04 mai 2009


Municipalitatea suceveană introduce disciplina la asociaţiile de proprietari
· Administratorii care nu-şi fac treaba riscă amenzi de până la 3000 de lei şi chiar retragerea testatului
Primăria Suceava vizează o mai eficientă funcţionare a asociaţiilor de proprietari, cât şi o mai bună colaborare între acestea din urmă şi executivul municipal. În acest sens, deliberativul municipal a aprobat un Regulamentul de funcţionare a Serviciului „Asociaţii de proprietari” din cadrul administrativului, structură internă cu 4 inspectori de specialitate şi 2 consilieri. „Regulamentul va duce la eficientizarea funcţiei de control asupra activităţii asociaţiilor de proprietari şi la obligarea organelor alese, cât şi a personalului angajat în cadrul asociaţiilor, înspre îndeplinirea sarcinilor ce le revin”, declară viceprimarul Lucian Harşovschi, menţionând că nerespectarea prevederilor Regulamentului de către membrii conducerii asociaţiilor poate atrage sancţiuni de până la 3000 de lei. Pe de altă parte, în cazul săvârşirii de fapte penale privind buna gestionare a mijloacelor băneşti din cadrul asociaţiilor sau a abaterilor repetate privind îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, care lezează drepturile proprietarilor, se va solicita retragerea atestatului de administrator de imobil. Serviciului „Asociaţii de proprietari” al Primăriei are ca atribuţii îndrumarea proprietarilor în vederea constituirii în asociaţii; sprijinirea acestora în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce le revin şi propunerea înspre aprobare a persoanelor care pot fi atestate ca administratori de imobile. De asemenea, Serviciul amintit controlează activitatea financiar-contabilă desfăşurată de către asociaţiile de proprietari.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu