29 noiembrie 2009


Patinoarul îşi deschide porţile de Ziua Naţională

Singurul patinoar artificial, cel de pe strada „Universităţii” din municipiul Suceava, va fi deschis publicului începând de mâine, 1 decembrie, de Ziua naţională a românilor. Şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu le dă o veste bună amatorilor de patinaj, aceea că tarifele practicate sunt similare celor de anul trecut. „Spre bucuria amatorilor, vom deschide patinoarul artificial, iar imediat după aceea vom aprinde şi luminile de Sărbători”, declarat dl. Lungu. Adulţii vor achita la intrare o taxă de 7 lei, preşcolarii, elevii şi studenţii beneficiind de o reducere de 3 lei. O pereche de patine poate fi închiriată cu 5 lei, respectiv cu 3 lei de către beneficiarii de facilităţi. De asemenea, ascuţitul patinelor se taxează cu 2 lei. De luni până vineri se va putea patina între orele 13.30-19.30, mai puţin pe 1 şi 2 decembrie, când programul va fi 16.00-19.30. Orarul de sâmbătă şi duminică este între 11.00 şi 20.00. În vacanţa de iarnă a elevilor, accesul pe patinoar va fi permis în intervalul orar 11.00-19.30, în week-end acordându-se o prelungire de jumătate de oră. Anul trecut, cu 600.000 de lei investiţii, a fost reabilitată pista şi înlocuită vechea instalaţie frigorifică pe bază de amoniac, care prezenta reale riscuri de producere a unor accidente. Echipamentele noi sunt în conformitate cu normele europene, folosind freoni ecologici. Tarifele de la patinoar nu au fost majorate, deoarece noile dotări permit economii importante la consumul de energie electrică.

De Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi
Dăruieşte ca să fii fericit”
Asociaţia Părinţilor cu Copii cu Nevoi Speciale organizează, joi, 3 decembrie, de la ora 19.00, Balul de caritate „Dăruieşte ca să fii fericit”. Manifestarea are loc la Complexul Zamca(fostul Sagra) cu prilejul Zilei internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi şi va include şi o licitaţie cu obiecte donate. Invitaţii vor putea asista la un program artistic oferit de Grupul folcloric „Muguraşul”, al Şcolii generale nr. 1, şi de Grupul de folk „Simbol”, al Colegiului de artă „Ciprian Porumbescu”. Cei prezenţi vor avea posibilitatea de urmări şi o paradă a modei pentru copii şi adolescenţi, cu creaţii ale firmelor Evel Mod şi Moda Miss Suceava. De asemenea, evenimentul va include momentele de creaţie artistică, schiţare de portrete şi caricaturi cu maestrul Mihai Pînzaru-PIM, Paula Liliana Şalar şi Iulian Dziubinski. Balul de caritate are motto-ul „O ocazie pierdută de a oferi dragoste, este o ocazie pierdută de a primi dragoste”.„Luna decembrie, prin tradiţie, este o lună în care dăruim, de aceea vă invităm la această acţiune, unde veţi avea bucuria de a dărui un obiect, un zâmbet, un gând bun, un sentiment pentru copiii bolnavi. Veţi primi din partea noastră stimă, respect şi dragoste”, declară preşedintele Asociaţiei Părinţilor cu Copii cu Nevoi Speciale Suceava, Eugenia Hodoroabă.

Sediu pentru Direcţia de cultură a municipalităţii
·
„Este jenant că într-un municipiu cu tradiţie şi istorie, nu avem un imobil adecvat pentru activitatea culturală”, spune primarul Lungu
Direcţia de cultură a primăriei Suceava va avea, de anul viitor, un sediu propriu. Anunţul este făcut de către şeful administraţiei locale, Ion Lungu, care a precizat că structura din cadrul executivului va avea la dispoziţie unul dintre corpurile de clădire ale grădiniţei „Aşchiuţă”, trecută prin intervenţii de modernizare. Dl Lungu arată noua locaţie este una cu rezonanţă istorică şi prezintă toate facilităţile pentru o activitate în condiţii prielnice. „Voi propune Consiliului Loca lca respectiva clădire să aibă ca destinaţie găzduirea sediului Direcţiei de cultură. Este jenant că într-un municipiu cu tradiţie şi istorie, nu avem un imobil adecvat. Având în vedere faptul că, la activitatea culturală nu avem niciun fel de patrimoniu, încercăm acum să-l construim prin Centrul cultural Bucovina, printr-o clădire 100% culturală pentru municipiul Suceava, care va funcţiona în fostul cinematograf modern, aflat în curs de reabilitare”, a spus primarul.

În 5 luni,
Inspectorii de muncă suceveni au dat amenzi de 7 miliarde de lei vechi
· Nu mai puţin de 282 de operatori economici au fost amendaţi pentru practicarea muncii la negru
În intervalul iulie-noiembrie 2009, inspectorii de muncă suceveni au verificat 1248 de societăţi comerciale, informează directorul coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Daniel Harja. Şeful ITM arată că 943 de angajatori au fost sancţionaţi pentru deficienţe pe linia relaţiilor de muncă, valoarea cumulată a celor 322 de amenzi ridicându-se la 691.500 de lei. Domeniile în care s-au înregistrat cele mai multe abateri de la legislaţia în vigoare sunt comerţul cu 45 de angajatori sancţionaţi; construcţiile-29; silvicultura-22; alimentaţia publică-22; prestările de servicii-18; turismul-12; transportul auto-5; spălătoriile auto-4 şi prpducţia-4 angajatori sancţionaţi. Dl. Harja relevă că, în cele 5 luni la care se referă, nu mai puţin de 282 de operatori economici au fost amendaţi pentru practicarea muncii la negru. „Comparativ cu activitatea desfăşurată în primul trimestru al anului 2009, având în vedere şi rezultatele înregistrate, s-a constatat o creştere a eficienţei activităţii de control”, explică directorul coodonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Riveranii a 4 puncte termice modernizate vor avea apă caldă non stop
Sucevenii alimentaţi din cele 4 puncte termice modernizate în ultimele luni vor avea, în curând, apă caldă non-stop. Anunţul este făcut de către primarul Ion Lungu care precizează că, până cel târziu pe 4 decembrie, vor fi încheiate lucrările de introducere, în acestea, a sistemului automat de preparare şi livrare a apei calde. „Un număr de 4 puncte termice vor funcţiona pe automat, iar cetăţenii din zonele arondate vor beneficia de apă caldă non-stop. Sperăm ca până în jurul datei de 4 decembrie să fie finalizate lucrările de automatizare la aceste puncte termice”, a spus edilul şef, adăugând că rămâne de continuat execuţia pe latura de construcţie şi amenajarea a clădirilor în cauză, termenul limită fiind data de 15 decembrie.
Anul acesta, în modernizare au fost cuprinse punctele termice de pe strada „Tipografiei”, „Obcini 1”, la „Cuza Vodă 6” şi „George Enescu 4/6”. „Cu partea de aducere la starea iniţială a terenului afectat de lucrările la reţelele secundare şi cu cele de la punctele termice încheiem intervenţiile din sistemul de termoficare din acest an”, subliniază Ion Lungu.

În trimestrul trei al lui 2009,
Tendinţă de scădere a infracţionalităţii
Acţiunile preventive desfăşurate, precum şi implicarea poliţiştilor în gestionarea situaţiei operative, au dus la diminuarea infracţionalităţii din judeţul Suceava, lasă de înţeles o informare a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică. În materialul semnat de şeful structurii, Petru Carcalete, se evidenţiază că toate acestea sunt reflectate în clasarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean, în trimestrul trei al anului, pe locul 41 pe ţară la infracţiunile sesizate după volumul criminalităţii; locul 42 la infracţiunile penale sesizate; poziţia 40 la infracţiunile de natură judiciare constatate; locul 41 la faptele penale contra patrimoniului şi pe locul 29 la tâlhării. Informarea relevă că pozitivă este şi situarea pe locul 8 după totalul infracţiunilor economico-financiare constatate; pe poziţia a 18-a după numărul total al infracţiunilor soluţionate; pe locul al doilea la infracţiunile de contrabandă; pe poziţia a patra la infracţiunile la Codul Silvic şi pe locul a şaselea la infracţiunile de fals în înscrisuri oficiale. Potrivit dlui Carcalete, rezultatul este materializarea activităţii lucrătorilor de poliţie pe linia eradicării ilegalităţilor comise pe raza judeţului. Totodată, creşterile numerice la infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul(locul 6) sunt apreciate drept pozitive, reprezentând încununarea eforturilor poliţiştilor în domeniul criminalităţii care aduce atingere activităţilor de interes public.

Cu resurse modeste
Vadim Tudor procentaj acceptabil
Conducerea organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare mulţumeşte sucevenilor care, la primul tur de scrutin al prezidenţialelor, au votat cu candidatul PRM, Corneliu Vadim Tudor. Vicepreşedintele judeţean Marcel Murariu a declarat că, în judeţul Suceava, Partidul România Mare şi aspirantul său au ocupat poziţia a patra în preferinţele electoratului, loc acceptabil, ţinând cont că formaţiunea nu dispune de resursele financiare şi logistica unora dintre competitori. Domnia sa a remarcat că nicăieri în ţară nu s-a făcut atâta risipă de bani şi energie electorală precum în judeţul Suceava, implicat fiind, mai ales, un anumit partid politic. „Respectăm decizia cetăţenilor, fiecare votând conform cu convingerilor sale, iar ceea ce au ales, aceea vor avea. Noi mulţumim electoratului PRM pentru încrederea acordată”, a spus dl. Murariu, adăugând că, în unele localităţi, Candidatul PRM, Corneliu Vadim Tudor, s-a situat şi pe locul al treilea ca număr de voturi adjudecate. Viceliderul PRM Suceava, Marcel Murariu crede că turul doi are o importanţă capitală pentru ţara noastră, recomandând sucevenilor ar trebui să iasă la urne.

Muncă la negru la firmele din silvicultură şi prelucrarea lemnului
· Un singur operator a încasat o amendă de 12000 de lei, acesta având la lucru 6 persoane fără contract individual de muncă
Recent, inspectorii de muncă suceveni au fost implicaţi într-o campanie naţională de verificări. în silvicultură, exploatare forestieră şi prelucrarea lemnului. Directorul coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Gabriel Harja, declară că au fost controlaţi 85 de angajatori, 12 persoane fiind descoperite că activau fără forme legale de angajare. Drept urmare, inspectorii de muncă au dat amenzi de 32.500 de lei. „Campaniile noastre vizează, în special, combaterea muncii la negru şi, de asemenea, domeniile care prezintă un risc ridicat, în scopul protejării sănătăţii şi integrităţii salariaţilor”, subliniază dl. Harja. Directorul coordonator Harja arată că au fost constatate deficienţe multiple, printre care neîncheierea în formă scrisă a contractului colectiv de muncă, netransmiterea Revisal, neîntocmirea regulamentului intern, negarantarea la plată a salariului minim stabilit, nerespectarea prevederilor legale privind munca suplimentară, nerespectarea repausului săptămânal şi nerespectarea coeficienţilor de ierarhizare. Cea mai mare amendă, de 12000 de lei a luat-o Medianex Vatra Dornei care a avea la lucru, fără contracte de muncă individuale, 6 persoane. Alţi 12 agenţi economici din domeniu au fost sancţionaţi cu câte 1500 de lei fiecare, aceştia având câte un prestator la negru sau obligând muncitorii la muncă suplimentară.

Comisarii regionali de mediu au suspendat activitatea a 4 agenţi economici

În primele 3 trimestre ale anului 2009, lucrătorii comisariatelor judeţene din subordinea Comisariatului Regional al Gărzii de Mediu Suceava au efectuat 5160 acţiuni de control, dintre care 1559 planificate la obiective cu impact major şi semnificativ asupra mediului, iar 3601 de acţiuni neplanificate. Şeful instituţiei sucevene, Diana Mihaela Croitoru informează că, în urma inspecţiilor sau dat 376 avertismente şi 329 de amenzi de 2,975 milioane lei, în timp ce activitatea a 4 agenţi economici a fost suspendată. Din totalul sancţiunilor contravenţionale, 97 au vizat persoanele juridice, 151-persoanele fizice, iar 81 administraţiilor publice locale. De asemenea, în prima jumătate a lui noiembrie, comisarii judeţeni de mediu au avut 193 de verificări planificate şi neplanificate, descinderile lăsându-se cu 9 avertismente şi 7 amenzi de 41,2 mii lei. Diana Croitoru subliniază că sancţiunea cea mai mare, de 20.000 lei, a încasat-o un operator economic de pe raza Comisariatului Judeţean de Mediu Vaslui, pentru necontractarea unei unităţi specializate în colectarea, reutilizarea, reciclarea, transportul şi eliminarea deşeurilor provenite din organizarea de şantier şi lucrările

26 noiembrie 2009


Toleranţă zero
Amenzi de două ori mai mari pentru munca la negru
· Primirea la muncă fără încheierea unui contract de muncă individual de muncă se sancţionează cu amendă de la 3000 la 4000 de lei pentru fiecare persoană identificată, însă fără a se depăşi, funcţie de numărul de prestatori la negru, totalul de 100.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava avertizează agenţii economici suceveni asupra majorării cuantumului sancţiunilor contravenţionale pentru primirea la lucru a lucrătorilor fără forme legale de angajare. Gabriele Harja, directorul coordonator al instituţiei informează că, potrivit unui recent act normativ, primirea la muncă fără încheierea unui contract de muncă individual de muncă se sancţionează cu amendă de la 3000 la 4000 de lei pentru fiecare persoană identificată, însă fără a se depăşi, funcţie de numărul de prestatori la negru, totalul de 100.000 de lei. „Din cauza pericolului social al utilizării muncii nedeclarate, ITM are toleranţă zero faţă de contravenienţi şi vor aplica fără excepţie prevederile legale. Recomandăm tuturor angajatorilor să ia în considerare riscurile la care se supun în cazul depistării la muncă, de către inspectorii noştri, a unor persoane fără a avea un contract de muncă încheiat şi înregistrat la ITM în termen legal”, subliniază dl. Harja. Directorul coordonator Gabriel Harja informează că perioada de probă se află în interiorul contractului de muncă, eventual al unuia cu perioadă determinată. Reamintim că, contractele individuale de muncă pot fi pe durată determinată, pe perioadă nedeterminată, cu timp integral de muncă( 8 ore pe zi) şi, de asmnea, cu timp parţial de muncă(cu un anumit număr de ore pe zi, sau de zile pe săptămână ori lună).

Suceava primeşte 3,6 milioane de lei pentru subvenţionarea energiei termice
Municipalitatea a primit din Capitală 3,6 milioane de lei în contul termoficării. O sumă de 2,1 milioane lei este destinată subvenţiei la energia electrică, iar 1,5 milioane lei pentru lucrările de modernizare a sistemului de termoficare, acestea fiind acordate în baza unui program al Agenţiei Naţionale de Conservare a Energiei. În 2009, Guvernul dat municipiului Suceava, pentru reabilitarea conductelor de transport a agentului termic şi modernizarea punctelor termice, 5 milioane de lei. Anul acesta primăria a cheltuit cu lucrările respective 6 milioane de euro, banii provenind de la bugetul de stat, din creditul Dexia Bank, precum şi din finanţarea rezervată Proiectului „Suceava-Utilităţi şi mediu”. „Lucrările vor de modernizare a reţelelor şi punctelor termice vor continua şi în următorii 2 ani, în ideea de a creşte randamentul pe partea de transport şi distribuţie şi a reduce costurile. Coroborat cu ceea cu izolarea termică a blocurilor, sperăm să reducem consumul de energie termică la consumatorii finale şi, de asemenea, să reducem costurile de producere a energie termice la societatea furnizoare”, a declarat primarul Ion Lungu.

Patru accidente de muncă pe lună
· Cele mai multe accidente, adică 8, s-au înregistrat în construcţii, precum şi în prelucrarea lemnului, 7În fiecare lună din primele trei trimestre ale anului 2009, în judeţul Suceava au avut loc, în medie, 4 accidente de muncă.

Potrivit conducerii Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, din fericire doar 4 dintre persoane şi-au pierdut viaţa în nedoritele evenimente, altele 32 alegându-se cu incapacitate temporară de muncă. Cele mai multe accidente, adică 8, s-au înregistrat în construcţii, precum şi în prelucrarea lemnului, 7. În altele 3 accidente, victime au căzut lucrători din sectorul fabricării băuturilor, câte 2 evenimente fiind consemnate în extracţia minereurilor metalifere şi transporturi terestre. Directorul coordonator al ITM, Gabriel Harja reliefează că principale cauze ale accidentelor de muncă sunt efectuarea necorespunzătoare a operaţiilor, ca urmare a procedurilor deficitare; neluarea măsurilor şi nerespectarea prevederilor privind lucrul la înălţime; neasiguarea unor condiţii indispensabile pentru securitatea muncii, dar şi neutilizarea echipamentului de protecţie. „Numărul de accidente de muncă nu este exagerat de mare şi, bineînţeles, de dorit ar fi să nu avem deloc asemenea evenimente. De aceea, recomandăm angajatorilor să aplice legislaţia specifică şi regulile de protecţie a muncii”, precizează şeful ITM. Dl. Harja evidenţiază că pe teritoriul judeţului s-au consumat mai multe accidente de muncă, însă, deoarece victimele sunt de la angajatori din afara Sucevei, evenimentele au fost înregistrate şi cercetate la inspectoratele de muncă din judeţele în cauză.

Peremiştii suceveni îl votează pe Geonă
· Dl Băsescu, cu tot partidul lui se vede izolat, tremurându-i cămaşa că PD-L va fi înlăturat şi de la guvernare”, spune preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PRM, Gheorghe Acatrinei
Voturile pe care, în turul întâi al prezidenţialelor, sucevenii le-au dat pentru Corneliu Vadim Tudor, ar putea fi contabilizate în contul candidatului PSD, Mircea Geoană. Conducerea organizaţiei judeţene Suceava Partidului România Mare a recomandat membrilor şi simpatizanţilor formaţiunii să opteze pentru contracandidatul social-democrat din turul doi al actualului preşedinte al României, Traian Băsescu. Şeful filialei sucevene a PRM, Gheorghe Acatrinei, crede că Mircea Geoană are un palmares corespunzător, cât şi calităţile unui preşedinte de ţară care se poate legitima în faţa poporului şi a partenerilor externi ai României. „Să ştie toată lumea că, în turul doi, Partidul România Mare, votează cu Geoană. Cu 5 formaţiuni în spate, Mircea Geoană are şanse mari să devină preşedintele României”, subliniază dl. Acatrinei. Ex-senatorul Acatrinei consideră că, având în vedere zestrea negativă din ultimii 5 ani, preşedintele Traian Băsescu nici măcar nu ar mai trebui să vină să cerşească voturile românilor, aşa cu o face în ultimele zile. „Dl Băsescu nu a lăsat nimic în urmă, decât lucruri pe care trebuie să le trebuie reparate de alţii. Mai nou dl. Băsescu a venit şi cu o iniţiativă de modificare a Constituţiei, în concepţia domniei sale fiecare preşedinte trebuind să-şi înfiinţeze propria constituţie”, relevă liderul PRM Suceava, adăugând că actul suprem al ţării nu se schimbă precum ciorapii, ci trebuie să fie valabil zeci de ani. Gheorghe Acatrinei este de părere că Traian Băsescu este disperat şi că, în această situaţie, se agaţă ca înecatul de pai, încercând să-l momească până şi pe propusul coaliţiei PSD, PC, PNL, UDMR şi la funcţia de premier al României, Klaus Johanis, cel pe care, anterior, l-a făcut cu ou şi cu oţet. „Dl Băsescu, cu tot partidul lui se vede izolat, tremurându-i cămaşa că PD-L va fi înlăturat şi de la guvernare”, a conchis preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PRM, Gheorghe Acatrinei.

Primăria susţine financiar echipa de handbal pe traseul Challenge Cupa
Municipalitatea suceveană va susţine financiar, în continuare, echipa studenţească de handbal masculin C.S. Universitatea. Anunţul este făcut de către primarul Ion Lungu care a spus, într-o conferinţă de presă, că speră ca aceasta să repete performanţa de anul trecut din Challenge Cup. „Mă bucur că avem un adversar accesibil în meciul din optimi din luna ianuarie, iar faptul că disputa are loc în Ucraina ne avantajează şi din punct de vedere financiar. Şi în acest an am fost principalul finanţator al echipei de handbal şi sperăm ca performanţa din Challenge Cup de anul trecut să se repete”, a precizat dl. Lungu. Edilul şef spune că anul acesta înspre echipa de handbal a fost îndreptată suma de 600.000 de lei, iar în bugetul pe anul viitor va fi prins, cu această destinaţie, 1 milion de lei. În optimile de finală ale competiţiei europene, echipa suceveană va întâlni formaţia ucraineană SC Time – Burevestnik. Meciul tur va avea loc în 13 sau 14 februarie 2010, la Suceava, iar cel retur o săptămână mai târziu, în Ucraina. În sezonul precedent, CS Universitatea Suceava a jucat finala Cupei Challenge pe care, însă, a pierdut-o în faţa formaţiei UCM Reşiţa.

24 noiembrie 2009


Sucevenii sunt preveniţi asupra capcanei ofertelor de muncă din Cipru
· Cetăţeni români au ajuns să lucreze pentru ciprioţi în condiţii de muncă, hrană şi cazare improprii, cu program de lucru prelungit şi fără a li se plăti orele suplimentare

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava atrage atenţia sucevenilor să aibă grijă la ofertele de muncă venite din Cipru. Aceasta după ce Ambasada României din Cipru a semnalat numeroase situaţii în care cetăţeni români au ajuns să lucreze pentru ciprioţi în condiţii de muncă, hrană şi cazare improprii, cu program de lucru prelungit şi fără a li se plăti orele suplimentare. Potrivit unui comunicat al AJOFM Suceava, totul s-a petrecut ca urmare a semnării, cu diferite firme identificate pe internet sau a medierii de către anumiţi agenţi de ocupare, a unor contracte de muncă dezavatajoase, majoritatea lucrătorilor neprimind şi o copie a contractului. „Potrivit autorităţilor cipriote Racolarea lucrătorilor români, cazaţi în condiţii insalubre, forţaţi să lucreze 10-12 ore pe zi, lipsiţi de mijloace de întreţinere, fără respectarea condiţiilor prezentate în ofertele de muncă, s-a făcut cu participarea unor cetăţeni şi agenţi de ocupare români, majoritatea medierilor de acest tip făcându-se pentru angajatorul cipriot Yiannis Piripitsis, fără licenţă de funcţionare ca agent de mediere” se arată în comunicatul AJOFM. Responsabilii instituţiei atenţionează că, pe teritoriul României, persoanele fizice nu pot media angajarea în străinătate, această activitate fiind rezervată legal doar persoanelor juridice înregistrate la Inspectoratul Teritorial de Muncă. „Pentru a preîntâmpina ca şi alţi cetăţeni români să ajungă victime ale traficului de persoane în scop de muncă în Cipru, se recomandă verificarea seriozităţii ofertelor venite din partea angajatorilor ciprioţi”, se mai precizează în comunicatul Agenţiei Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

Întârzieri îngrijorătoare pe componenta de apă a Programului ISPA
· „Este nevoie o analiză amănunţită şi o evaluare a stadiului lucrărilor, deoarece problema este dificilă sub toate aspectele”, spune directorul general al ACET, Ştefa Groza
· „Situaţia este îngrijorătoare, niciuna dintre cele 12 străzi pe care se fac intervenţii şi care sunt monitorizate, nefiind gata”, a declarat, la comandamentul de ieri, monitorul intervenţiilor de reabilitare

Responsabilii de pe componenta de alimentare cu apă din cadrul Programului ISPA s-au întâlnit ieri la societatea de utilităţi comunale ACET Suceava. Directorul general al firmei de alimentare cu apă, canalizare şi epurare, Ştefan Groza, a atenţionat, cu prilejul comandamentului de dimineaţă, de la primărie, că se va face o analiză amănunţită şi o evaluare a stadiului lucrărilor, deoarece „problema este dificilă sub toate aspectele”. „Trebuie să analizăm cum stăm din toate punctele de vedere pe contractul de apă”, a subliniat dl. Groza, menţionând că va urma şi o inspecţie în teren. În acelaşi context, reprezentantul monitorului execuţiei a pus în vedere că situaţia nu este deloc optimistă, motiv pentru care s-a solicitat o actualizare a programului de lucru, astfel încât să se constate care este stadiul lucrărilor şi se ia la cunoştinţă despre intenţia imediată a constructorilor. „Suntem dezamăgiţi, pentru că se fac doar promisiuni, iar nimic din ceea ce se discută, nu este finalizat. Situaţia este îngrijorătoare, niciuna dintre cele 12 străzi pe care se fac intervenţii şi care sunt monitorizate nefiind gata. Aceasta în condiţiile în care discutăm despre aceasta de o lună de zile”, a evidenţiat responsabilul amintit, dând ca exemplu de întârziere strada „Armenească”. În zona acesteia din urmă au fost asumate termene repetate şi în condiţiile în care, la 17 cămine se lucrează cu doar 5 muncitori, nici cel limită de 29 noiembrie nu este realist. Oficialul în cauză a accentuat că angajamentele executanţilor nu au acoperire în fapte şi că trebuie luate măsuri urgente pe final de an, mai ales că lucrările vor fi suspendate peste cel târziu o lună. Potrivit unei evaluări a Programului ISPA din urmă cu circa 2 săptămâni, întârzieri mari se înregistrau la intervenţiile pe latura de extindere şi modernizare a reţelelor de apă, la care câştigător al licitaţiei este firma TMUCB Bucureşti, în acest caz realizările fiind de circa 36%. Relativ bine se stătea la componenta de canalizare, firma austriacă Pfeifer atingând un nivel de 56,6% din plan. Cel mai confortabil se simţeau spaniolii de la Ditras, executanţi la staţia de tratare-epurare municipală, cu un stadiu fizic de peste 70%. Toate acestea în condiţiile în care intervenţiile efective de reabilitare vor trebui a fi încheiate în decembrie 2010. Într-unul dintre comandamentele anterioare s-a iterat că municipiul Suceava este în vizorul reprezentanţilor Uniunii Europene în România, figurând pe lista neagră a proiectelor de alimentare cu apă cu grad ridicat de risc. La fel, cu acelaşi prilej, s-a tras un semnal de alarmă, arătându-se că, dacă nu se va face o monitorizare acerbă, „la un moment dat toate pârghiile se vor epuiza” şi se va se va intra în criză de timp. Valoarea totală a investiţiilor din cea dintâi etapă a Programului ISPA se ridică la 52,68 milioane euro. În urma licitaţiilor, executantul sistemului de alimentare cu apă a fost declarat concernul TMUCB şi ERG Termrom Bucureşti, pentru suma de 14,89 milioane euro, în timp ce lucrările la reţeaua de canalizare au fost adjudecate de compania Ludwig Pfeifer Germania, cu un contract de 20,96 milioane euro. De modernizarea staţiei de epurare se ocupă Dytras Spania, contra a 13,66 milioane euro.

După Sărbători,
Voluntarii de la Vier Pfoten vin să opereze maidanezii din Suceava
Voluntarii de la Vier Pfoten vor veni în prima lună a anului viitor la Suceava pentru a steriliza câinii vagabonzi din municipiu şi din împrejurimile acestuia. Viceprimarul Lucian Harşovschi a anunţat ieri că, după o corespondenţă întreţinută, reprezentanţii fundaţiei amintite au anunţat că, în 2010, vor avea mai multe campanii şi în urbea reşedinţă a judeţului Suceava. Astfel, o primă campanie se va desfăşura începând cu 10 ianuarie, timp de 3 săptămâni, intervenţiile asupra animalelor fiind făcute gratuit. „Cei de la Vier Pfoten ne-au înscris pe prima poziţie de pe lista de anul viitor. Între 10 şi 31 ianuarie, reprezentanţii fundaţiei vor steriliza gratuit câinii fără stăpân de pe raza oraşului, primăria urmând a asigura plata cazării şi mesei”, relevă adjunctul şefului administraţiei locale. Dl Harşovschi spune că prezenţi la Suceava vor fi 10 voluntari, aceştia urmând a lucra în 3 echipe, inclusiv la prinderea animalelor şi transportul acestora la spaţiul special amenajat în spatele stadionului „Areni”. Viceprimarul precizează maidanezii vor fi sterilizaţi, trataţi şi deparazitaţi, după care vor fi „repatriaţi” în zona din care au fost ridicaţi. În 2010, voluntarii de la Vier Pfoten vor mai veni încă de 2-3 ori în reşedinţa de judeţ, reprezentanţii municipalităţii sperând că, în urma operaţiilor de sterilizare, numărul de canine vagabonde nu va mai creşte. În adăpostul din Lunca Sucevei sunt adăpostiţi 1500 de câini fără stăpân, iar cam tot pe atâţia hălăduiesc pe străzi. Lucian Harşovschi susţine că mulţi dintre aceştia sunt aduşi din zonele limitrofe şi abandonaţi printre blocurile din oraş.

Firmele de la reabilitarea termică a blocurilor încalcă termenul de finalizare a lucrărilor
· Data limită a fost 1 decembrie, aceasta fiind decalată până cel târziu pe 5 decembrie
· Primarul Lungu s-a arătat dezamăgit că nu s-a profitat de vremea bună, de săptămâna viitoare anunţându-se zloată şi temperaturi negative
Cu toate că primarul Ion Lungu estima că lucrările de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe vor fi încheiate, în mare, la finele acestei săptămâni, constructorii din program nu sunt de aceeaşi părere. Astfel, într-o întâlnire de ieri, de la sediul executivului, unii dintre aceştia au recunoscut că se află au întârzieri şi de chiar două săptămâni, în timp ce doar la unul dintre blocuri, respectiv cel de pe strada „Ciprian Porumbescu”, se va face recepţia vineri. Execuţia la o serie de imobile va fi încheiată peste o săptămână, în timp ce la altele va întârzia şi mai mult, atenţionată în acest sens fiind societatea comercială Elsaco Botoşani. Termenul limită iniţial dat de conducerea administraţiei suceveane pentru finalizarea integrală a lucrărilor a fost 1 decembrie, însă, la întrunirea de ieri, acesta a fost decalat până cel mult pe 5 decembrie. Primarul Ion Lungu s-a arătat dezamăgit că nu s-a profitat de vremea bună, începând de săptămâna viitoare anunţându-se zloată şi temperaturi negative. În aceste condiţii, edilul le-a spus reprezentanţilor firmelor de construcţii să se mobilizeze şi să aducă forţă de muncă suplimentară, inclusiv de la societăţile care şi-au făcut deja treaba. Totodată, primarul Ion Lungu le-a cerut constructorilor ca până pe 5 decembrie să factureze lucrările efectuate, în caz contrar riscându-se probleme legate de virarea fondurilor ce trebuie asigurate de la bugetul statului. Din cele 16 blocuri prinse în acest an în programul naţional de anvelopare termică, la final de lucrări au ajuns doar două dintre ele.

Ca la cutremur, după constructorii de la reţelele de termoficare şi apă-canalizare
· Primarul Ion Lungu le-a atras atenţia reprezentanţilor firmelor constructoare să lucreze îngrijit şi să adune mizeria de după ei
· Pentru că nu s-a conformat, inspectorii primăriei ar putea amenda pe unul dintre executanţi
Conducerea administraţiei municipale sucevene se declară nemulţumită de modul în care înţeleg constructorii de la reabilitarea termoficării şi reţelelor de alimentare cu apă şi de canalizare să aducă terenul la starea iniţială. Primarul Ion Lungu le-a atras atenţia reprezentanţilor firmelor constructoare să lucreze îngrijit şi să adune mizeria de după ei. Edilul şef s-a referit în principal la Test Prima, executant la conductele de distribuţie a agentului termic care a lăsat dezastru în urma intervenţiilor din centrul Sucevei. Responsabilii executivului local i-au atenţionat pe cei de la societatea în cauză să facă ordine, iar pentru că aceştia nu s-au conformat, inspectorii primăriei i-ar putea amenda. „Aţi lăsat ca după cutremur, se vede ce gospodari sunteţi!”, a spus dl. Lungu reprezentantului constructorului în culpă, menţionând că au fost abandonate pavele sparte pe scuarele cu flori şi că pilonii de pe marginea carosabilului nu sunt montaţi la loc. ”Urecheate” au fost şi firmele TMUCB şi Pfeifer de la extinderea alimentării cu apă şi a canalizării. Deşi lucrările au fost executate şi acum un an, pe unele străzi din Burdujeni-sat nu se poate circula bine nici la această dată. „Sunt străzi în Budujeni-sat în care nu se poate circula. Am intervenit noi, cu utilajele noastre şi cu oameni şi am pus a balast, însă atribuţiile de aducere la starea iniţială revenea constructorilor”, a precizat Ion Lungu. În cadrul comandamentului de ieri constructorii s-au angajat ca, până la finele acestei săptămâni, să betoneze şi să asfalteze ultimele porţiuni din terenul afectat din cauza intervenţiilor la conductele de termoficare.

23 noiembrie 2009


Economiile din concediul forţat merg la asistenţa socială şi întreţinerea drumurilor publice
· Instituţiile publice sunt obligate să instituie măsuri de reducere a cheltuielilor de personal, inclusiv prin zile de concediu fără plată, în medie cu 15,5% pe lună
Economiile rezultate prin aplicarea măsurilor de reducere a cheltuielilor de personal în cadrul aparatului propriu şi instituţiilor subordonate Consiliului Judeţean Suceava sunt orientate, parţia,l înspre acoperirea unui necesar de fonduri de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului. Este vorba, în special a celui pentru hrană medicamente şi utilităţi, care, din lipsă de resurse bugetare, nu a putut fi asigurate anterior. La fel, o parte din economii va lua calea contribuţiei proprii a Consiliului Judeţean la un proiect cu finanţare externă, acoperirii salarizării personalului neclerical sau întreţinerii drumurilor publice. Sumele în cauză sunt economisite prin aplicarea prevederilor Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. În baza acestora, şi urma consultării salariaţilor, instituţiile publice sunt obligate să instituie măsuri de reducere a cheltuielilor de personal, inclusiv prin zile de concediu fără plată, în medie cu 15,5% pe lună. Astfel, printr-o recentă hotărâre a deliberativului judeţean, în noiembrie şi decembrie, veniturile din indemnizaţiile de şedinţă în plen şi pe comisii ale consilierilor judeţeni au fost reduse de la 990 de lei la 660 de lei. De asemenea, indemnizaţia preşedintelui Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, s-a diminuat de la 6600 de lei la 5500 de lei.

În blocurile Kosovo, primesc cheile doar cei care au cumpărat apartamente licitate de Primărie
· Sucevenii care au precontractat unităţi de locuit la începutul anilor 90 nu vor intra în case decât dacă vor achita diferenţa de bani datorată în contul lucrărilor efectuate pe cheltuiala bugetului local
Pre-contractanţii de apartamente în tronsonul de blocuri 20, 21, 22 din Ansamblul „1 Decembrie 1918”, din cartierul Obcini, nu vor primi cheile locuinţelor decât dacă vor achita diferenţa de bani datorată în contul lucrărilor efectuate pe cheltuiala bugetului local. Atenţionarea este făcută de făcută de către şeful administraţiei locale, Ion Lungu, care informează că execuţia la cele trei blocuri este la finalizare şi că urmează repartizarea apartamentelor. Dl. Lungu anunţă că primii care vor intra în casă nouă vor fi, însă, sucevenii care au cumpărat, la licitaţia organizată de administraţia locală, apartamentele care rămăseseră contractate în anii 1990-1995. „Blocurile 20, 21, 22, de la intrarea în municipiul Suceava sunt în curs de finalizare, însă vor primi cheile doar cei care au venit la licitaţiile organizate de primărie. Cu părere de rău, peroanele care au pre-contracte din perioada 1990-1995, vor trebui să plătească o diferenţă în bani. În acest sens, s-a făcut o evaluare, iar dacă nu vor urma calea amiabilă, cei în cauză se pot adresa instanţei”, a precizat dl. Lungu. În urma unei actualizări făcute de un evaluator adjudecat de primărie, beneficiarii care au achitat avans între anii 1991-1995, sunt obligaţi să vină şi cu o diferenţă de până la 36.000 de euro. Blocurile 20, 21, 22, cunoscute ca şi „Blocurile Kosovo”, se află la intrarea în municipiul Suceava dinspre Fălticeni, lucrările abandonate fiind reluate în toamna lui 2007. Întrucât fondurile depuse iniţial de către contractanţii persoane fizice au fost insuficiente, până la data amintită fusese executată doar structura de rezistenţă. În timp, fondul locativ a trecut de la RAUCL la executivul local, iar în scopul continuării execuţiei, locuinţele ne-contractate au fost scoase de primărie la licitaţie şi adjudecate de persoane fizice. Învingătorii la licitaţie au efectuat plata în rate, ultima fiind achitată înainte de recepţionarea apartamentelor. Cele 3 tronsoane conţin 71 de unităţi de locuit, dintre care 44 au fost contractate la începutul anilor ’90.

În ultimul timp,
Criminalitatea economico-finaciară câştigă teren
· În sfera constatărilor făcute de către lucrătorii specializaţi ai IPJ se regăsesc şi cauze complexe, cu prejudiciu de peste 200.000 de lei
În judeţul Suceava criminalitatea economico-financiară este în creştere. Aşa relevă o informare pe trimestrul al treilea al anului a Autorităţi Teritoriale de Ordine Publică(ATOP), întocmită în baza informaţiilor oferite de Inspectoratului de Poliţie Judeţean. În raport se arată că, în perioada la care facem referire, la nivel judeţean au fost constate 490 de infracţiuni de natură economico-financiară, soluţionate fiind 193 dintre acestea. Problematica din domeniul respectării normelor legale prevăzute de Codul vamal a constituit un obiectiv de referinţă. Astfel, avându-se în vedere existenţa punctelor de trecerea a frontierei de la graniţa cu Ucraina, precum şi tendinţa de eludare a taxelor vamale la produsele supuse accizării, săptămânal lucrătorii specializaţi au organizat acţiuni pe această linie. Conform informării, în sfera constatărilor făcute de către aceştia din urmă se regăsesc şi cauze complexe, cu prejudiciu de peste 200.000 de lei, iar dat fiind volumul mare al activităţilor de investigare şi probare, soluţionate au fost doar 60% din speţele respective. „Cauzele din acest domeniu ilustrează faptul că întreaga activitate de investigare a fost dinamizată şi adecvată cerinţelor de instituire a unui climat de legalitate, precum şi celor de protejare a cetăţenilor împotriva actelor comerciale ilicite şi de încurajare a dezvoltării afacerilor”, se arată în raportul citat, semnat de ;eful ATOP, Petru Carcalate. În ceea ce priveşte combaterea corupţiei, la IPJ au fost înregistrate 13 noi dosare penale.

Iluminatul ornamental de Sărbători va fi aprins pe 1 decembrie
· Data solemnităţii a devenit o tradiţiei în reşedinţa de judeţ, pentru marcarea Sărbătorilor de iarnă din municipalitatea cheltuind 3 miliarde de lei vechi
În municipiul Suceava, luminile Sărbătorilor de iarnă vor fi aprinse pe 1 Decembrie. Anunţul este făcut de primarul Ion Lungu, care declară că data solemnităţii a devenit, deja, o tradiţie în reşedinţa de judeţ. „Pregătim oraşul pentru Sărbătorile de iarnă, iar pe 1 decembrie vom aprinde luminile din pomii de Crăciun, precum şi cele ornamentale din cartiere. A devenit deja o tradiţie, fiind pentru al şaptelea an consecutiv când această manifestare are loc în prima zi a ultimii luni a anului”, a subliniat edilul şef. Brazii de Crăciun au ajuns în Suceava, fiind plasaţi la Casa Culturii, în zona Bisericii „Sfântul Andrei” din Burdujeni, precum şi la Intersecţia Căii Obcinilor şi Bulevardului „1 Decembrie 1918” din cartierul Obcini. Conducerea municipalităţii sucevene va cheltui 300.000 de lei(3 miliarde de lei vechi) pentru marcarea Sărbătorilor de iarnă, banii fiind prinşi deja în bugetul local. Dl. Lungu susţine că suma în cauză nu este una foarte mare şi că provine din economii. Primarul spune că vor fi amenajate şi 3 orăşele ale copiilor, astfel încât micuţii să se bucure de Sărbători. „Suma de 3 miliarde de lei vechi este una modică. Vom aprinde luminile pe 1 decembrie, vom face oraşul mai frumos, astfel încât să dăm posibilitate, în special, copiilor, să se bucure de Sărbătorile de iarnă”, a încheiat şeful municipalităţii, Ion Lungu. Anul trecut, din vistieria municipală s-a alocat nu mai puţin de 2 miliarde de lei vechi pentru achiziţionarea de noi ornamente, respectiv de ghirlande transversale şi panouri luminose, în premieră, fiind împodobiţi şi arborii din parcuri şi de pe marginea carosabilului. Prioritate avut zona centrală a urbei, din punct de vedere al iluminatului de Sărbători, municipiul Suceava ocupând locul al treilea într-un top realizat de o televiziune centrală

Reabilitarea termică a 14 blocuri, încheiată, în mare, săptămâna aceasta
Lucrările de reabilitare termică a blocurilor ar putea fi încheiate, în mare proporţie, în această săptămână. Aşa susţine primarul municipiului Suceava, Ioan Lungu, care se bazează atât pe angajamentele constructorilor, cât şi pe condiţiile meteorologice favorabile. „Sperăm ca lucrările de anvelopare termică să fie finalizate, în mare, la sfârşitul acestei săptămâni. Acesta având în vedere că ţine şi vremea cu noi”, a declarat edilul şef. Reamintim că, vinerea trecută, au fost recepţionată execuţia la primele două blocuri de locuinţe de pe strada Mihai Viteazu”, investiţia ridicându-se la 500.000 de lei. Proprietarii de apartamente au de achitat, în medie, câte 750 de euro, în reşedinţa de judeţ fiind în curs de anvelopare încă 14 blocuri. Iniţial, la compartimentul specializat al Primăriei fuseseră depuse solicitări de anvelopare pentru 31 de blocuri, cu 945 de unităţi de locuit, însă, ulterior, mai multe asociaţii de proprietari nu au mai confirmat participarea financiară. Programul de reabilitare termică este finanţat în proporţie de 50% de la bugetul de stat, de 30% de la bugetul local şi de 20% de către beneficiari. Programul naţional privind creşterea eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe urmăreşte reducerea consumului de energie şi asigurarea unui climat termic corespunzător în interiorul apartamentelor. În altă ordine de idei, primarul Ion Lungu a declarat că toţi sucevenii au apă caldă şi căldură, în prezent fiind la finiş aducerea la starea iniţială a terenurilor dintre blocuri afectate de intervenţiile de reabilitare şi modernizare a sistemului de termoficare.

22 noiembrie 2009


Pe fondul crizei şu sezonului rece,
Angajări tot mai puţine
· Marja dintre numărul de contractele de muncă desfăcute şi cel al formelor de angajare proaspăt încheiate este de ordinul sutelor
În judeţul Suceava, numărul contractelor de muncă individuale de muncă este în continuă scădere. Cel puţin aşa reiese din declaraţiile directorului coordonator al Inspectoratului Teritorial de Muncă, Daniel Harja, care subliniază că una dintre cauze este şi criza economică, decalajul dintre numărul de contracte de muncă desfăcute şi cel al contractelor nou încheiate fiind de ordinul sutelor. „Posibil din cauza crizei economice, dar şi a venirii sezonului rece, numărul de contracte individuale de muncă s-a diminuat cu câteva sute. Astfel, dacă în cursul lunii trecute au fost emise 2595 de decizii de încetare a contractelor de muncă, depuse au fost doar 1956 de cereri de înregistrare a unor proaspete contracte”, relevă dl. Harja. Luna trecută, inspectorii de muncă au controlat 449 de agenţi economici de pe raza judeţului, dintre care 304 în domeniul relaţiilor angajat-angajator, iar 145 pe linia sănătăţii şi securităţii în muncă. Urmare a descinderilor, în primul caz au fost date 414 amenzi, în valoare de 318.500 de lei, iar în cel de al doilea-21 de sancţiuni, cu un total de 100.500 de lei. Cu prilejul verificărilor, lucrătorii ITM au depistat 80 de persoane care prestau fără forme legale de angajare, sancţionaţi contravenţional fiind 63 de agenţi economici. Întrucât prezentau pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, activitatea a doua societăţi comerciale a fost sistată. De altfel, pe parcursul lunii trecute au avut loc 7 accidente de muncă, dintre care 2 mortale, iar celelalte 5 cu pierderea temporară a capacităţii de muncă.

Concedieri masive pe final şi început de an
· Aproape 1000 de lucrători suceveni sunt puşi pe liber în ultimul trimestru al anului, alţi peste 450 urmând a-şi pierde slujba în primele 2 luni ale lui 2010
Rata şomajului a ajuns, în judeţul Suceava, la 7,27%. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă face cunoscut că, la finele lui octombrie, s-a înregistrat o creştere cu 0,37% faţă de luna trecută, saltul fiind apreciat drept unul caracteristic perioadei de disponibilizări sezoniere. Potrivit notificărilor de disponibilizare colectivă înregistrate la sediul instituţiei, în octombrie, noiembrie şi decembrie a fost semnalată intrarea în şomaj a 937 de persoane, în primele două luni ale anului 2010 urmând a fi puşi pe liber încă 460 de lucrători. „Normalitatea situaţiei înregistrate până în prezent constă în faptul că 81% din numărul total al persoanelor care urmează a fi disponibilizate provin din activităţi sezoniere în domeniul construcţiilor, firmele reangajând personalul disponibilizat odată cu reluarea activităţilor la sfârşitul sezonului rece”, relevă Anca Capverde, purtător de cuvânt al AJOFM. Dna Capverde susţine că activitatea de ocupare a cunoscut o uşoară ascensiune faţă de lunile iulie şi august, numărul şomerilor absorbiţi pe piaţa muncii înregistrând o creştere de 117 persoane. Conform responsabilului Agenţiei, 71% dintre cei din baza de date au nivel de instruire primar, gimnazial sau profesional, 23% au liceul sau o şcoală post-liceală, iar 6% au absolvit studii superioare. Cele mai afectate de şomaj sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 40 şi 49 de ani, care deţin o pondere de 31% din totalul şomerilor. Ca măsură de stimulare a angajării, în noiembrie 48 de foşti şomeri încadraţi înainte de expirarea perioadei de şomaj primesc alocaţie de completare a venitului salarial. Alţi 32 şomeri s-au angajat în urma absolvirii cursurilor de formare profesională, iar 109 persoane cu vârsta de peste 45 ani au fost ocupate prin medierea locurilor de muncă vacante.

Depozitele neconforme de deşeuri menajere au fost închise
Gropile de gunoi de pe raza judeţului Suceava sunt, în proporţie covârşitoare, trase pe dreapta. Cel puţin aşa informează oficialii Comisariatului Regional al Gărzii de Mediu, potrivit cărora doar la 4 dintre depozitele în cauză se fac ultimele demersuri de conformare. În acest sens, începând din iulie, au fost efectuate controale tematice privind alinierea administraţiilor publice locale la obligaţiile ce le revin cu privire la sistarea depozitării deşeurilor, închiderea şi re-ecologizarea spaţiilor rurale de adunare a resturilor din comunităţi. „În judeţul Suceava a fost sistată activitatea de depozitare a deşeurilor menajere în cele 136 spaţii de depozitare, în 132 dintre acestea fiind finalizate lucrările de închidere şi acoperire cu strat de pământ vegetal, în celelalte 4 lucrările de închidere fiind în stadii diferite de finalizare”, declară comisarul şef regional de mediu Diana Mihaela Croitoru. Şeful Comisariatului Regional al Gărzii de Mediu subliniază că toate administraţiile publice locale au perfectat contracte de prestări servicii încheiate cu agenţi economici autorizaţi în preluarea şi transportul deşeurilor menajere de la populaţie înspre platformele de gunoi care au perioadă de tranziţie până în 2010-2011. Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile a aprobat, master planul pentru construirea depozitelor ecologice de la Moara şi Pojorîta, licitaţiile pentru execuţie urmând a fi ţinute în primele luni ale lui 2010.

Finanţări disponibile pentru micro-întreprinderi sucevene şi operatorii din turismul judeţean
Oficiul Judeţean pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Suceava informează sucevenii despre derularea noii sesiuni de depunere de cereri pentru măsurile 3.1.2 şi 3.1.3 din cadrul Planului Naţional de Dezvoltare Rurală. Directorul coordonator, Ovidiu Donţu, face cunoscut că fondurile disponibile pentru prima dintre acestea, „Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi” sunt de 47,9 milioane lei, iar pentru cea de a doua, „Încurajarea activităţilor turistice”, de 83,1 milioane de euro. Dl Donţu precizează că, în cazul ambelor măsuri, suma maximă nerambursabilă, care poate fi acordată pentru finanţarea unui proiect, este de 200.000 de euro. Titularii cererilor trebuie să îndeplinească cerinţele de conformitate din ghidul solicitantului aferent fiecărei măsuri. „Termenul limită de depunere este 11 decembrie ora 12.00, anunţarea rezultatelor urmând a se face după aprobarea raporturilor de selecţie, de către directorul general al Autorităţii de management al APDRP”, explică Ovidiu Donţu. Măsura 3.1.2 are ca obiectiv general dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, scopul urmărit fiind creşterea numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale. De asemenea, se are în vedere crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural, creşterea valorii adăugate în activităţile non-agricole, precum şi crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală, prestate de micro-întreprinderi. Măsura 3.1.3 are ca obiectiv general dezvoltarea activităţilor turistice în zonele rurale care să contribuie la creşterea numărului de locuri de muncă şi a veniturilor alternative, precum şi la creşterea atracţiei spaţiului rural. Beneficiarii eligibili sunt micro-întreprinderile, dar şi persoane fizice neînregistrate ca agenţi economici care se vor angaja ca, până la data semnării contractului de finanţare, să se autorizeze cu un statut minim de persoană fizică autorizată şi să funcţioneze ca micro-întreprindere.

20 noiembrie 2009


Primele două blocuri reabilitate termic, inaugurate de primărie, constructor şi asociaţia de proprietari
· În medie, un beneficiar a contribuit cu 750 de euro, consumul de energie termică pe apartament putând scădea la jumătate
Ieri, oficiali ai primăriei, reprezentanţi ai constructorului şi ai asociaţiei de proprietari, au inaugurat lucrările finalizate la primele 2 blocuri reabilitate termic din municipiul Suceava. Primarul Ion Lungu a declarat că proprietarii din blocurile nr. 12 nr.14 de pe strada „Mihai Viteazu” au avut noroc de un prestator serios, precum firma suceveană Agacon, valoarea totală a investiţiei ridicându-se la 500.000 de lei, adică o medie de circa 750 de euro pe unitatea de locuit. „Sunt 2 blocuri executate corespunzător din punct de vedere al reabilitării termice, randamentul energetic, potrivit specialiştilor fiind de 80%. Una dintre principalele ţinte ale acestui program este reducerea consumului de energie termică pe apartament, aceeaşi specialişti spunând că diminuarea poate fi de până la 50%. După recepţia finală va fi eliberat certificatul de eficienţă energetică, cel care certifică faptul că lucrările sunt de calitate”, a declarat dl. Lungu. Edilul şef a precizat că administraţia locală îşi propune să extindă programul de anvelopare termică a locuinţelor şi pe durata anului viitor. Întrucât unii dintre locuitorii urbei reşedinţă de judeţ au invocat faptul că nu dispun de bani pentru achitarea cotei care le revine din contravaloarea execuţiei, pe masa deliberativului local va fi pus un proiect de hotărâre de preluare a costurilor în cauză. Aceasta, însă, doar în contul cedării, de către proprietari, a terasei de la ultimul etaj al blocului, pe care executivul ar urma să amenajeze apartamente sociale mansardate, destinate tinerilor în vârstă de până la 35 de ani. Preşedintele Asociaţiei de proprietari, Ion Smoleac, s-a declarat mulţumit de prestaţia constructorului, acesta apreciind că lucrarea este una de calitate. La rândul său, patronul societăţii de construcţii Agacon, Lucian Avram, a subliniat că datorită organizării bune şi pe fondul apropierii iernii, execuţia, demarată la începutul lui octombrie, a fost una în timp record, chiar dacă termenul limită era martie 2010. Dl. Avram a evidenţiat că avantajul este de partea proprietarilor de apartamente şi că acesta se va concretiza în scăderea contravalorii facturilor la energie termică sau gaze naturale. În municipiul Suceava în lucru mai sunt încă 14 blocuri, reabilitarea termică a acestora urmând a fi încheiată, după unele estimări, la sfârşitul acestei luni.
La 1 an şi 4 luni de la inundaţii
Primăriile primesc bani pentru lucrările de înlăturarea efectelor calamităţilor
Peste 1 milion de lei va ajunge la unităţile teritorial-administrative din judeţul Suceava în urma ultimei rectificări bugetare. Este vorba despre 11 primării beneficiare, Direcţia Generală a Finanţelor Publice comunicând că repartizarea financiară în cauză este urmare a majorării nivelului încasărilor din impozitul pe venit în anul în curs. Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, precizează că mare parte a banilor a mers înspre comunele afectate de inundaţiile din iulie 2008. „La rectificarea bugetară au apărut câteva urgenţe. Este vorba despre alocarea unor bani reprezentând restanţe pentru primăriile care au făcut lucrări la obiectivele afectate de inundaţiile de anul trecut. Cei 10 miliarde de lei s-au alocat, cu prioritate, în această direcţie”, a subliniat dl. Flutur. Şeful administraţiei judeţene reliefează că prioritatea a avut şi primăria Suceviţa, care are nevoie de bani pentru finalizarea Planului Urbanistic General(PUG) şi a documentaţiei pentru includerea mănăstirii cu acelaşi nume în lista monumentelor UNESCO. La rectificare, cea mai mare sumă, de 180.000 de lei a fost îndreptată înspre Dolhasca, urmată fiind, în ordine, de Vicovu de Jos-170.000 de lei, şi Breaza, Cîmpulung Moldovenesc şi Rădăuţi, cu câte 100.000 de lei.
Preşedintele Flutur a semnat pentru disponibilizarea celor 15 milioane de lei ajutor comunitar de urgenţă
Conducerea Consiliului Judeţean a semnat acordul cu Guvernul României, prin care judeţului Suceava îi este repartizată, din fondul de intervenţie comunitară „Solidaritatea”, suma de 15 milioane de lei destinată îndepărtării pagubelor făcute de revărsările de ape din iulie 2008. Anunţul este făcut de către preşedintele administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, care a declarat că banii vor lua calea achitării lucrărilor deja executate. „Banii vor fi cheltuiţi pentru lucrările executate anul trecut, în cea mai mare parte pentru refacerea infrastructurii calamitate. Documentaţia a fost semnată personal fiind o procedură standard pe care Consiliul Judeţean trebuie să o respecte”, a evidenţiat dl. Flutur. Reamintim că, la finele lui februarie, dl Flutur a cerut şi a obţinut, în Comisia de buget a Parlamentului European de la Bruxelles, activarea Fondului de solidaritate pentru judeţele din nordul şi estul României afectate de calamităţile de la sfârşitul lui iulie 2008. Este vorba despre Maramureş, Suceava, Botoşani, Neamţ şi Bacău, suma solicitată atunci fiind de 11 milioane de euro. Aceasta după ce, în august 2008, şeful CJ s-a adresat în scris euro-parlamentarilor români, cărora le-a solicitat să susţină, la Parlamentul European, demersurile de deblocare a sprijinului financiar de urgenţă din Fondul comunitar „Solidaritatea”. Ploile torenţiale şi revărsările de ape din 24-29 iulie 2008 au distrus, în diferite proporţii, drumuri comunale în lungime de 1004 km, 2 km de drumuri naţionale, 3 km de sisteme de alimentare cu apă şi aproape 80 km de drumuri judeţene. Stricăciuni au suferit şi 81 de poduri şi 563 de podeţe.
Noi asociaţi la mega-investiţia de 120 de milioane de euro în serviciile de apă şi canalizare
Asociaţia Judeţeană pentru Apă şi Canalizare Suceava are noi membri. Este vorba despre municipiul Rădăuţi, oraşul Broşteni şi comuna Mănăstirea Humorului. Aceasta potrivit unei modificări operate de consilierii judeţeni în statutul Asociaţiei, noii veniţi aducându-şi câte un aport de 500 de lei fiecare. După acest demers, AJACS are 34 de membri, patrimoniul acesteia fiind compus din bunurile şi resursele proprii necesare acoperirii cheltuielilor de organizare şi funcţionare, dar şi din dreptul de folosinţă gratuită asupra unor bunuri din domeniul publicsau privat al asociaţilor. AJACS are în vedere realizarea investiţiilor din fondul coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial(POS), coordonat de Ministerul Mediului, pentru serviciile de apă şi apă uzată. În cazul judeţului Suceava a fost aprobată aplicaţia „Modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată”, aceasta având ca obiectiv îmbunătăţirea calităţii şi asigurarea accesului la serviciile de alimentare cu apă şi canalizare. Asociaţia Judeţeană pentru Apă şi Canalizare s-a constituit în scopul reglementării, înfiinţării, organizării, finanţării, exploatării, monitorizării şi gestionării în comun a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare pe raza unităţilor administrative-teritoriale membre. În vederea materializării obiectivului Consiliului Judeţean a întocmit master planul aferent, aplicaţia la nivelul întregului judeţ Suceava ridicându-se la aproximativ 120 milioane euro. Pentru ca aplicaţia să fie eligibilă prin POS-Mediu, este obligatoriu ca aceasta să includă toate cele 114 unităţi administrativ-teritoriale.

19 noiembrie 2009



Administraţia judeţeană PD-L ratează şi a treia tentativă de scoatere la mezat a unor bunuri din patrimoniu
· Cei 17 aleşi judeţeni de la PSD şi PNL au votat împotriva scoaterii la mezat a obiectivelor cuprinse în 5 proiecte de hotărâri, solicitând un preţ de pornire la licitaţie mai mare
· „Cei care nu votează nu au niciun argument, în special PSD, care încearcă să facă opoziţie”, a explicat preşedintele CJ, Gheorghe Flutur
O echipă formată din consilieri de la toate formaţiunile politice reprezentate în deliberativul judeţean va analiza posibilitatea reevaluării bunurilor din patrimoniul privat al judeţului, în sensul măririi preţului de pornire cu care acestea sunt scoase la licitaţie. După ce consilierul social-democrat Ioan Corjuc a solicitat un preţ superior, cei 17 aleşi judeţeni de la PSD şi PNL au votat împotriva scoAdăugaţi o imagineaterii la mezat a obiectivelor cuprinse în 5 proiecte de hotărâri de pe ordinea de zi. În preambul Cristinel Macovei(PD-L) a făcu un apel la colegii de la celelalte două partide, recomandându-le acestora să lase la o parte interesele politice şi să aibă în vedere binele judeţului. „Vânzarea acestor bunuri este o posibilitate ca bugetul judeţean să beneficieze de nişte sume suplimentare de bani, care pot fi orientate în scopuri benefice dezvoltării unor proiecte de interes local. Ar trebui să lăsăm deoparte interesele strict politicianiste şi să ne gândim la binele bugetului judeţean”, a spus dl. Macovei.
· Banii încasaţi de pe urma înstrăinării vor fi folosiţi pentru investiţii, în judeţ promovate fiind zeci de proiecte cu aport european sau judeţean
Vicepreşedintele Daniel Constantin Cadariu a ţinut să precizeze, de asemenea, că banii încasaţi din valorificarea activelor neutilizate şi care consumă bani pentru întreţinere, vor fi folosiţi pentru investiţii, în judeţ promovate fiind zeci de proiecte cu aport european sau judeţean. Preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, s-a exprimat pentru constituirea unei comisii care să analizeze şi să propună soluţia optimă de vânzare a bunurilor din patrimoniul judeţean. „Va trebui să gândim din nou procedura de fundamentare dar, în acelaşi timp, este necesar să respectăm şi procedurile legale. Nu vreau să piardă Consiliul Judeţean, ci, din contră, să câştige. De aceea, până la urmă, va trebui să găsim o soluţie”, a reliefat dl Flutur. Pe de altă parte, în conferinţa de presă ce a urmat, şeful administraţiei judeţene a declarat că împotrivirea aleşilor judeţeni din opoziţie nu este tocmai întemeiată. „Cei care nu votează nu au niciun argument, în special PSD, care încearcă să facă opoziţie, dar mergem înainte”, a explicat Gheorghe Flutur.
Consiliul Judeţean Suceava scoate la bătaie 13 terenuri şi clădiri, autorităţile judeţene considerând că vânzarea acestora poate constitui o importantă sursă de venituri la bugetul local. Bunurile din domeniul privat ar putea fi înstrăinate prin procedura licitaţiei publice, regula generală în materia vânzării. Evaluarea acestora a fost făcută de o comisie de specialişti, desemnaţi, de asemenea, prin licitaţie.

PNL nu are oameni pentru fotoliul de consilier judeţean lăsat liber de exclusul Steiciuc
· O serie de supleanţi de pe lista de la alegerile din 2008 au fost daţi afară din partid, iar alţii s-au înscris în alte formaţiuni
PNL Suceava nu a reuşit să vină cu o nominalizare pentru fotoliul de consilier judeţean rămas vacant prin excluderea din partid a lui Mihai Aurel Steiciuc, preşedinte demisionat al organizaţiei judeţene a liberalilor. Secretarul judeţului Dumitru Paşniciuc, a declarat ieri, în plenul şedinţei ordinare a deliberativului judeţean că, printr-o adresă, filiala judeţeană a formaţiunii a anunţat că disponibil pentru validare este doar al cincilea supleant de pe lista PNL şi nu următorul după Mihai Aurel Steiciuc, aşa cum ar fi normal. „Unii sunt excluşi, alţii sunt înscrişi în alte partide şi, ca atare, a fost necesar să ne adresăm la două persoane să ne comunica dacă, într-adevăr, sunt înscrise în alte partide”, a menţionat dl Paşniciuc. Şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur a cerut urgentarea demersurilor, astfel încât legislativul să lucreze în formulă completă. „Cer să faceţi demersuri cât mai rapid, întrucât, pentru a lucra eficient şi a acoperi toate comisiile de specialitate, noi avem nevoie de toţi consilierii”, a subliniat dl. Flutur, solicitând şi PNL Suceava să grăbească o nominalizare.

Solidari cu bugetarii plecaţi în libere neplătite,
Consilierii judeţeni renunţă la o parte din veniturile din indemnizaţiile de şedinţă
· În noiembrie şi decembrie, aleşii vor primi bani doar pentru o singură şedinţă de plen şi una singulară de dezbateri în comisiile de specialitate, drepturile acestora diminuându-se de la 990 de lei la 660 de lei

În concordanţă cu măsurile de trimitere a bugetarilor în concediu fără plată obligatoriu, şi consilierii judeţeni suceveni vor renunţa la o parte din drepturile băneşti care decurg din calitatea de ales. Astfel, ieri, deliberativul judeţean a hotărât ca, în lunile noiembrie şi decembrie, consilierii judeţeni să primească indemnizaţii doar pentru o singură şedinţă de plen şi una singulară de dezbateri în comisiile de specialitate. Demersul survine constrângerile bugetare determinate de criza economică, pe acest fond conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice având obligaţia diminuării, în medie cu 15,5%, a cheltuielilor lunare de personal. Comisia paritară şi reprezentanţii salariaţilor aparatului de specialitate al executivului judeţean au propus demersuri combinate de reducere a cheltuielilor salariale, venitul net al fiecărui angajat reducându-se, astfel, pe medie, cu 20 de procente. În vederea evitării reducerii peste această limită a salariile angajaţilor de la vârful administraţiei judeţene şi asigurării continuităţii serviciilor de interes public, s-a considerat a fi necesară şi ajustarea veniturile consilierilor judeţeni, acestea din urmă având tot natură salarială. „Propunem ca, în lunile noiembrie şi decembrie ale anului 2009, să se renunţe la o parte din indemnizaţie, plata urmând să fie făcută doar pentru o şedinţă şi o comisie, nu pentru maxim două comisii, aşa cum este stipulat în legislaţie”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Ilie. Potrivit preşedintelui executivului judeţean, Gheorghe Flutur, în conformitate cu hotărârea luată ieri, drepturile aleşilor urmează a se diminua de la 990 de lei la 660 de lei. Demersul este conform legislaţiei privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

PRM cheamă sucevenii la urne
· „
Oamenii nu trebuie să mai stea liniştiţi acasă şi să aştepte ca altcineva să le facă viaţa fericită”, este de părere viceliderul Vasile Cerlincă
Conducerea organizaţiei judeţene Suceava a Partidului România Mare cheamă sucevenii la urne. Vicepreşedintele judeţean Vasile Cerlincă a spus, într-o conferinţă de presă, că multă lume nu vrea să meargă la vot, motivând că nu mai are pe cine alege şi că toţi politicienii sunt incompetenţi şi mincinoşi. Dl Cerlincă se adresează descurajaţilor, punându-le în vedere că, în România, nu se va putea schimba nimic, atât timp cât electorii nu se vor prezenta în număr cât mai mare la secţiile de votare. „Cumulat, voturile fiecăruia dintre noi pot schimba pe cei răi cu cei buni. Oamenii nu trebuie să mai stea liniştiţi acasă şi să aştepte ca altcineva să le facă viaţa fericită. De multe ori, un vot în plus poate face să treacă o lege, decide preşedintele ţării şi schimba viaţa românilor. Prin prezenţa în număr mare de alegători la urne, rezultatul alegerilor va fi unul corect, nemaiputând fi fraudat şi manipulat”, a subliniat viceliderul PRM Suceava, adăugând că o slabă participare la alegeri ar da câştig de cauză formaţiunilor mari şi clientelei politice a acestora. Dl. Cerlincă este de părere că persoanele care nu-şi exprimă acest drept constituţional nu ar mai justificare să plângă că o vor duce mai greu şi nici critice pe noul preşedinte ales. „Votaţi pe cine credeţi că este mai bun. Înainte dea introduce buletinul de vot în urne, amintiţi-vă cât plătiţi la gaz, energie electrică, apă, căldură şi cum aţi trăit în ultimi 20 de ani”, s-a adresat electorilor vicepreşedintele judeţean al PRM, Vasile Cerlincă, recomandându-le pensionarilor să ia aminte la suma de pe cuponul de pensie, iar tinerilor să se gândească la viitorul lor.
Un proaspăt consilier judeţean, dar şi un loc vacant la masa deliberativului
Aleşii judeţeni au luat, ieri, act de încetarea mandatului de consilier judeţean câştigat de Vasile Curelaru(PD-L), la alegerile locale din vara lui 2008. Demersul survine decesului prematur şi fulgerător a dlui Curelaru, fotoliul rămas liber la masa deliberativului judeţean fiind luat de Traian Ilisei, supleant pe listele democrat-liberalilor la scrutinul din iunie anul trecut, acesta din urmă depunând jurământul în faţa viitorilor colegi de legislativ. Traian Iliesi va face parte din Comisia pentru studii programe, prognoze, buget-finanţe, societăţi comerciale, regii autonome, precum şi din Comisia pentru tineret, sport turism, colaborare cu organizaţiile neguvernamentale, cu românii de peste hotare, relaţii externe şi integrare europeană. În cadrul aceleiaşi şedinţe, a fost constatată şi încetarea mandatului consilierului judeţean Mihai Aurel Steiciuc(fost PNL), locul ocupat de acesta fiind declarat vacant. Decizia survine hotărârii filialei teritoriale Suceava şi organizaţiei municipale a PNL de excludere a dlui Steiciuc din rândurile liberalilor.
La Gura Humorului,
Centru pentru protecţia victimelor violenţei domestice
Aleşii judeţeni au aprobat, în şedinţa ordinară de ieri, documentaţia tehnico-economice a proiectului de înfiinţare a Centrului multifuncţional destinat victimelor violenţei în familie de la Gura Humorului. Centrul din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava va avea o capacitate maximă de 12 locuri îşi va dessfăşura activitatea la etajul I al clădirii vechiului Centru de plasament „George Sidorovici”, desfiinţat în 2002 printr-un proiect Phare şi care va intra în lucrări de reabilitare. Centrul multifuncţional destinat victimelor violenţei în familie de la Gura Humorului va funcţiona conform principiilor unui sistem „deschis” şi va fi dotat cu echipamentele şi mobilierul necesare găzduirii victimelor violenţei domestice şi rezolvării problemelor cu care acestea se confruntă. Demersul are loc în cadrul Programul de incluziune socială, care îşi propune susţinerea financiară a autorităţilor locale în vederea dezvoltării de servicii sociale pentru cele mai dezavantajate sau vulnerabile categorii de persoane, printre acestea numărându-se şi victimele violenţei în familie. „Apreciem că, din punct de vedere legal, proiectul este conform normelor aflate în vigoare şi Strategiei naţionale în domeniul prevenirii şi combaterii fenomenului violenţei în familie”, a precizat vicepredintele Consiliului Judeţean, Vasile Ilie. Consiliul Judeţean contribuie cu 10% la realizarea proiectului şi susţinerea costurilor aferente.

18 noiembrie 2009

Contestaţiile ţin pe loc programul de 29 de milioane de euro de modernizare a Sucevei
· Firmele scoase din competiţia pentru adjudecarea proiectării au contestat rezultatele licitaţiilor, lucrările efective fiind în pericol să nu mai înceapă în primăvară
· „Din punctul nostru de vedere, noi an finalizat procedurile, însă urmează nesfârşitele contestaţii, pentru că aşa este în România, explică dl. Lungu.
Primăria a finalizat seria licitaţiilor de realizare a documentaţiei tehnice pentru cele 5 proiecte agreate la finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional(POR). Ultimele două, respectiv cea de reabilitare a magistralei rutiere ce traversează oraşul, a pasajului CFR Burdujeni şi parcurilor, precum şi cea de reabilitare a zonei centrale şi construirea de parcări subterane în acelaşi perimetru, au fost câştigate de Alido Proiect&Protect Piatra Neamţ( pentru 490.000 de lei fără TVA), respectiv de Serge Corporation Bucureşti(pentru 630.000 de lei fără TVA). Documentaţia pentru sistemul de combatere cu camere vido a criminalităţii din zonele aglomerate este întocmită de Energo System Suceava, cea de reabilitarea a sistemului de iluminat public-de Energo Concept Bacău, iar cea pentru Centrul de conservare a tradiţiilor populare-de Arhitectura Grafic Design Suceava. „Ne dorim să finalizăm cât mai repede aceste proiecte tehnice şi să forţăm semnarea contractului de finanţare, astfel încât din primăvară să putem demara efectiv lucrările la acest proiect foarte important, care va schimba înfăţişarea municipiul Suceava în zona centrală, şi nu numai”, arată primarul Ion Lungu. Edilul şef se teme, însă, că data începerii execuţiei este una optimistă, cauza reprezentând-o contestaţiile pe care le-au depus firmele scoase din competiţia pentru adjudecarea proiectării. „Din punctul nostru de vedere, noi an finalizat procedurile, însă urmează nesfârşitele contestaţii, pentru că aşa este în România: firmele care pierd contestă. Aşteptăm soluţionarea acestora şi să avem respectivele documentaţiile în perioada cea mai scurtă de timp”, explică dl. Lungu. Valoarea totală a fondurilor pe care la va accesa municipiul Suceava în calitate de pol de dezvoltare urbană, prin POR 2007-2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor”, este de 28,8 milioane de euro. Pentru demararea programului, în bugetul local pe anul viitor se vor prinde, cu această destinaţie, până la 3 milioane de lei. În acelaşi scop, Ministerul Dezvoltării Regionale va asigura un avans de 3 milioane de euro.