02 iulie 2026

 Teatrul „Matei Vişniec” primeşte peste 1,7 milioane de lei la încheierea oficială a celei de-a X-a stagiuni

  • Instituţia de spectacole suceveană a fost înfiinţată în septembrie 2015, prin Hotărâre a Consiliului Local, intrând efectiv „pe scena culturală” de pe 1 ianuarie 2016

Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava primeşte bani în urma rectificării bugetului municipiului Suceava, operată în şedinţa ordinară a Consiliului Local. Astfel, în cadrul subcapitolului „Sume repartizate pentru finanţarea instituţiilor de spectacole şi concerte” la instituţia teatrală suceveană ajunge o sumă de 1,709 de milioane de lei. Aceasta în baza Hotărârii Guvernului nr. 12 din 24 iunie 2026, privind repartizarea sumelor pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, respectiv a teatrelor, operelor şi filarmonicilor. În acest context, dar şi ca urmare a încasării contractelor de sponsorizare încheiate cu prilejul organizării Festivalului Internaţional Zilele Teatrului „Matei Vişniec”, instituţia a cerut rectificarea în plus a bugetului, atât pe partea de venituri, cât şi pe cea de cheltuieli, cu un total de 1,753 de milioane de lei. În calitate de instituţie publică de spectacole subordonată autorităţilor administraţiei publice locale, mecanismul de finanţare Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava combină subvenţiile publice cu veniturile proprii realizate din activităţi specifice. Bugetul local al municipiului Suceava asigură cheltuielile de funcţionare, salariile personalului, întreţinerea imobilului de pe strada „Dragoș Vodă” nr. 1, cât şi „producţia de noi spectacole”. De la bugetul de stat instituţia primeşte sume defalcate destinate cu titlu special teatrelor din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale. În ceea ce priveşte veniturile proprii, acestea sunt fonduri obţinute din vânzarea de bilete şi abonamente pentru stagiuni, dar şi încasări prilejuite de manifestări de amploare, cum ar fi Festivalul Internaţional Zilele Teatrului „Matei Vișniec”. La toate acestea se pot adăuga venituri din închirieri de spaţii sau din organizarea de activităţi culturale conexe. Pe 29 iunie 2026, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” a încheiat oficial stagiunea 2025-2026. Finalul celei de-a X-a stagiuni din istoria instituţiei a fost marcat prin premiera spectacolului „Artă” de Yasmina Reza, în regia lui Felix Alexa. 
Teatrul Municipal „Matei Vişniec” Suceava a fost înfiinţat septembrie 2015 prin Hotărâre a Consiliului Local, intrând efectiv „pe scena culturală” suceveană începând cu 1 ianuarie 2016. De pe 15 octombrie 2015, Teatrul municipal „Matei Vişniec” din Suceava a avut ca director, pe regretata poetă Carmen Veronica Steiciuc, care a preluat această funcţie cu titlu de interimar, în baza unui contract de management.