05 ianuarie 2021

 


În intervalul octombrie 2019-octombrie 2020

Județul Suceava a pierdut unul dintr-o sută de salariați 

  • În aceeași perioadă, câștigul salarial mediu net al sucevenilor a înregistrat sau creștere cu 96 de lei, acesta fiind cu 744 de lei sub media națională
  • Raportat prețurile de consum, în octombrie 2020, față de lună precedentă, salarial real a coborât cu 3,7%, ceea ce trebuie să fie scăderea a puterii de cumpărare

Numărul salariaților din județul Suceava a înregistrat o oarecare revenire.

Cel puțin așa rezultat din Buletinul statistic lunar al Direcției Județene de Statistică Suceava, conform căruia, pe 31 octombrie 2020, efectiv de salariați din județul Suceava a fost de 112.590 de persoane, cu o creștere de 0,1% față de nivelul din luna septembrie a aceluiași an. Însă, conform acelorași date, în intervalul octombrie 2019-octombrie 2020, numărul salariaților suceveni a consemnat o scădere cu 0,9%. Potrivit sursei citate, din totalul salariaților existent pe 31 octombrie 2020, 65,4% erau concentrate în servicii, 31,5% în industrie și construcții, iar 3,1% în agricultură, vânătoare și servicii anexe, silvicultură și piscicultură. La începutul  lunii octombrie 2020, județul Suceava avea 18,6%din efectiv de salariați i în cadrul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est și 2,1% din cel al salariaților de la nivel național. Conform Buletinului statistic lunar al Direcției Județene de Statistică, în județul Suceava câștigul salarial mediu net din luna octombrie 2020 a fost de 2.599 de lei de persoană, cu 93 de lei mai mic față de cel din septembrie 2020, reprezentând o scădere de 3,5 %. Pe de altă parte, comparativ cu luna octombrie a anului 2019, câștigul salarial mediu net a înregistrat o creștere cu 96 de lei, respectiv una de 3,8%. Câștigul salarial mediu net înregistrat la nivel național în luna octombrie 2020 a fost de 3.343 de lei de persoană, cu 744 de lei mai mare decât cel mediu la sucevenii. Astfel, pe sectoare de activitate, comparativ cu luna octombrie 2019, în județul Suceava câștigului salarial mediu net a crescut cu 15,2% în agricultură, vânătoare servicii anexe, silvicultură și piscicultură, cu 12,3% în industrie și construcții, dar sa redus cu 1,7% în sectorul serviciilor.  În octombrie 2020, reflectând puterea de cumpărare, indicele câștigului salarial real, calculat ca raport între indicele câștigului salarial mediu net și indicele prețurilor de consum, a fost de 96,3% comparativ cu luna septembrie 2020 și de 101,6% față de octombrie 2019. La nivel național, indicele câștigului salarial real în luna octombrie 2020 a fost de 100,5% față de luna septembrie a aceluiași an și de 104,9% în comparație cu luna octombrie 2019.