Mai mult cu 133% faţă de 2025
Cheltuieli salariale de 30 de
milioane de lei la firma de transport călători TPL
- Suma de 726.200 de lei reprezintă
majorarea cu 6.5% a salariilor, deblocarea în două tranşe a celor 65 de posturi
de şoferi presupunând încă o creştere de 2,51 de milioane de lei
.jpg)
Cheltuielile cu salarizarea
personalului societăţii Transport Public Local Suceava, respectiv cu salarii de
bază, sporuri, adaosuri, premii, cât şi cele pentru plata contribuţiilor de
asigurări sociale sunt estimate la 29,34 de milioane de lei, în creştere cu
133% faţă de cele din anul 2025. Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli
pentru anul 2026, creşterea este justificată de „necesitatea asigurării
continuităţii şi dezvoltării serviciului public de transport local, în
condiţiile extinderii activităţii şi menţinerii capacităţii operaţionale a societăţii”.
Majorarea cheltuielilor cu personalul este motivată şi prin aceea că serviciul
prestat de TPL are caracter de continuitate, transportul public fiind asigurat
inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, precum şi în cele de sărbători
legale. Măsura vine pe fondul memorandumului guvernamental pentru anul 2026, prin
care s-au aprobat indexarea salariilor cu indicele mediu de creştere a
preţurilor de 6,5%, dar şi deblocarea a 65 de posturi vacante”. „Lipsa de
şoferi afectează capacitatea societăţii de a asigura programul de transport
aprobat, motiv pentru care ocuparea posturilor vacante reprezintă o necesitate
operaţională, nu o opţiune. Dimensionarea personalului trebuie să permită
acoperirea integrală a graficelor de circulaţie, respectarea timpilor de muncă
şi odihnă, înlocuirea personalului aflat în concedii şi evitarea suprasolicitării
personalului existent” se arată în documentaţia de fundamentare a bugetului de
venituri şi cheltuieli. Astfel, aplicarea indicelui de 6,5% implică o majorare
cu 726.200 de lei a cheltuielilor salariale, deblocarea în două tranşe a celor 65
de posturi vacante presupunând încă o creştere de 2,51 de milioane de lei. Conform
sursei citate, în anul 2026 se menţine la nivelul din anul trecut valoarea bonurilor
de masă (20 de lei pe zi), tichetelor de vacanţă (800 de lei de salariat) şi a premiilor
de până la 300 de lei acordate cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, Zilei femeii,
Sărbătorilor pascale şi Zilei copilului. Cheltuielile cu bonusurile au fost fundamentate la 1,84 de milioane de
lei, în creştere cu 134%, respectiv cu 466.450 de lei comparativ cu anul 2025. De
asemenea, mai mari cu 71.300 de lei vor fi ajutoarele pentru angajaţi, în
cazuri de boli grave sau incurabile, al deceselor, naşterilor şi cadourilor în
bani, conform prevederilor Codului fiscal. O creştere de 62.130 de lei înregistrează
şi la participarea salariaţilor la profitul aferent exerciţiului financiar anterior.