În vederea reintroducerii în circuitul public
Construcţiile cu caracter
provizoriu ridicate pe terenuri concesionate vor fi demolate
- Odată cu anularea acestor concesiuni, pentru perioada din contract în care obiectivele nu mai pot fi folosite, sumele deja plătite ca redevenţă vor fi returnate
Este absolut obligatoriu ca mobilitatea rutieră să nu fie afectată de
diverse obstacole, susţine Vasile Rîmbu, primarul municipiului Suceava, făcând
referire „la multele autoturisme care sunt parcate necorespunzător pe spaţii
publice, amenajari care nu mai pot fi folosite de către pietoni, mămici cu
cărucioare, persoane cu dizabilităţi sau de către persoane care se deplasează
mai greu. La acestea se adaugă dificultăţile pe care le întâmpină mijloacele de
intervenţie pentru a ajunge la locurile în care sunt solicitate, respectiv
maşinile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciului Judeţean de
Ambulanţă, cât şi cele ale operatorilor de salubritate. Afirmaţiile sunt făcute
pe fondul aprobării încetării înainte de termen a 27 de contracte de concesiune
încheiate în perioada 1997-2023.„Numărul autoturismelor creşte continuu şi nu
mai există spaţiu fizic în care să fie parcate. De aceea nu avem altă variantă
decât să eliberăm spaţiile verzi şi trotuarele, parcurile, părculeţele, păduricile,
intersecţiile de străzi de orice fel de obiective care încurcă. În aceste
condiţii, până acum am avut ca prioritate contractele de închiriere, dar am
ajuns în situaţia să procedăm la fel şi cu anumite concesiuni, care bănuim cum
au fost obţinute” a subliniat şeful municipalităţii sucevene, menţionând că „nu
de ieri sau de azi, din trecutul sau actualul mandat, ci de mai mult timp, în
România şi Suceava se pune problema modelării, reabilitării şi regenerării urbane. Edilul-şef
a evidenţiat că există proiecte care au fost şi sunt încă finanţate
preponderent din fonduri europene, dar pe care, din nefericire, municipiul
Suceava „nu a le-a valorificat la întregul potenţial”. „Dar asta nu însemnă să
nu creăm posibilitatea de a recupera şi a ajunge acolo unde alţii, înspre care
noi privim cu apreciere, au făcut-o de mai mult timp. Lucrările pregătitoare pe
care le facem nu sunt invenţii personale ale conducerii Primăriei sau ale
Consiliului Local. S-au întâmplat şi în
alte părţi, iar efectele au fost utile. De aceea, vrem să intervenim şi să
facem parcări, spaţii vezi, locuri de joacă, locuri de recreere, anulând aceste
concesiuni, returnând sumele plătite ca redevenţă, şi să mergem mai departe” a
conchis Vasile Rîmbu, primarul Sucevei.