31 mai 2022

 Aproape 40% din populaţia judeţului Suceava s-a autorecenzat

> Etapa de recenzare prin vizită la domiciliu se desfășoară în intervalul 31 mai -17 iulie

> Codaşe la autorecenzare sunt Vicovu de Sus, cu 15,71%, Fântânele, cu 13,24% și Vulturești, cu 11,66%

Pe 31 mai 2022 a demarat recenzarea pe teren a populației, anunţă prefectul Alexandru Moldovan. „Începe etapa de colectare a datelor de recensământ prin deplasarea recenzorilor la adresele de reședință obișnuită ale populației care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie-27 mai” informează reprezentatul Guvernului în teritoriu, precizând că vizitate vor fi şi gospodăriile populaţiei care nu au finalizat corect şi complet formularul de recensământ. Conform unei informări a Instituţiei Prefectului, până pe 27 mai, ultima zi de recenzare online, în judeţul Suceava au fost înregistrate 285.819 de chestionare, reprezentând 46,4% din populaţia rezidentă estimată la 1 decembrie 2021, cea de 616.434 de persoane, dintre care doar 243.660 de chestionare, cu secţiunea de „persoană” au fost validate, acestea însemnând 39,5% din populaţia estimată. Conform sursei citate, municipiul Suceava are un procentaj de autorecenzare de 42,8% de recenzare validate. În ceea ce privește situația pe localități, județul Suceava are 24 de unităţi administrativ-teritoriale cu procentaje de peste 50% de chestionare validate, evidențiindu-se Bălăceana, cu 94,57%, Ciocănești, cu 82,31% și Ciprian Porumbescu, cu 75,31%. De asemenea 7 unităţi administrativ-teritoriale au procentaje sub 20%, ultimele clasate fiind orașul Vicovu de Sus, cu 15,71%, Fântânele, cu 13,24% și Vulturești, cu 11,66%. Etapa de recenzare pe teren se va desfășura în perioada 31 mai -17 iulie se va realiza prin interviu față în față, chestionarul fiind identic cu cel din etapa de autorecenzare. Pentru această etapă, Unitatea Județeană de Implementare a Recensământului (UJIR) din cadrul Direcției Județene de Statistică Suceava, împreună cu primăriile și autoritățile locale au pregătit 637 recenzori de teren, 25 recenzori șefi și 114 coordonatori.
 

 

Greu de licitat

> Viteza cu care cresc preţurile face ca valoarea lucrărilor să nu mai fie atractivă la momentul ţinerii efective a licitaţiei, ajungându-se la reactualizare acesteia în Consiliul Local

> „Este foarte greu de făcut o estimare în această perioadă, când preţurile la materiale, la devize, la servicii şi la salarii cresc de la o zi alta”  declară primarul Ion Lungu

Lansarea şi derularea procedurilor de licitaţie - şi aşa destul de stufoase şi laborioase - se lovesc de o nouă piedică, cea a stabilirii cât mai apropiate de realitate a costurilor cu proiectarea şi executarea propriu-zise a lucrărilor, în aşa fel încât acestea din urmă să fie atractive sub aspect financiar. În consecinţă, pe fondul incertitudinii legate de evoluţia preţurilor, autorităţile administraţiei publice locale se văd nevoite să apeleze la o „marjă” în plus la stabilirea valorilor fundamentate pentru licitarea viitoarele contracte, demers de natură să ducă la suspiciuni.  „Este un fel de prudenţă, astfel încât să putem adjudeca licitaţiile şi să putem face efectiv lucrările. Desigur, şi licitaţia va regla valoarea corectă, dar trebuie să avem o responsabilitate până se licitează, căci, altfel, până se adjudecă lucrările se ajunge în imposibilitatea de a le mai face” semnalează Ion Lungu, primarul Sucevei. Potrivit edilului-şef, documentaţiile sunt întocmite în baza normativelor şi calculelor specialiştilor, însă incertitudinea legată de evoluţia preţurilor, impune, ulterior, o reactualizarea indicatorilor tehnico-economici, implicit o revenire în Consiliul Local, pentru reaprobarea acestora. „Este foarte greu de făcut o estimare în această perioadă, când preţurile la materiale, la devize, la servicii şi la salarii cresc de la o zi alta” remarcă şeful executivului municipal. Din cauza unor indicatori tehnico-economici subevaluaţi se întâlnesc frecvente situaţii în care a unele obiective de investiţii sunt scoase în mod repetat la licitaţie, fără se înregistra ofertanţi. De cealaltă parte, nu lipsesc cazurile în care lucrarea fost deja luată, iar ca urmare a preţului mic la care a fost adjudecată execuţia, aceasta nu mai poate fi dusă la capăt. „Este o problemă foarte delicată şi foarte dificilă, ivindu-se riscuri legate de licitaţie. Dacă se pune un preţ mic la lucrare, poate veni un ofertant <disperat> să o ia, dar mai apoi nu mai poate să o facă. Şi, atunci, suntem obligaţi să intervenim în Consiliul Local pentru a debloca situaţia”  a punctat Ion Lungu, primarul Sucevei.

 

 Deoarece Guvernul nu şi-a onorat angajamentul

Municipiul Suceava, forţat să achite din Fondul de rezervă rata de 2 milioane de lei la creditul „Suceava-Utilităţi şi mediu”

> „Deşi în bugetul de stat pe 2022 este prevăzut că ratele vor fi plătite de Guvern, încă nu s-a dat o hotărâre care să defalce sumele respective” arată primarul Ion Lungu

> Suceava a beneficiat de 10,3 milioane de euro pentru reabilitări pe termie, atunci edilul-şef remarcând disconfortul cauzat de dobânda mare de plătit din bugetul local

Municipiul Suceava a fost obligat să  recurgă la măsuri radicale pentru a-şi onora obligaţia anuală care derivă din creditul „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene”. La început de an, Guvernul se angajase la acoperirea plăţilor scadente către banca creditoare, însă suma cu pricina nu a mai venit de la bugetul de stat. Prin Legea bugetului de stat pe anul 2022, pentru reşedinţa de judeţ era prevăzută alocarea a 2 milioane de lei, însă, ca urmare a nealocării acesteia, autorităţile administraţiei publice sucevene au fost obligate să apeleze la Fondul de rezervă.  „Deşi în bugetul de stat pe 2022 este prevăzut că ratele vor fi plătite de Guvern, încă nu s-a dat o hotărâre care să defalce sumele respective. De aceea, cele 2 milioane de lei au fost prinse şi consumate din Fondul de rezervă” reliefează Ion Lungu, şeful executivului din capitala de judeţ. Primarul Sucevei dă asigurări că toate alocările din Fondul de rezervă sunt făcute sub semnul legalităţii, „chiar dacă unele urgenţe sunt mai mici”. Pe de altă parte, o serie de operaţii care vizează Fondului de rezervă ţin exclusiv de tehnicile financiar-contabilă şi de execuţie bugetară. „Vă garantez că, an de an, Curtea de Conturi face descărcarea de gestiune, iar aceste alocări sunt absolut normale. Banii sunt folosiţi doar atunci când se ivesc urgenţe, însă apar şi situaţii specifice tehnicii financiar-contabile, în care, dacă sumele în cauză nu sunt trecute prin Fondul de rezervă, conturile nu se închid” a punctat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, în contextul unor interpelări privind corectitudinea folosirii sumelor din Fondul de rezervă. Reamintim că, în 2002, printr-o hotărâre de guvern, Consiliul Judeţean Suceava şi 61 de primării din judeţ au contractat un credit extern de 86,3 milioane de euro garantat de Ministerul de Finanţe, fondurile fiind destinate reabilitării sistemului de termoficare şi realizării conductelor de gaze naturale de înaltă presiune. La cea dată, şeful administraţiei locale sucevene, Ion Lungu, preciza că finanţarea din creditul aferent Programului „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene” se „întoarce împotriva municipalităţii”,  accentuând pe importantul „disconfort financiar cauzat de dobânda mare de plătit de la bugetul local”. Primarul opina că răspunderea revenea fostei administraţii judeţene PSD, cea care a semnat contractul cu Deustche Bank London. În cadrul Proiectului „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene”, municipiul Suceava a beneficiat de 10,3 milioane de euro, bani orientaţi înspre reabilitarea magistralelor de transport şi modernizarea punctelor termice. Ion Lungu recunoştea, totuşi, că există şi un avantaj, respectiv acela al garanţiei guvernamentale.   

30 mai 2022

 

 Cel puţin 10.000 de euro ar încasa Inna pentru a evolua la Zilele Sucevei

> „Am obţinut o sponsorizare de 50.000 de lei de la Ambro” anunţă primarul Lungu, menţionând că negocierile artiştii continuă

Consiliul Local a votat cheltuirea a 500.000 de lei pentru organizarea manifestărilor cultural-artistice din perioada 24-26 iunie 2022, când vor fi sărbătorite Zilele Sucevei.  „Noi nu am mai sărbătorit Zilele Sucevei de 2 ani şi, la fel, nici revelioanele. Tinerii noştri sunt doriţi de spectacole de calitate. Sigur, 500.000 de lei este mult şi puţin, dar totdeauna am făcut economii, şi nu am ieşit în evidenţă. Vreau să spun că există comune şi oraşe care nu cheltuiesc mai puţin de 1 milion de lei, iar noi am atras şi sponsorizări” a evidenţiază şeful municipalităţii sucevene. Printre artiştii contactaţi se numără Andra, Alexandra Cuza, The Motans şi, nu în cele din urmă, Inna. Negocierile încă nu sunt încheiate, dar, în ceea ce o priveşte pe Inna, prestaţia acesteia va fi răsplătită financiar dintr-o sponsorizare a unei societăţii comerciale din reşedinţa de judeţ. „În perioada următoare vom negocia onorariile cu aceşti artişti, dar în mare parte ştim cam pe unde ne aflăm. Pentru onorariul lui Inna am obţinut o sponsorizare de 50.000 de lei de la Ambro. Deci, în mare parte onorariul lui Inna, de 10.000 de euro va fi achitat de Ambro Suceava” informează Ion Lungu, ocupantul fotoliului administrativ din Areni.  Concertele de muzică populară şi muzică uşoară, la fel ca şi focul de artificii, se vor desfăşura pe esplanada Casei Culturii. Celelalte activităţi, inclusiv terasele, vor fi organizate în zona Iulis Mall, din Linca Sucevei. 

 

Printr-un nou proiect al autorităţilor locale

Valorile sucevene vor fi premiate cu 30.000 de lei

> Suma de 30.000  este disponibilizată din bugetul municipal, la 30 de personalităţi urmând a ajunge premiile „Magister”, „Emeritus”, „Academica”, premiul pentru societate civilă, cât şi cel pentru jurnalism

Primăria municipiului Suceava va premia personalităţile din reşedinţa de judeţ în cadrul unei manifestări desfăşurată în premieră. Este vorba despre Proiectul „Seara valorilor sucevene”, primarul Ion Lungu făcând cunoscut că fondul de premiere este de 30.000 de lei. „Seara valorilor sucevene” este organizată în asociere cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, evenimentul urmând a avea loc la Hotelul Balada, pe 24 iunie, cu ocazia marcării Zilelor Sucevei. „Încercăm să promovăm un proiect nou. Nu ascund, am mai văzut acest lucru şi la alte primării care organizează zilele localităţii. Mi se pare corect să fie aşa, să avem şi noi o seară a valorilor sucevene. Sigur, vor fi mai multe categorii de premii. Estimăm vom premia 30 de personalităţi ale Sucevei, din toate domeniile de activitate, iar eu consider că 30.000 de lei nu este o sumă enorm de mare” anunţat Ion Lungu, primarul Sucevei. Premiile, domenii, vor fi acordate în baza unor criterii aprobate în deliberativul municipal sucevean. pentru acestea se numără premiile „Magister”, „Emeritus”, „Academica”, premiul pentru societate civilă, cât premiul „Mircea Motrici” pentru jurnalism.

26 mai 2022

 Ion Lungu, primarul Sucevei semnalează:

Finanţarea POR nu poate fi accesată, deşi a trecut un an şi jumătate din noua programare europeană 2021.2027

> Nici măcar nu a fost semnat acordul-cadru cu UE, abia ulterior trebuind parafate şi acordurile cu toate agenţiile de dezvoltare regională

> „Puţin probabil să mai putem depune vreun proiect în acest an” spune edilul-şef, arătând că prin PNRR, Suceava atrage 45 de milioane de euro

Proiectul „Sistem de transport public ecologic metropolitan” are şi o a doua etapă. Aceasta în conformitate cu studiul de oportunitate pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public local şi dezvoltarea transportului metropolitan nivelul Zonei Urbane Funcţionale Suceava. Primarul Ion Lungu anunţă că, astfel, ar urma fie construită „o autobază” cu sediul pe strada „Traian Vuia, una similară celei a Diviziei electrice a societăţii Transport Public Local (TPL) de la capătul străzii „Căpitan Grigore Andrei” din Burdujeni-sat. Edilul-şef face aceste precizări după ce autorităţile sucevene au reuşit să depus proiectul pentru prima etapă, cea a dotării cu mijloace de transport electrice, Suceava fiind printre puţinele oraşe din România care „au constituit Zona Urbană Funcţională, pentru ca localităţile membre să se dezvolte împreună”. Demersurile au fost iniţiate în urmă cu mulţi, când s-a înfiinţat Asociaţia de Dezvoltare Comunitară „Zona Metropolitană Suceava”, însă reglementările din programarea europeană 2014-2020 a făcut din acesta o structură nefuncţională. „Iată că abia după 12 ani am putut depune primul proiect. Şi aceasta nu din cauza noastră, ci ca urmare a faptului că, în exerciţiul financiar trecut, Programul Operaţional Regional nu ne-a oferit posibilitatea să depunem proiecte comune, ci separat pe mediul urban, respectiv mediul rural” reliefează şeful executivului sucevean. Din păcate, pentru cea de-a doua etapă a Proiectului „Sistem de transport public ecologic metropolitan” nu există o altă variantă decât obţinerea de finanţarea europeană nerambursabilă prin Programul Operaţional Regional 2021-2027. Iar dacă în ceea ce priveşte Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) municipiul Suceava şi-a demonstrat capacitatea, primarul Lungu este nemulţumit că demersurile pentru activarea fondurilor POR sunt în mare întârziere. „Încă nu este semnat acordul-cadru cu UE, iar mai apoi mai trebuie semnate acordurile cu toate agenţiile de dezvoltare regională. Chiar dacă pe PNRR avem depuse proiecte de 45 de milioane de euro, pe POR lucrurile nu se mişcă. Puţin probabil să mai putem depune vreun proiect în acest an” evidenţiază Ion Lungu, primarul Sucevei. Prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), etapa I-a” a proiectului ar urma să fie achiziţionate 50 de autobuze electrice şi a 65 staţii de încărcare. Zona Urbană Funcţională are în componenţă din municipiul Suceava, oraşul Salcea şi comunele Adâncata, Moara, Pătrăuţi, Şcheia, Ipoteşti, Bosanci şi Mitocul Dragomirnei.
 

 
Consiliul Judeţean a returnat bugetului de stat bani pentru burse şi drepturi ale copiilor cu cerinţe educaţionale speciale   

> „Execuţia bugetară a fost afectată de închiderea şcolilor, astfel încât s-au fost înregistrat cheltuieli mai mici” se arată în raportul privind execuţia bugetară, nerealizări existând la investiţiile din surse proprii, dar şi la cele aferente PNDL

Veniturile adunate la bugetul judeţului Suceava în 2021 au fost de 463,777 de milioane de lei,  reprezentând o realizare de 78,15% faţă de prevederea bugetară anuală. În vistieria judeţeană au intrat inclusiv 260.906 de milioane de lei fonduri defalcate din taxa pe valoarea adăugată (TVA), din categoria acestora restituite bugetului de stat fiind importante sume rămase neutilizate la sfârşitul anului 2021, alocate pentru Programul pentru şcoli al României şi pentru finanţarea cheltuielilor cu bunuri şi servicii, burse şi drepturi ale copiilor cu cerinţe educaţionale speciale din unităţile de învăţământ special subordonate Consiliului Judeţean.
 De cealaltă parte, cheltuielile s-au ridicat la 415,952 de milioane de lei, însemnând o execuţie de numai 66,92% nivelul aprobat la început de an, prin vot al membrilor deliberativului judeţean. „Execuţia bugetară a fost afectată de închiderea şcolilor, astfel încât au fost înregistrate cheltuieli mai mici atât în cadrul programului pentru şcoli al Românei, cât şi la unităţile de învăţământ special, pentru cheltuieli cu bunuri şi servicii şi plata drepturilor cu copiilor cu cerinţe educaţionale speciale. Sumele defalcate din TVA alocate din bugetul de stat, rămase neutilizate, au fost restituite la bugetul de stat” se arată în raportul privind aprobarea conturile anuale de execuţie bugetară. Banii nu au fost cheltuiţi conform estimărilor la secţiunea de dezvoltare, în care sunt înscrise proiectele cu finanţare europeană nerambursabilă, precum „Creşterea eficienţei energetice a clădirilor Şcolii gimnaziale speciale „Sfântul Stelian”  Rădăuţi, „Şanse egale pentru un viitor mai bun”, „Pro educaţia-măsuri educaţionale integrate pentru stimularea accesului la educaţie  a copiilor aparţinând grupurilor vulnerabile” şi „Învăţământ special în zona transfrontalieră Suceava-Rădăuţi”. La aceştia se adaugă şi nerealizarea planului de cheltuieli la investiţiile din sursele proprii şi cele aferente Planului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDL). Astfel, în total, în raport cu o prevedere bugetară de 10,325 de milioane de lei, cheltuielile au fost de numai 3,267 de milioane de lei, diferenţa fiind preluată în bugetul pe anul 2022. La Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ion cel Nou” Suceava, investiţiile din bugetul de stat au fost făcute la o valoare de doar 8,990 de milioane de lei, în comparaţie cu suma de 12,364 de milioane de lei prevăzută iniţial, cauza constând în „unele întârzieri în procesul de achiziţie”.  


Municipiul Suceava ar putea prelua gestionarea transportului de persoane din 8 localităţi vecine   

> Aceasta se va întâmpla începând cu anul 2023, Primăria cerând Consiliului Judeţean să nu mai prelungească licenţele operatorilor de pe traseele respective    

> Preluarea este condiţie de eligibilitate în proiectul de achiziţionării a 50 de autobuze electrice şi a 65 staţii de încărcare pentru zona metropolitană

Primăria municipiului Suceava ar urma să gestioneze transportul intrajudeţean de persoane din opt dintre localităţile din vecinătatea reşedinţei de judeţ. Măsura este făcută publică de către primarul Ion Lungu care a declarat că deja a cerut deja autorităţii competente, respectiv Consiliului Judeţean Suceava, să nu mai prelungească licenţele de traseu ale prestatorilor actuali. „Am avut o discuţie cu reprezentanţii Consiliului Judeţean. Acolo, la sfârşitul anului, expiră acele licitaţii pentru traseele de transport intrajudeţean de persoane în localităţile limitrofe. Astfel, putem prelua noi, pe transportul metropolitan, gestionarea aceste trasee” arată edilul-şef sucevean. Demersul survine depunerii proiectului cu finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), pentru „Sistemul de transport public ecologic metropolitan, etapa I-a”, în vederea achiziţionării a 50 de autobuze electrice şi a 65 staţii de încărcare pentru Zona Urbană Funcțională. „Deci, nu se mai prelungesc licenţele, nu se mai fac licitaţiile de către Consiliul Judeţean, însă numai în cazul acestor localităţi. Vor fi preluate de către municipalitate, astfel încât să poată fi compatibil şi eligibil, în continuare, proiectul pentru transportul metropolitan” a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei, menţionând că, până  ce transportul electric din ZUF va fi funcţional, se va recurge la „mijloacele de transport pe care le avem”, dar şi „păstrând şi o parte dintre microbuzele care nu sunt electrice, pentru a putea face aceste trasee”. Zona Urbană Funcţională are în componenţă din municipiul Suceava, oraşul Salcea şi comunele Adâncata, Moara, Pătrăuţi, Şcheia, Ipoteşti, Bosanci şi Mitocul Dragomirnei. Promovarea Proiectului „Sistem de transport public ecologic metropolitan-etapa I” este justificată, printre altele, de „eficienţa redusă a transportului public urban, din cauza necorelării graficului de circulaţie şi a capacităţii mijloacelor de transport cu cererea publică reală”, dar şi prin „existenţa unor zone neacoperite de trasee de transport public”. În 2018, printr-o adresă înaintată Consiliului Judeţean, Primăria Suceava cerea executivului judeţean să ia măsuri pentru stoparea fenomenului preluării călătorilor locali de către transportatorii din localităţile învecinate, care opreau în staţiile de îmbarcare-debarcare din întreaga reşedinţă de judeţ. Problema apăruse după ce, la jumătatea anului 2017, contractul cu operatorii privaţi maxi-taxi din capitala de judeţ încetase, microbuzele Trans DMV Europa, Euro Tip, Sory&Nell şi Family fiind scoase din traficul de călători. În acel moment, Ion Lungu opina că o rezolvare ar putea veni dinspre zona modificării legislaţiei, în contextul în care traseele intrajudeţene de transport de persoane  erau aprobate la nivelul Consiliului Judeţean. La finele lunii septembrie 2017, se aprecia că peste 40 de mijloace de transport prestau ilegal servicii de transport local de persoane în municipiul Suceava.

 

În vederea deschiderii chiar de luna viitoare

 Tarabele de 353.000 de lei pentru Piaţa Mică modernizată  sunt deja pe drum

> „Sunt convins că aceasta va fi apreciată de către cetăţeenii din Cartierului <George Enescu>, dar şi de către toţi cei care vor intra în piaţă” spune primarul Ion Lungu

Zile acestea se intervine pe partea de finisaje, intrându-se în linie dreaptă cu finalizarea lucrărilor la Piaţa „George Enescu” cu parcare subterană, face cunoscut Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, dând asigurări că deschiderea acesteia va avea loc în luna iunie. Pe de altă parte, şeful executivului local din Areni informează că, în şedinţa de astăzi a Consiliu Local, aleşii municipali vor vota trecerea din domeniul privat în domeniul public al municipiului Suceava a unei  suprafeţe de teren de pe Aleea Saturn, „pentru a putea finaliza lucrările de modernizare a acesteia, până la deschiderea efectivă a pieţei”. Lungu, anunţă că, totodată, în curs de achiziţionare sunt mesele noi, valoare dotării noului obiectiv cu tarabe ridicându-se de 353.000 de lei. „Va fi o piaţă modernă, care va fi dată în funcţiune în luna iunie şi care, sunt convins, va fi apreciată de către cetăţenii din Cartierul <George Enescu>, dar și de către toţi cei care vor intra în piaţă” a declarat primul gospodar al Sucevei, menţionând că în anul viitor se va trece la modernizarea zonei comercială din spatele Pieţei agroalimentare centrale, „unde se va face o hală modernă”. Reamintim că, efectiv, lucrările de modernizare a Pieţei din cartierul „George Enescu” au demarat în septembrie 2019. Câştigătoare a licitaţiei a fost oferta asocierii de firme SUCT, Loial Impex și Don Proiect Suceava, pentru 10,24 de milioane de lei şi cu o perioadă de execuţie de 24 de luni. Ulterior valoarea contractului de execuţie a fost reactualizată.  Afectată este o suprafaţă de teren de 2.361 de metri pătraţi, soluţia tehnică fiind aceea a unei parcări subterane cu 70 de locuri, cu acces auto şi pietonal din Aleea „Saturn”, precum şi la Aleea comercială, însă, al acesta din urmă doar pentru pietoni. Peste parcare este amenajat un modul funcţional unitar acoperit şi închis cu panouri izolatoare şi tâmplărie termopan.

 Finanţele sucevene sunt pe urmele evaziunii fiscale din comerțul online

> În vizor este eludarea obligaţiilor fiscale datorate pentru veniturile obţinute din tranzacţiile de acest fel, prin intermediul furnizorilor de servicii poştale

> Cumpărătorul trebuie să solicite factură fiscală, astfel determinând, indirect, plata taxelor şi impozitele aferente sumelor încasate de vânzător

Furnizorii de servicii poştale sunt obligaţi să raporteze informaţii specifice referitoare la trimiterile poştale în cazul cărora destinatarul achită expeditorului, prin intermediul reţelei poştale, contravaloarea bunului livrat. Anunţul este făcut de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava pe fondul unor modificări şi completări, în acest sens, ale Codului de procedură fiscală. Conform purtătorului de cuvânt Oana Violeta Apetrea, scopul acestui demers legislativ constă atât prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale din domeniul comerţului on-line, cât şi protejarea intereselor cumpărătorilor. Măsură urmăreşte identificarea beneficiarilor reali care eludează taxele şi impozitele datorate, prin încasarea sub formă de rambursuri, prin intermediul furnizorilor de servicii poştale, a veniturilor obţinute din tranzacţii efectuate în mediul on-line. „Prin stabilirea realităţii relaţiei comerciale dintre cumpărătorul şi vânzătorul implicaţi în comerţul online, ANAF poate avea acces la confirmarea cel puţin a beneficiarului, care are interesul direct să primească factură fiscală și să beneficieze astfel de garanția legală și indirect să determine plata taxelor și impozitele aferente veniturilor încasate de vânzător din comercializarea produselor respective” subliniază purtătorul de cuvânt Oana Violeta Apetrea. Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava dă asigurări ferme că datele colectate respectă normele constituţionale privind viaţa intimă, familială şi privată, precum şi secretul corespondenţei, întrucât nu se fac referiri la conţinutul coletului. De altfel, în scopul exercitării atribuţiilor legale de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale, organele fiscale prelucrează curent date cu caracter personal, cu respectarea întocmai a prevederilor europene privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestora.
 

25 mai 2022

 

Fiind ignorată de locuitorii cartierului

Piaţa agroalimentară modernizată din Iţcani ar putea ajunge angro

> În aceasta ar urma să se vor organizeze, periodic sau sezonier, târguri, festivaluri, prezentări sau concursuri strict legate de domeniul agroalimentar

> Lucrările şi dotările au costat circa 400.000 de lei, dar iţcănenii au evitat să meargă la cumpărături sau să-şi vândă produsele proprii în piaţa reamenajată

Piaţa agroalimentară din Iţcani va fi reorganizată. Cel puţin aşa prevede un proiect de hotărâre de Consiliu Local, conform căruia, „din piaţă permanentă şi de comercializare cu amănuntul”, aceasta urmează căpăta destinaţia de „piaţă agroalimentară cu caracter permanent şi de comercializare cu amănuntul şi cu ridicata (angro)”. Astfel, urmărită  ar fi creşterea gradului de utilizare şi a volumului de vânzări, atragerea producătorilor locali şi a celor zonali, cât şi crearea unui mediu propice pentru promovarea acestora. Totodată, prin această „convertire” în vedere se are încurajarea consumului de produse agricole, organizarea periodică sau sezonieră de târguri, festivaluri, prezentări sau concursuri strict legate de domeniul agroalimentar. Astfel, în intervalul 1 martie-24 aprilie al fiecărui an este propusă organizarea Târgului de primăvară, iar în perioada 1-31 mai ar putea să se ţină Târgul produselor lactate. Între 1 şi 31 iunie, în Piaţa din Iţcani va fi susţinut Festivalul produselor tradiţionale, în timp ce de pe 1 până pe 31 septembrie se va desfăşura Luna produselor pentru zacuscă. Decizia autorităţilor administraţiei publice locale sucevene survine unei adrese a prefectului Alexandru Moldovan, prin care demnitarul solicita Primăriei şi Consiliului Local să se alăture Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană şi să procedeze la analizarea spaţiilor existente în reşedinţa de judeţ, „care corespund organizării unei pieţe volante”. Prefectul Alexandru Moldovan a făcut această intervenţie  după întâlnirea intitulată „De la fermă la furculiţă”, la care au participat fermierii din judeţul Suceava şi în cadrul căreia a fost abordată inclusiv această problematică. Piaţa agroalimentară modernizată din Iţcani a fost deschisă pe 1 aprilie 2021, după ce o îndelungată perioadă locuitorii cartierului s-au plâns de dispariţia vechii amenajări destinată producătorilor agricoli. Lucrările de modernizare şi dotările au costat circa 400.000 de lei, incluzând o hală pentru lapte şi produse lactate şi o hală pentru carne şi produse din carene. De asemenea, au fost amplasate au fost 51 de tarabe acoperite, prin lege acestea trebuind a fi ocupate de minimum 35 de producători agricoli cu atestat. În luna martie 2022, primarul Ion Lungu recunoştea că piaţa nu are căutarea la care se aştepta, opinând că, în colaborare cu Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Suceava, în perimetrul acesteia ar putea fi organizate alte acţiuni cu specific.     

 

Refugiaţii ucraineni nu s-au angajat în judeţul Suceava

> Mulţi dintre cei care au fugit din calea conflictului s-au înscris în baza de date a AJOFM şi la cursurile de comunicare, dar ulterior s-au răzgândit, neştiind dacă vor rămâne, vor pleca în vest sau se vor întoarce acasă

Deşi s-au arătat iniţial interesaţi, ucraineni refugiaţi nu s-au încadrat în judeţul Suceava, spune Anca Doina Capverde, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru ocuparea Forţei de Muncă Suceava.  

„A fost o ofertă foarte bine aspectată la începutul lunii martie, iar angajatorii chiar ne-au luat cu asalt, ca să ceară forţă de muncă din Ucraina. Problema a fost că ocuparea nu s-a mai întâmplat, fie fiindcă aceştia erau fie debusolaţi - ceea ce este şi de înţeles -, fie că nu erau decişi dacă vor rămâne aici, în România, dacă pleacă mai departe sau se întorc în Ucraina” subliniază oficialul AJOFM. De altfel, instituţia suceveană a iniţiat inclusiv un curs de formare profesională pentru comunicare în limba română, tocmai pentru a uşura accesul la posturile vacante la angajatorii dispuşi să-i angajeze. „Dar, din păcate, şi aici a fost aceeaşi indecizie. S-au înscris mai multe persoane, după care s-au retras, astfel că nu am reuşit să constituim acea grupă de minimum 10 cursanţi” a declarat Anca Doina Capverde, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru ocuparea Forţei de Muncă Suceava. Totuşi, perseverând, la Bursa generală locurilor de muncă, AJOFM a organizat un stand special, cu traducători din această limbă, interesate arătându-se femei refugiate din ţara vecină, rămase în judeţ, şi care încă intenţionau să-şi găsească o ocupaţie aducătoare de venit. De remarcat este faptul că, la începutul lunii mai, cei mai mulţi cetăţeni ucraineni refugiaţi înregistraţi în evidenţele agenţiilor locale de ocupare a forţei de muncă erau din Arad (104), urmaţi de către cei din judeţele Suceava (74), Bistriţa-Năsăud (67), Bihor (67), Timiş (50) şi București (46). Conform legislaţiei modificate pe fondul conflictului armat dintre Ucraina şi Rusia, refugiaţii ucraineni pot fi încadraţi în muncă fără avizul de angajare, beneficiind şi de măsuri de stimulare a ocupării forţei de muncă, inclusiv de protecţie în cadrul sistemului asigurărilor pentru şomaj, în condiţiile prevăzute de lege pentru cetăţenii români, cu condiția înregistrării la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă. Cetățenilor ucraineni înregistraţi li se  oferă servicii gratuite de informare şi consiliere profesională, mediere a muncii, formare profesională, cât şi servicii de asistenţă EURES.

 

La a XIII-a ediţie

Primăria Suceava sprijină cu 50.000 de lei Festivalul de blues

> Organizatorii dau asigurări că, pe durata a două zile, „participanţii vor trăi o experienţă de neuitat”, cu muzică live şi aproape de artişti de renume  

Municipiul Suceava se asociază cu Asociaţia „Pentru Suceava”, în vederea organizării celei de a XIII-a ediţii a festivalului de blues de la Cetatea de Scaun. Festivalul se va desfăşura pe Platoul Cetăţii de Scaun  „unde muzica blues va fi îmbinată armonios cu jazz, soul, rock and roll, funk şi folk”. Printre obiectivele proiectului se numără inclusiv punerea în valoare a personalităţii artistului Fani Adumitroaie, „muzician, artist plastic şi grafician, care a îndrumat şi a fost mentorul mai multor tineri talentaţi”. <„Suceava blues festival” nu este un simplu festival de muzică, ci o întreagă experienţă reinventată cu fiecare ediţie, contribuind la construirea unei imagini pozitive a oraşului, a Bucovinei, dar şi a României> se subliniază în proiectul de hotărâre supus aprobării Consiliului Local, în şedinţa ordinară a acestei luni. Manifestările vor avea loc în zilele de 1 şi 2 iulie 2022, contribuţia financiară a municipiului Suceava fiind de 50.000 de lei, iar cea a Asociaţiei „Pentru Suceava” de minimum 10% din cheltuielilor de organizare. „Pe parcursul celor două zile de festival desfăşurat la Cetatea de Scaun a Sucevei, participanţii vor trăi o experienţă de neuitat cu muzică live, fiind aproape de artişti de renume, aşa cum se întâmplă în oraşele mari din ţară şi din străinătate, valorificând patrimoniul şi moştenirea culturală din regiune” se reliefează în propunerea legislativă de pe ordinea de zi a întrunirii Consiliului Local Suceava.   

23 mai 2022


Inspectorii sanitari veterinari au dat 11 amenzi  crescătorilor care vindeau porci pe lângă piaţa din Vereşti 

> „Acţiunile de control vor continua, obiectivul fiind acelea de a descuraja acest comerţ aflat la limita legalităţii” a explicat dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, director executiv al DSVSA

> Acesta recomandă procurarea de păsări-tineret din unităţi autorizate, DSVSA făcând verificări după ce un cetăţean a reclamat că puii au murit imediat achiziţionării lor dintr-o maşină care trecea prin zonă 

Inspectorii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au desfăşurat mai multe controale împrejurul pieţelor şi oboarelor din judeţul Suceava, anunţă directorul executiv dr. Mihai Sorin Voloşeniuc. Astfel, numai duminică, în urma unei acţiuni organizate în  piaţa din Vereşti, aplicate de către aceştia au fost 11 sancţiuni contravenţionale, în  principal în cazul comercializării porcinelor. „Ştim că, pe fondul pestei porcine africane, pieţele şi oboarele din judeţ sunt închise pentru vânzarea animalelor, mai ales pentru cea a porcilor. De aceea, în ultima perioadă am avut acţiuni care s-au soldat cu o serie întreagă de amenzi. De regulă, comercianţii nu au maşini autorizate pentru transport şi documente de însoţire a animalelor,  motiv pentru care îi trimitem acasă” a spus şeful DSVSA Suceava.  În aceste condiţii, dr. Voloşeniuc recomandă sătenilor să-şi procure purceii din surse sigure, de la crescători din localitate, pe care îi cunosc. Astfel, pot fi evitate cazuri de genul celui de la Fălticeni, în care animalele cumpărate de la un transportator în trecere au dus la izbucnirea unui focar de pestă porcină africană. „Trebuie ca animalele să fie crotaliate şi să aibă certificat sanitar veterinar. În cazul în care cumpără de la comercianţi care trec prin sat, oamenii trebuie să reţină numărul de înmatriculare al autovehiculului sau detalii legate de persoanele respective” subliniază şeful instituţiei sanitare veterinare sucevene. Pe fondul sezonului de procurare a puilor de păsări de curte de către crescătorii particulari, dr. Mihai Voloşeniuc recomandă, de asemenea, ca achiziţionarea să aibă loc din unităţi sau puncte de desfacere care să fie autorizate în acest sens. „Atragem atenţia că puii trebuie cumpăraţi numai de la ferme şi persoane autorizate, care pot prezenta certificat sanitar veterinar, astfel încât să nu se ivească surprize neplăcute. Chiar astăzi (ieri, n.a.) am primit o sesizare de la un cetăţean care a cumpărat pui de la o maşină, iar aceştia au murit după aceea. Se pare că acesta a reţinut numărul de înmatriculare şi are date de identificare a comerciantului, iar noi am dispus inspectorului de zonă să facă verificări. Acţiunile de control vor continua, obiectivul fiind acelea de a descuraja acest comerţ aflat la limita legalităţii” a explicat dr. Mihai Sorin Voloşeniuc, director executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.


Douăzeci şi doi de suceveni cumpără locuinţele ANL în care au stat cu chirie   

> În funcţie de criteriile din regulament, preţul apartamentelor cu două camere nu depăşeşte 171.000 de lei şi nu coboară sub 107.000 de lei

> O garsonieră din Burdujeni ar putea fi cumpărată cu peste 80.000 de lei, iar una de lângă Metro, cu până în 74.000 de lei       

 După ce în luna aprilie Consiliul Local Suceava a dat semnalul în acest sens, chiriaşii blocurilor ANL dau năvală să cumpere garsonierele şi apartamentele construite cu fonduri guvernamentale. Este vorba despre nu mai puţin de 22 de cereri care au fost depuse la serviciul de fond locativ al Primăriei,  deliberativul municipal urmând a aproba sau respinge vânzarea acestora, în şedinţa ordinară din această săptămână. Dacă până recent, exprimarea opţiunii de achiziţionare a locuinţelor ANL era posibilă după 5 ani de închiriere neîntreruptă, începând de luna trecută locuinţele pentru tineri pot fi vândute titularilor contractelor după expirarea a minimum un an de închiriere neîntreruptă. Vânzarea se face către acelaşi titular sau aceeaşi persoană în beneficiul căreia s-a continuat închirierea, aceasta nefiind condiţionată de vârsta solicitantului. Venitul membru pe membru de familie la data vânzării nu va depăşi 100% din salariul mediu pe economie, iar titularul nu va avea debite la plata cheltuielilor cu titlul de chirie, a celor de întreţinere sau către bugetul local. La această dată, în municipiul Suceava sunt în exploatare 196 de apartamente de tip ANL situate în Ansamblul „Privighetorii” din cartierul Burdujeni, precum şi în Ansamblul „Metro-Petrom” şi Ansamblul „Metro”, Blocul nr. 30, ambele din cartierul Obcini. În funcţie de criteriile stabilite prin regulament, preţul de vânzare pentru apartamente cu două camere nu depăşeşte 171.000 de lei şi nu coboară sub 107.000 de lei. O garsonieră din Burdujeni ar putea fi cumpărată cu peste 80.000 de lei, iar una din de lângă Metro, cu până în 74.000 de lei. Vânzarea locuinţei se poate face cu achitarea integrală a preţului final, din sursele proprii ale beneficiarului, precum şi din credit, în rate lunare egale, cu un avans de minimum 15% din valoarea de vânzare. La bugetul municipiului Suceava intră 1% din valoarea de vânzare a locuinţe, transferul de proprietate asupra cesteia producându-se după achitarea integrală a valorii de vânzare.

Reabilitări de 1 milion de lei la punctul termic la care va fi racordată Piaţa Mică  modernizată

> Piaţa  agroalimentară „George Enescu” va fi data în folosinţă „în cel scurt timp”, noul consumator, cât şi Policlinica şi cele 11 blocuri din zonă nu vor mai avea apă caldă şi căldură cu întreruperi, ca până acum

Reţele termice de distribuire aferente punctului termic nr. 1 „George Enescu” din municipiul Suceava intră în lucrări de reabilitare. Consiliul Local va aproba indicatorii tehnico-economici în şedinţa ordinară a lunii mai, după ce în sezonul rece 2021-2022, au fost necesare „frecvente intervenţii costisitoare la sistemul de distribuire a căldurii şi calde apei menajere din acea zonă”. Intervenţiile de remediere au dus la întreruperi ale furnizării serviciului, iar din acest motiv se impun lucrări de reabilitare la punctul termic cu pricina, la care este racordat, ca utilizator final, inclusiv Piaţa Mică, obiectiv modernizat care va fi dat în folosinţă  „în cel scurt timp”. Potrivit proiectului de hotărâre, înlocuite vor fi 2.548 de metri de conducte din zona delimitată de punctul termic nr. 1 „George Enescu”, Aleea Saturn şi strada Zorilor, alimentând 11 blocuri, Policlinica şi noul consumator reprezentând „spaţiile comerciale şi parcarea subterană din Piaţa Mică”. Valoarea investiţiei este aproape 1 milion de lei, lucrările urmând a se desfăşura pe durata 3 luni.  „În municipiul Suceava se derulează o strategie amplă de reabilitare şi modernizare a sistemului de transport şi distribuire a agentului termic către consumatorii casnici şi urbani” se arată raportul compartimentului de specialitate al Primăriei. Conform acestuia, instalaţiile sistemului, constituite din magistrale de termificare, puncte termice şi reţele secundare au un grad ridicat de uzură tehnică şi morală, „necesitând costuri substanţiale de exploatare, reparare şi întreţinere”. Toate acestea conduc la pierderi de energie termică foarte mari, se mai arată în raportul citat.  

22 mai 2022

 Voucher pentru facilitarea inserției pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilități

> Acesta are o valoare 23.000 de lei, pentru achiziţionarea de dispozitive asistive şi tehnologii de acces

> Angajatorii interesaţi sunt sprijiniţi în vederea accesibilizării a 200 de locuri de muncă

Specialişti ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului  Suceava, împreună cu beneficiarii ai serviciilor rezidențiale, persoane cu dizabilități, au participat Bursa locurilor de muncă organizată de către Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forței de Muncă de la sfârşitul săptămânii. Beneficiarii noştri s-au arătat extrem de încântaţi să se întâlnească între ei, dar și să acceseze un loc de muncă sau înscrierea la diverse cursuri de specializare” arată Nadia Creţuleac, directorul executiv al DGSAPC. La standul instituţiei a fost prezentat şi Proiectul
Facilitarea inserţiei pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilități”, precum şi modalitatea de  obţinere, de către persoanele cu dizabilități aflate în căutarea unui loc de muncă, a unui vaucher pentru achiziționarea de dispozitive asistive şi tehnologii de acces, în vederea creşterii şanselor de ocupare a unui loc de muncă.
Proiectul este derulat de Autoritatea  Naţională  pentru  Drepturile  Persoanelor  cu  Dizabilități (ANDPD), în parteneriat  cu  Agenţia   Naţională   pentru   Ocuparea   Forței  de  Muncă (ANOFM), în cadrul Programului Operațional Capital Uman, având ca obiectiv specific sprijinirea persoanelor cu dizabilități în vederea creșterii șanselor de ocupare a unui loc de muncă. Proiectul vine în sprijinul persoanelor cu dizabilități aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea facilitării inserției pe piața muncii. Acestea pot achiziţiona tehnologii şi dispozitive asistive și tehnologii de acces, altele decât cele finanţate prin Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, în baza unui vaucher cu o valoare de maximum 23.000 de lei. Proiectul prevede, de asemenea, acordarea de sprijin angajatorilor în vederea asigurării accesibilizării locurilor de muncă pentru persoanele cu dizabilități, având ca rezultat adaptarea la nevoile individuale ale persoanelor cu dizabilități. Este vorba despre 200 de locuri de muncă, în cadrul standului fiind oferite informații cu privire la condițiile de obținere a vaucherului, precum și cu privire la dosarul care trebuie depus de c
ătre fiecare beneficiar la sediul DGASPC Suceava.

20 mai 2022

 În judeţul Suceava

Opt rampe de lansare a rachetelor antigrindină

> Acestea vor fi amenajate în Burla, Șerbăuți, Hânțești, Verești, Vulturești, Fântâna Mare, Horodniceni şi Comănești, acoperind aproximativ 85% din zona agricolă a judeţului

În judeţul Suceava a demarat etapa de elaborare a studiilor de fezabilitate în vederea înfiinţării a 8 puncte de lansare a  rachetelor antigrindină. Elena Claudia Gogu, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană (DAJ), informează că obiectivele celei de-a XXII-a etape anuale a Programului de realizare a sistemului național antigrindină și de creștere a precipitaţiilor pentru intervalul 2010-2024 au fost aprobate de Guvern, fondurile alocate la nivel naţional pentru anul 2022 fiind de 75,40 de milioane de lei. Potrivit directorul executiv al DAJ Suceava, pentru zona judeţelor Suceava-Botoșani disponibilă este o sumă de 1 milion de lei, cu destinaţia întocmirii studiilor de fezabilitate pentru constituirea unei unităţi de creştere a precipitaţiilor în Moldova. Totodată, încă 436.000 de lei reprezintă necesarul pentru elaborarea studiilor de fezabilitate care vor sta la baza înfiinţării a 18 puncte de lansare, dintre care 8 în Suceava, iar 10 în Botoşani. Elena Claudia Gogu informează că deja s-au desfăşurat acţiuni de identificare, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, a suprafeţelor de teren care vor fi puse la dispoziţie, prin concesionare către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, şi care vor servi amplasării celor 8 puncte de lansare. „Grupul de rachete va asigura protejarea culturilor agricole de pe 515.600 de hectare din judeţele Suceava şi Botoşani, a populaţiei, infrastructurii şi bunurilor care sunt expuse căderilor masive de grindină. Valoarea investiţiei va depăşi 4 milioane de euro și va crea 72 noi locuri de muncă la nivelul județului Suceava, prin angajarea personalului care va opera sistemele antigrindină” a declarat Elena Claudia  Gogu, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană. În judeţul Suceava vor fi amenajate puncte de lansare antigrindină pe raza localităţilor Burla, Șerbăuți, Hânțești, Verești, Vulturești, Fântâna Mare, Horodniceni şi Comănești. Această primă investiţie  ar urma să acopere zona agricolă  a judeţului Suceava în proporţie de aproximativ
 

 Cei 110 angajatori ofertanţi la Bursă au selectat pentru încadrare 458 de suceveni în căutare de lucru   


> Potrivit Ancăi Doina Capverde, purtător cuvânt al AJOFM, cu oferte au venit mai mulţi angajatori decât numărul celor care şi-au confirmat iniţial prezenţa, ceea ce „indică o creştere a cererii pe piaţa locală a muncii”

Bursa generală a locurilor de muncă organizată la finele săptămânii trecute în judeţul Suceava s-a concretizat prin selectarea, în vederea angajării, a 458 de persoane. Anca Doina Capverde, purtător cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava, a declarat că 110 ofertanţi sau prezentat la Bursă cu un total de 956 de slujbe disponibile. Pe la standurile agenţilor economici interesaţi au trecut 1.258 de participanţi fără o ocupaţie stabilă, precum şi alţii care vor să-şi schimbe job-ul. Cea mai bogată ofertă s-a constatat în municipiul Suceava, 39 de angajatori scoţând la mezat 409 de locuri de muncă, acestea din urmă fiind „căutate” de către 460 de amatori să intre în câmpul muncii. În Rădăuţi au participat la Bursă 372 persoane, pentru 304 de slujbe oferite de către 19 angajatori. În Fălticeni 246 de persoane au avut de ales dintre 127 de locuri de muncă vacante la 27 de firme. În Gura Humorului s-au înregistrat 180 de „vizitatori” ai standurilor, pentru un disponibil de 116 de oferte ale celor 25 de agenţi economici veniţi la Bursă. Selectaţi pentru interviuri şi eventuale angajări ulterioare au fost 150 de participanţi din Suceava, 113 din Fălticeni, 105 din Rădăuţi şi 90 din Gura Humorului. „Semnalăm prezenţa angajatorilor din majoritatea locaţiilor Bursei peste numărul confirmărilor, percepţie care indică o creştere a cererii de forţă de muncă pe piaţa locală a muncii. Menţionăm că, după ce se vor finaliza interviurile angajatorilor cu persoanele selectate, la o lună de la închiderea bursei, vom publica rezultatele finale ale evenimentului”, a declarat Anca Doina Capverde, purtător cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava. 


Densitate mare a proiectelor de turism de agrement în municipiul Suceava

> „Nu este un moft, o întrecere cu cineva, nici cu Botoşani, cu Gura Humorului, nici cu Fălticeni” spune primarul Ion Lungu

> Licitaţia pentru întocmirea documentaţiei viitorului aqua park se ţine pe 15 iunie, obiectivul urmând se întinde pe de 3,5 hectare

Primăria municipiului Suceava a lansat procedurile pentru construirea unui aqua park „un proiect important şi destul de complex”, după cum arată primarul Ion Lungu. „A fost scoasă la licitaţia documentaţia şi o pregătim pentru fonduri europene. Sigur, aparent, este o sumă destul de mare,  dar este o lucrare complexă” a spus şeful administrativului local sucevean. Procedurile includ mai multe etape, printre care întocmirea studiului de fezabilitate, realizarea proiectului tehnic, întocmirea caietului de sarcini, achiziţionarea asistenţei tehnice, întocmirea documentaţiei şi depunerea proiectului pe fonduri europene. Licitaţia va avea loc pe 15 iunie, obiectivul urmând se materializa pe o suprafaţă de 3,5 hectare, la ieşirea din municipiul Suceava înspre Fălticeni, acolo unde va fi construit viitorul Complex sportiv. Valoarea investiţiei este apreciată la 2,9 milioane de lei, constând în două ansambluri. În primul rând este vorba despre o clădire principală cu bazine şi piscine acoperite, tobogane pe categorii de vârstă, grupuri sanitare, spaţii comerciale, birouri, spaţii administrative, vestiare şi case de bilete. Partea în aer liber cuprinde jacuzzi cu valuri, tobogane, plajă, bază de observare, post salvamar, cabine de duşuri, grupuri sanitare, spaţii tehnice şi locuri de parcare. „Fiind un proiect complex, de aceea ne-am inspirat de la alte oraşe care au făcut asemenea aqua parkuri, să fie un sigur consultant, ca să aibă continuitate, aceeaşi strategie. Sper ca să se prezinte ofertanţi cât mai mulţi, să se adjudece licitaţia, să pregătim documentaţia pentru depunere pe fonduri europene. Nu este un moft, o întrecere cu cineva, nici cu Botoşani, cu Gura Humorului, nici cu Fălticeni. Mi se pare corect şi normal ca tinerii din municipiul Suceava, în primul rând, să aibă posibilitatea de face baie pe timp de iarnă, în spaţii acoperite, şi, de ce nu?, proiectul să se plieze şi pe strategia de turism, pentru a da o densitate cât mai mare a proiectelor noi de agrement din municipiul Suceava”, a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei.

 

 Rata de autorecenzare din reşedinţa de judeţ ajunge la 50 la sută

> „Fac apel la suceveni să profite de cele două săptămâni de prelungire” arată primarul Lungu, subliniind că, astfel, este eliminat riscul ca, în etapa următoare, recenzorii să nu-i găsească acasă

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava reaminteşte locuitorilor reşedinţei de judeţ că prima etapă de colectare a datelor de la populaţie în cadrul Recensământul populaţiei şi locuinţelor s-a prelungit de la 15 mai până pe 27 mai. Lungu recomandă autorenzarea, deoarece, atunci când se vor face vizitele la domiciliu, există riscul ca sucevenii să nu se sincronizeze cu recenzorii de teren şi să nu fie găsiţi la domiciliu. „Aşa cum se cunoaşte, această etapă a fost prelungită până pe data de 27 mai. Cei ca vor să facă acest lucru, mai au această posibilitate de a se autorecenza. Eu zic că este un lucru benefic, mai ales că se beneficiază şi de o zi liberă, indiferent dacă este vorba despre mediul public sau cele privat. Fac apel la suceveni să profite de cele două săptămâni de prelungire” a reliefat Ion Lungu, primarul Sucevei. În municipiul au fost amenajate 7 centre de auto-recenzare asistată, la sediile Primăriei din Suceava şi Burdujeni, Teatrul Matei Vişniec, Universitatea Ştefan cel Mare, Şcoala Gimnazială Ion Creangă, Şcoala Gimnazială Grigore Ghica Voievod şi Shoping City Center.  Municipiul reşedinţă de judeţ avea, miercuri, o rată de autorecenzare de 44,80%, faţă de cea judeţeană, de 38,40%.  Suceava are 14 recenzori de autorecenzare asistată, un coordonator AT,  9 recenzori-şefi şi 96 de recenzori  de teren.      

După epuizarea acestei etape, în cazul celor care nu au procedat la autorecenzare, în intervalul 31 mai-17 iulie are loc colectarea datelor la domiciliu, de către recenzori.

 Concurs pe teme de securitate și sănătate în muncă Știu și aplic” 

 > Este foarte important pentru tineri să înţeleagă deja implicaţiile securităţii şi sănătăţii în muncă, atunci când intră pe piaţa forţei de muncă, susţine Romeo Butnariu, şeful ITM Suceava

Elevi de liceu din judeţul Suceava au luat parte la concursul pe teme de securitate și sănătate în muncă „Știu şi aplic”. Faza națională a concursului s-a desfășurat la Colegiul Tehnic

„Gheorghe Asachi” din Iași, participante fiind inclusiv şase echipe formate din câte doi elevi câștigători ai fazei județene sucevene. Romeo Butnariu, inspector-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, informează că două echipe de la Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” Dolhasca au obținut mențiunea 1 și mențiunea 2 la secțiunea pentru licee de profil teoretic, ciclul superior și ciclul inferior. Echipa de la Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni a primit mențiunea 1 la secțiunea pentru licee de profil tehnologic, ciclul superior, iar echipa de la Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni a obținut mențiune 1 la secțiunea pentru învățământ profesional. La faza națională au mai participat echipele de la Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului și de la Colegiul Economic "Dimitrie Cantemir” Suceava. Faza judeţeană a concursului s-a organizat în colaborare cu Inspectoratul Școlar Judeţean Suceava și Colegiul „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc. La faza județeană a concursului, desfăşurată pe 9 aprilie 2022, pe 5 secțiuni de concurs, la Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc, au participat 60 de elevi de la 13 licee din județ. Concursul își propune formarea comportamentului preventiv în mediul de muncă, orientarea practică, cunoașterea noțiunilor despre încheierea contractului de muncă. „Este foarte important, cât şi o necesitate, atât pentru lucrători, cât şi pentru angajatori, ca oamenii să înţeleagă deja implicaţiile securităţii şi sănătăţii în muncă, atunci când intră pe piaţa forţei de muncă” a declarat Romeo Butnariu, inspector-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava.

18 mai 2022

 Primarul Ion Lungu se vaccinează cu doza a patra

> „Nu am avut niciun fel de reacţie reacţie negativă, şi mă voi vaccina din nou”, a arătat şeful municipalităţii

> Sucevenii vaccinaţi  începând cu 17 noiembrie 2021 pot ridica bonurile valorice de la Primărie

Ion Lungu, primarul municipiul anunţă demararea campaniei de vaccinare cu cea de a patra doză a vaccinului împotriva infecţiei cu Sars-CoV-2. În acest context, Lungu arată că a fost ferit de îmbolnăvire şi că de fiecare dată când şi-a inoculat serul protector nu a suferit vreun fel de reacţie adversă. „Eu am făcut primele trei doze şi sunt unul dintre cei care mă voi vaccina şi cu doza a patra. Îi mulţumesc lui Dumnezeu! nu am fost bolnav până acum. Nu am avut niciun fel de reacţie reacţie negativă, şi mă voi vaccina din nou, probabil săptămâna viitoare” a spus, într-o conferinţă de presă, şeful administraţie publice locale din urbea reşedinţă de judeţ.

Lungu aduce la cunoştinţă, de asemenea, că sucevenii care s-au vaccinat în intervalul 17 noiembrie 2021-13 aprilie 2022 pot intra în posesia bonurilor valorice. Acestea au avut rolul de stimulare a campaniei de vaccinare Covid-19, fiind suportate de la bugetul de stat. „Avem primite la casieria municipalităţii tichete pentru 1.416 de persoane. Noi colaborăm cu DSP, iar prin lege s-a stabilit ca aceste sume să fie distribuite prin primării” a spus Ion Lungu, primarul Sucevei.

Reamintim că, pentru accelerarea campaniei de vaccinare, Guvernul României a adoptat, în 30 august 2021, o ordonanță care prevede acordarea de vouchere pentru persoanele vaccinate cu schema completă anti-COVID-19. Vaccinaţii primesc o alocație de hrană în valoare de 100 lei, sub forma a 5 tichete de masă.

 

De sâmbătă

Suceava ar putea avea din  nou apă caldă   

> Întreruperea a fost justificată prin imperativul devierii a conductelor de pe traseul rutei alternative Suceava-Botoşani, afectat de această decizie nefiind cartierul Burdujeni  

Locuitorii municipiului Suceava racordaţi la sistemul centralizat de termificare ar putea să se bucure de apă caldă la robinete încă de la sfârşitul săptămânii. Ion Lungu, şeful executivului municipal din Areni anunţă că, în urma discuţiilor cu responsabilii firmei de transport şi distribuire a energiei termice, s-a concluzionat că reluarea furnizării va fi posibilă din ziua de sâmbătă. „Mai trebuie făcute noile racorduri şi tăiate vechile conducte. Am angajamentul formaţiilor de lucru de la Thermonet că, din punct de vedere termo-mecanic, acestea vor finaliza lucrarea şi, sigur, vor trece, înapoi, la umplerea circuitelor. Sper ca sâmbătă dimineaţa să avem, din nou apă caldă în oraş” a declarat edilul-şef al Sucevei. Societatea comercială Thermonet Suceava a procedat la sistarea livrării agentului termic pentru prepararea apei calde menajere începând de luni, 16 mai. Măsura a fost justificată prin imperativul intervenţiilor de deviere a „conductelor de transport în zona străzii Apeductului, în vederea reabilitării drumului rută-alternativă Suceava-Botoşani”. Afectat de această decizie este tot municipiul Suceava, mai puţin cartierul Burdujeni, care beneficiază de furnizarea apei calde în condiţii normale.   Şeful municipalităţii sucevene îşi cere scuze de la suceveni pentru neplăcerile create, menţionând că ruta alternativă este „un obiectiv major”, tronsonul în cauză urmând fi finalizat până pe 30 iunie. „Cu scuzele de rigoare, a fost o lucrare necesară, amânată încă de la începutul lunii mai, pentru că  a fost frig, şi a trebuit să dăm căldură, în continuare, în locuinţe” a explicat Ion Lungu, primarul Sucevei.