Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean:
Sunt date şi semne clare de însănătoşire
- A scăzut foarte mult numărul cazurilor de COVID în
evoluţie, în 68 de unităţi administrativ-teritoriale sucevene nefiind
înregistrat vreun caz
- Veştile îmbucurătoare sunt valabile şi pentru zona
carantinată, iar în majoritatea centrelor, Direcţiei de Asistenţă Socială, în
care s-au făcut teste, „toţi sunt negativi”
„Sunt semnale foarte bune privind trendul evoluţiei situaţiei în judeţ” a anunţat sâmbătă, Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, după analiza privind situaţia epidemică, menţionând că unele dintre datele de la Spitalul Judeţean Suceava sunt elocvente în acest sens. Astfel, în primul rând, numărul externărilor a depăşit pe cel al internărilor, iar numărul de paturi libere în zona COVID creşte pe zi ce trece. Şeful executivului judeţean reliefează, de asemenea, că, din fericire, numărul de ventilatoare este suficient, la dispoziţie fiind 36 de ventilatoare mari şi mai multe ventilatoare mici. „Este momentul recalibrării setului de măsuri care trebuie luate în continuare în lupta cu COVID-19, ţinând cont de propunerile conducerii Spitalului. De aceea am cerut întrunirea de urgenţă a Consiliului de Administraţie la Spital, pentru a reface prioritizarea măsurilor şi a nevoilor. Trebuie bine pregătită revenirea la activitatea normală a Spitalului Judeţean, atât pe secţii, cât şi în Ambulatoriu. Pentru aceasta trebuie făcute o serie amenajări, atât în corpul nou, cât şi la Secţia <Infecţioase>, pentru triaje, construcţii modulare pentru echiparea şi dezechiparea personalului şi multe altele” a evidenţiat preşedintele Consiliului Judeţean. Conform şefului administraţiei judeţene, în ultimele zile a scăzut foarte mult - „pe un trend care se menţine” - numărul cazurilor de COVID în evoluţie, în 68 de unităţi administrativ-teritoriale nefiind înregistrat vreun caz. La fel, veştile îmbucurătoare sunt valabile şi pentru zona carantinată, respectiv pentru municipiul Suceava şi cu celelalte opt localităţi învecinate. Totodată, Flutur precizează că a continuat testarea beneficiarilor şi a personalului în centrele aparţinând de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. „În majoritatea centrelor unde s-au făcut teste, toţi sunt negativi. Este vorba despre Centrele <Blijdorp>, Șcheia, Mihoveni, Dolhasca și Fălticeni. La Sasca, situaţia evoluează foarte bine. Dintre cei 226 beneficiari recent retestaţi, 192 sunt deja negativi. Toţi se simt bine, nefiind probleme. Din rândul personalului din tura din interior au fost doar 4 cazuri de pozitivi din totalul de 73, iar din tura care trebuie să intre s-a depistat o singură persoană pozitivă” a conchis Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava