08 iulie 2026


 Vizită de documentare a legumicultorilor suceveni la Banca de Resurse Genetice Vegetale din Buzău

  • Discuţiile cu directorul Costel Vînătoru, recunoscut cercetător, s-au axat pe importanţa păstrării biodiversităţii agricole, dezvoltării soiurilor româneşti şi adaptării acestora la schimbările climatice şi exigenţele pieţei

Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Suceava consideră că una dintre cele mai importante investiţii constă în „apropierea producătorilor locali de institutele de cercetare, acolo unde sunt dezvoltate soiurile şi tehnologiile care stau la baza agriculturii de mâine”. În acest context, o delegaţie a legumicultorilor din judeţul Suceava a făcut o vizită de documentare şi de schimb de experienţă la Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău, instituţie de referinţă pentru conservarea, cercetarea şi valorificarea patrimoniului genetic vegetal al României. Astfel, participanţii au luat contact cu infrastructura modernă de cercetare şi tehnologiile de conservare şi ameliorare a resurselor genetice vegetale, prezentate fiindu-le şi soiurile româneşti aflate în diferite etape de cercetare şi omologare. Conform unei informări al DAJ, un moment deosebit l-a reprezentat dialogul cu dr. ing. Costel Vînătoru, director-preşedinte al Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău, cercetător recunoscut la nivel naţional şi internaţional pentru contribuţiile sale în domeniul horticulturii şi al resurselor genetice vegetale. 
Discuţiile s-au axat pe importanţa păstrării biodiversităţii agricole, a dezvoltării soiurilor româneşti, cât şi adaptării acestora la provocările generate de schimbările climatice şi de cerinţele tot mai exigente ale pieţei. „Astfel de întâlniri contribuie la consolidarea colaborării dintre cercetare şi producţie, oferind fermierilor posibilitatea de a cunoaşte direct rezultatele muncii cercetătorilor şi de a identifica soluţii inovatoare pentru propriile exploataţii. Încurajăm producătorii agricoli să privească cu încredere către soiurile autohtone şi rezultatele cercetării din institutele de profil. Acestea reprezintă nu doar o parte  esenţială a patrimoniului agricol, ci şi o soluţie pentru dezvoltarea unor exploataţii competitive, reziliente şi bine adaptate la condiţiile climatice”. Printre participanţii la vizita de documentare s-au numărat Vasile Mătrășoaia și Liliana Achiţei, producători suceveni de legume, înscrişi în Programul naţional „Ajutor de minimis pentru susţinerea producţiei de legume cultivate în spaţii protejate”, al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.