USV a sancționat cu avertisment scris 113 de studenți care au plagiat
- Măsura urmărește combaterea tentativelor de însușire și prezentare de referință, rapoarte și lucrări care au un procent semnificativ de similitudini cu surse deja publicate
- USV a introdus cursuri obligatorii de etică și integritate academică la masterat și doctorat, precum și module de deontologie profesională la mai multe programe de licență
Consiliului de Administrație la Univesitatea „Ștefan cel Mare” Suceava a analizat, în ședința din 19 ianuarie 2021, modul în care membrii comunității academice respectă normele Codului de etică și deontologie profesională. Astfel, în urma propunerilor venite de la consiliile facultăților din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, constatând că încă există tentativ de însușire a unor texte de pe internet și de prezentare a unor referate, rapoarte, lucrări care conțin un procent semnificativ de similitudini cu surse publicate deja, CA al USV a decis sancționarea cu avertisment scris la 113 studenți, conform prevederilor Regulamentului cadru privind activitatea profesională a studenților. Potrivit unui comunicat de presă la Universitatea „Ștefan cel Mare”,în termen de trei zile lucrătoare de la momentul notificării studențiilor care au fost sancționate cu dreptul la depunerea a unei eventuale contestații la secretariatul facultăților. „Suntem convinși că, pe lângă numărase măsuri adoptate de conducerea USV în vederea stimulării și premierelor performanței didactice și științifice, propunerile facultăților și hotărârii Consiliului de Administrație vor contribui la creșterea responsabilității în rândul studenților și la sporirea calității actului educațional” se subliniază în comunicat amintit .Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava se numără printre primele instituții de învățământ superior din România care a achiziționat și utilizează de un deceniu un program informatic de depistare a similitudinilor în lucrările elaborate în cadrul USV sau în afara acestora. Softul în cauză este folosit de cadrele didactice pentru verificarea tuturor lucrărilor de licență, disertație și doctorat, precum și a unor referate sau diverse lucrări scrise de studenți pe parcursul anului universitar.Pe de altă parte, USV acordă o importanță deosebită a instrumentelor studenților pe parcursul studiilor în vederea respectării dreptului de proprietate intelectuală și a normelor de integritate academică, considerând importantă înțelegerea și asumarea acestor norme și pentru a studia și nu doar depunerea abaterilor la finalizarea studiilor. În acest sens, se desfășoară cursuri obligatorii de Etică și integritate academică, introduse printr-un Ordin al Ministrului Educațional, din 2018, pentru toate programele de masterat și doctorat, precum și cursuri sau modul de Etică și deontologie profesională la multe dintre programele de licență. .Desfășurarea unor campanii de informare publică cu privire la măsurile luare în acest sens, de asemenea, o modalitate de creștere a nivelului de conștientizare a acestor probleme, în rândul tinerilor. „Totuși, în pofida faptului că există un cadru instituțional care să susțină și să stimuleze integritatea academică, în ciuda desfășurării campaniilor de informare derulate inclusiv la nivel național, apar unele cazuri în care studenții ignoră normele de întocmire a textelor solicitate de profesori pentru evaluarea pe parcurs sau semestrială ”se precizează în comunicatul de presă al Universității„ Ștefan cel Mare ”din Suceava. de asemenea, o modalitate de creștere la nivel de conștientizare a acestor probleme, în rândul tinerilor.„Totuși, în pofida faptului că există un cadru instituțional care să susțină și să stimuleze integritatea academică, în ciuda desfășurării campaniilor de informare derulate inclusiv la nivel național, apar unele cazuri în care studenții ignoră normele de întocmire a textelor solicitate de profesori pentru evaluarea pe parcurs sau semestrială ”se precizează în comunicatul de presă al Universității„ Ștefan cel Mare ”din Suceava. de asemenea, o modalitate de creștere la nivel de conștientizare a acestor probleme, în rândul tinerilor.„Totuși, în pofida faptului că există un cadru instituțional care să susțină și să stimuleze integritatea academică, în ciuda desfășurării campaniilor de informare derulate inclusiv la nivel național, apar unele cazuri în care studenții ignoră normele de întocmire a textelor solicitate de profesori pentru evaluarea pe parcurs sau semestrială ”se precizează în comunicatul de presă al Universității„ Ștefan cel Mare ”din Suceava.