25 ianuarie 2021

 

La valoarea de piaţă   

Gospodarii suceveni au primit despăgubiri de 32.500 de lei pentru 64 de porcine ucise din cauza pestei africane

  • Sunt excluşi proprietarii care au recuperat sumele prin valorificarea produselor de la animalele tăiate
  • În judeţul Suceava au fost închise sau mai sunt active focare de pestă porcină din 12 localităţi

În vederea acordării de despăgubiri ca urmare a declarării unor boli infecto-contagioase, persoanele fizice şi persoanele juridice proprietare de animale pot depune, la Direcţia Sanitară Veterinară şi Siguranţă Alimentară (DSVSA) Suceava, documentaţia întocmită conform reglementărilor în vigoare.  „În vederea lichidării rapide a focarului de boală sunt acordate despăgubiri proprietarilor de animale sacrificate sau ucise” informează directorul executiv Mihai Voloşeniuc. Făcând referire la pesta porcină africană, şeful DSVSA face cunoscut că, până pe 31 decembrie 2020, aprobate au fost 5 dosare pentru animale sacrificate sau ucise în vederea lichidării rapide a focarelor, proprietarii fiind despăgubiţi conform prevederilor legale, într-un caz la plata fiind prevăzută pentru anul 2021. Astfel, pentru 64 de porcine afectate ucise, proprietarii au beneficiat un total de 32.519 de lei.  Despăgubirea s-a făcut la valoarea de piaţă, aceasta reprezentând preţul pe care proprietarul l-ar fi putut obţine în mod normal pentru animal imediat înainte de contaminare sau de sacrificare, „ţinând seama de aptitudinea, calitatea şi vârsta acestuia”. În gospodăriile populaţiei din judeţul Suceava au fost închise sau mai sunt active focare de pestă porcină din 12 localităţi, respectiv în Strâmtura, Corocăieşti, Hreaţca, Călineşti,  Horodniceni, Capu Codrului, Suceviţa, Marginea, Mihăieşti, Vatra Dornei, Pătrăuţi şi Todireşti.  În conformitate cu HG nr. 1214 din 2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor care se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate, în cazul măsurilor care se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile, inclusiv în cel de suspiciune a bolii, implicând sacrificarea sau uciderea acestora, se acordă despăgubiri. Excepţie o fac sumele recuperate prin valorificarea produselor şi subproduselor de la animalele tăiate, ucise sau altfel afectate.