22 iulie 2026

 În anii trecuţi

Restricţii la consum în 7 unităţi administrativ-teritoriale alimentate centralizat cu apă, dar şi fântâni secate în altele 8 localităţi

  • „În ultima perioadă (...) s-au înregistrat ploi semnificative, ajutând la refacerea rezervei de apă din sol” informează SGA, menţionând că, în 2026, încă nu a fost raportată seceta 

Seceta din ultimii ani s-a concretizat într-un „deficit major de apă reţinută în sol”, implicit la scăderea debitelor izvoarelor şi volumelor de apă subterană din judeţul Suceava. „În contextul temperaturilor ridicate şi lipsei precipitaţiilor, în judeţ s-a manifestat un fenomen de secetă care a condus scăderea drastică a nivelurilor şi debitelor cursurilor de apă, cât şi la apariţia situaţiilor critice în exploatarea resurselor de apă  şi satisfacerii la folosinţele de apă” informează Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava care, în prezent, are în evidenţă 68 de unităţi administrativ-teritoriale cu sisteme descentralizate de alimentare cu apă. Conform sursei citate, în intervalul 2022-2025 ACET Suceava, operatorul regional unic de alimentare cu apă a introdus restricţii, iar deficienţe s-au deficienţe înregistrat în Liteni, Pătrăuţi, Calafindeşti, Voitinel, Dorneşti, Frasin şi Solca. 
În aceste localităţi, din cauza debitului scăzut la sursă, fie a fost impusă alimentarea cu intermitenţe, după un anumit orar de distribuire, fie programul a inclus o zi de furnizare, urmată de o alta de sistare, „în vederea refacerii disponibilului de la sursă”. Pe toată perioada de restricţii la folosirea apei potabile, alimentarea localităţilor în cauză s-a făcut din fântâni. În ceea ce priveşte unităţile administrativ-teritoriale care nu dispun de sistem centralizat de alimentare, au raportat ca având fântâni secate, sau cu debit scăzut, localităţile Gălăneşti. Comăneşti, Adâncata, Vama, Calafindeşti, Şcheia, Buneşti şi Frătăuţii Noi. „În ultima perioadă, în judeţul Suceava, preponderent în zona de munte, s-au înregistrat ploi semnificative, ajutând la refacerea rezervei de apă din sol. În anul 2026, nu au fost înregistrate informări privind localităţi afectate de secetă”, transmite Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava.