12 mai 2020


Subvenţia pentru motorina folosită în agricultură, plătită la final de campanie agricolă de primăvară 
  • Ajutorul de stat pentru reducerea accizei este de 1,8958 de lei pe litru, anul trecut, în judeţul Suceava fiind făcute plăţi de peste 4,1 milioane de lei

Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) informează fermierii că a început să se facă plăţile aferente ajutorului de stat pentru motorina utilizată în agricultură pentru trimestrul al patrulea la anului 2019. Sprijinul se acordă sub formă de rambursare a diferenţei dintre acciza standard şi acciza redusă pentru motorina folosită la efectuarea lucrărilor mecanizate din agricultură.  În 2019, în judeţul Suceava prin cele 328 de cereri de acorduri prealabile, în sectorul vegetal s-a solicitat o cantitate de aproximativ 2,08 de milioane de litri de motorină, cu o valoare a ajutorului de circa 3,64 de milioane de lei, în timp ce, din sectorul zootehnic au venit solicitări pentru 964.129 de litri, cu o valoare a sprijinului financiar de 508.534 de lei. În 2019,  s-au depus cererile de plată aferente primelor 3 trimestre, pentru trimestrul al patrulea acestea fiind înaintate începând cu luna ianuarie 2020. Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină este de 1,8958 de lei pe litru. Beneficiarii ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură sunt producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale; organizaţiile de îmbunătăţiri funciare şi federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare, cât şi organismele/organizaţiile de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol. Sunt acceptate ca potenţiali beneficiari ai schemei şi persoanele fizice, însă numai dacă, în termen de 60 de zile lucrătoare de la data primirii notificării privind acordul pentru finanţare, dar nu mai târziu de data depunerii primei cereri trimestriale, acestea se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală.