Materiale lemnoase fără
provenienţă legală, descoperite la o instalaţie de debitare din comuna Ostra
- Poliţia şi gardienii forestieri
au deschis dosar penal, o cantitate de 265 mc de materiale lemnoase fiind reţinută
„în vederea cercetările penale”
În perioada 14-15 iulie 2026, inspectorii
Gărzii Forestiere Suceava au verificat corespondenţa dintre stocurile de
materiale lemnoase faptice şi cele scriptice la o instalaţie de debitare a
lemnului din comuna Ostra, informează inspectorul-şef Mihai Găşpărel. Potrivit
acestuia, deşi deţinătorii de depozite de lemn trebuie să urmărească zilnic
legalitatea materialelor lemnoase aflate în stoc, la instalaţia verificată au
fost constatate cantităţi mari de lemn, peste stocurile scriptice, la aproape
toate sortimentele. Astfel, s-au găsit în plus 155 mc lemn rotund de răşinoase,
32 mc lemn de foc de răşinoase şi 78 mc resturi de lemn. Garda Forestieră
precizează că, în conformitate prevederilor legale în vigoare, constituie
infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 1 an la 5 ani sau amendă deţinerea
în depozite a unui volum total de materiale lemnoase pentru care „diferenţa în
plus sau în minus dintre volumul stocului fizic şi volumul stocului scriptic,
înregistrat în SUMAL, depăşeşte 20% raportat la stocul scriptic, dar nu mai puțin
de 10 metri cubi, la momentul constatării faptei”. Drept urmare, deoarece
stocul scriptic total al depozitului verificat era de 348 mc, lemnul găsit în
plus reprezenta 76% din acest stoc. În consecinţă, delegaţii Inspectoratului de
Poliţie Judeţean care au participat la control au deschis dosar penal, iar
întreaga cantitate de 265 mc materiale lemnoase a fost reţinută în vederea
cercetările penale. „Reamintim deținătorilor de depozite de material lemnos că
stocurile faptice de lemn trebuie să corespundă cu evidențele scriptice și că
trebuie să urmărească înregistrarea intrărilor, procesărilor și ieșirilor de
materiale lemnoase din depozite. Este strict interzisă primirea sau expedierea
lemnului fără documente de provenienţă” declară Mihai Găşpărel, şeful Gărzii
Forestiere Suceava.