacanţe în ţinuturi exotice, iar Guvernul nu face nimic pentru a stopa aceste abuzuri”, subliniază vicepreşedintele organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare, Vasile Cerlincă.