17 iulie 2026


 Pentru pensionari şi persoanele cu veniturile mici  

Gratuitate şi facilităţi la călătoriile cu autobuzele TPL Suceava 

  • Primarul Vasile Rîmbu spune că decizia ar surveni ieşirii firmei din criză, în 2026 aceasta estimând un profit de 2,33 de milioane de lei, în creştere cu 181% faţă de 2025
  • Acum, pensionarii cu pensii sub 3.000 de lei pot călători gratuit de 20 de ori pe lună, cei cu pensii între 3.000 de lei şi 5.000 de lei având abonament cu reducere de 50% 

Primăria Suceava ia în calcul acordarea de reduceri, inclusiv de gratuitate, pentru călătoriile cu mijloacele de transport electrice ale societăţii comerciale Transport Public Local. Anunţul este făcut de către primarul Vasile Rimbu, edilul-şef  informând, pe pagina proprie de socializare, că „studiază” ca, începând cu 1 ianuarie 2027, atât pensionarii, cât şi categoriile cu venituri reduse, să beneficieze de „facilităţi sau chiar de gratuitate la transportul în comun”. Această decizie ar avea la bază faptul că TPL Suceava, firmă a autorităţilor administraţiei publice locale a depăşit „criza”, având profit, iar „trendul este bun”. „Deja ştiţi, fiindcă au <vorbit> faptele, administraţia actuală nu se construieşte pe speranţe, ci pe posibilităţi reale. 


Mi se pare normal ca beneficiile profitului TPL să se întoarcă înapoi către oameni. Vă spun sincer că am o satisfacţie uriaşă pentru că, iată, stabilitatea financiară a Primăriei se va poate transforma în bunăstare pentru suceveni, iar aceasta este cea mai valoroasă investiţie pe care o poate face un edil” a punctat Vasile Rîmbu, primarul Sucevei, subliniind că „ încă studiază... şi se va reveni cu detalii, la momentul potrivit”. Conform bugetului de venituri şi cheltuieli, aprobat de Consiliul Local Suceava, pentru 2026 societatea comercială Transport Public Local Suceava estimează un profit de 2,33 de milioane de lei, în creştere cu 181% în raport cu cel din exerciţiul financiar 2025. La această dată, pensionarii suceveni cu pensii sub 3.000 de lei beneficiază de gratuitate în limita a 20 de călătorii pe lună, iar cei cu pensii cuprinse între 3.000 de lei şi 5.000 de lei au parte de o reducere de 50% la abonamentul lunar nominal. Elevii se bucură de gratuitate 100% la transportul public pe toate liniile operate de TPL în municipiul Suceava şi în Zona Metropolitană, în baza abonamentului dedicat şi eliberat special pentru aceştia. De asemenea, veteranilor şi persoanelor cu dizabilități li se acordă „gratuităţi totale”, conform speciale în vigoare şi documentelor doveditoare.