Odată cu recoltatul păioaselor
Fermierii au interdicţie la
arderea miriştilor
- Nerespectarea „normele de
condiţionalitate” determină aplicarea de penalităţi la plata sprijinului financiar
.JPG)
Centrul Judeţean al Agenţiei de
Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Suceava atrage atenţia
fermierilor cu privire la interzicerea arderii miriştilor şi a vegetaţiei
pajiştilor permanente, menţionând că „normele de condiţionalitate sunt
obligatorii pentru întreaga exploataţie agricolă şi pe tot parcursul anului de
cerere”. Drept urmare, fermierii care utilizează terenuri arabile nu trebuie să
ardă resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor, respectiv paiele
de cereale, vrejii de plante proteice sau de cartof, cocenii de porumb, tulpinile
de floarea-soarelui şi cele de rapiţă etc. În ceea ce priveşte pajiştile
permanente, în cauză sunt vegetaţia uscată existentă pe păşuni şi fâneţe, miriştea
şi resturile vegetale rămase în urma păşunatului sau după recoltarea fânului,
precum şi vegetaţia invazivă sau cea dăunătoare covorului ierbos. Prin
interzicerea arderii, fermierii contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu
efect de seră provenite din agricultură, cât şi la menţinerea nivelului de
materie organică din sol. APIA a încheiat cu Garda de Mediu şi ISU un protocol
privind monitorizarea modului de respectare a normelor referitoare la interdicţia
de a arde miriştile, vegetaţia uscată, resturile vegetale şi a vegetaţiei pajiştilor
permanente situate în situ-rile „Natura 2000”. „În cazul în care se constată că
o anumită parcelă a fost arsă din cauze necunoscute, pentru a evita eventualele
sancţiuni fermierii vor prezenta la APIA copia după procesul-verbal de
intervenţie întocmit de ISU sau copia după plângerea depusă la secţia de Poliţie
pe raza căreia s-a produs arderea. De asemenea, după finalizarea cercetărilor va
fi prezentată şi copia documentului de soluţionare a sesizării făcute” transmite
Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Suceava,
subliniind că „neprezentarea acestor documente determină aplicarea de penalităţi”.