Primăria recurge la „rezerve”
pentru a plăti internetul wirless din parcuri, paza Termica şi utilităţile
locuinţelor sociale
- Din Fondul de rezervă, Poliţia Locală primeşte 125.000 de
lei pentru măşti, mănuşi, substanţe dezinfectante şi repararea autoturismelor
aflate la dispoziţia agenţilor
O sumă de 664.000 de lei
a fost luată, ieri, în şedinţa ordinară
a Consiliului Local Suceava, prin rectificare în minus, din Fondul de
rezervă la dispoziţia autorităţilor locale. În urma notei de fundamentare a „Biroului
energetic şi de utilităţi publice” al Primăriei, fondurile cele mai consistente,
în valoare de 400.000 de lei, au fost îndreptate înspre „servicii în domeniul locuinţelor
şi dezvoltării comunale”, din total, 150.000 de lei luând calea„ apei,
canalului şi salubrităţii”, în timp ce 250.000 de lei au ca destinaţie „necesarul
pentru paza obiectivelor Termica„ şi Staţiei de tratare a apei Dragomirna. În
baza fundamentării aceluiaşi Birou, o sumă de 65.000 de lei a fost aprobată în vederea achitării
abonamentului pentru asigurarea semnalului wifi în Parcul copilului din
cartierul Burdujeni, precum şi în zona Patinoarului artificial şi Skateparc de
pe strada „Universităţii”. Direcţia de Poliţie Locală a solicitat şi primeşte
din Fondul de rezervă la dispoziţia
autorităţilor locale 125.000 de lei. Astfel, 90.000 de lei se vor duce pe
achiziţionarea de materiale cu caracter funcţional, respectiv a măştilor de
protecţie, mănuşilor de protecţie şi a substanţelor dezinfectante. Pe partea de
reparaţii curente, rectificarea în plus este de 35.000 de lei, sumă necesară
reparării autoturismelor aflate la dispoziţia poliţiştilor locali. Pentru
achitarea utilităţilor aferente Căminului nr. 2 de pe Calea Unirii, din curtea
Colegiului Naţional „Petru Muşat”, cu funcţiune de locuinţe sociale, la
solicitarea Biroului „Evidenţa imobilelor de locuit” din Fondul de rezervă la
dispoziţia autorităţilor locale a fost luată suma de 64.000 de lei. Din aceasta
din urmă, apa canalul şi salubritatea costă 34.000 de lei, în timp ce pentru
încălzire şi iluminat necesarul este de 30.000 de lei. În cele din urmă, Serviciul
„Patrimoniu” a obţinut 10.000 de lei, sumă care reprezintă contravaloarea
serviciului de evaluare a 27 de clădiri care deservesc activitatea alimentare
cu apă şi canalizare.