După marele val cauzat de
relaxare:
Sucevenii veniţi din
ţările să respecte izolarea de 14 zile la domiciliu!
- „Astfel, vă respectaţi propriile familii, pe dumneavoastră, cât şi comunitatea suceveană” s-a adresat, celor în cauză, edilul-şef al Sucevei, menţionând că nu este dezirabilă întoarcerea la problemele din aprilie
Ion Lungu, primarul
municipiului Suceava face apel la locuitorii reşedinţei de judeţ să respecte măsurile
de prevenire a extinderii infecţiei cu coronavirusul chinezesc, chiar dacă a
intervenit relaxarea favorizată de ridicarea stării de urgenţă, a carantinei şi
de instituirea stării de alertă. Lungu a menţionat două reguli de bază,
respectiv purtarea măştilor de protecţie în spaţiile publice închise şi în
locurile aglomerate, cât şi păstrarea distanţării fizice. Şeful municipalităţii
a ţinut să reliefeze că asemenea măsuri au fost dispuse la sediul executivului
din Areni, în pieţele agroalimentare, pe mijloacele de transport în comun ale
TPL, constatându-se că supravegherea fiind făcută de Poliţia Locală, „deocamdată
este în ordine, nefiind aglomeraţie”. Pe de altă parte, pe fondul valului mare
de sosiri pricinuit de declararea stării de alertă, şefului executivului
sucevean recomandă celor întorşi din Occident să se autoizoleze la domiciliu. „Dacă
sunt suceveni care lucrează în străinătate, şi au venit acasă în aceste zile,
îi rog să stea în autoizolare, în carantină, la domiciliu, 14 zile, altfel
riscând să pună în pericol viaţa celor dragi. Nu vreau ca la Suceava să ne
întoarcem la problemele pe care le-am avut în luna aprilie. Am văzut că foarte
mulţi au venit în această perioadă din Occident, din ţările , gen
Italia, Spania sau Germania şi îi rog din suflet să respecte acea izolare.
Astfel, vă respectaţi propriile familii, pe dumneavoastră, cât şi comunitatea
suceveană” s-a adresat celor în cauză Ion Lungu, primarul Sucevei.