Camere video pentru
identificarea autorilor furturilor de deşeuri reciclabile din Suceava
- Investiţia se ridică la 450.000 de lei, vizate fiind
persoanele care extrag carton, fier şi sticle din plastic, precum şi a celor
care distrug containerele, inclusiv prin incendiere
Autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Suceava vor trece la măsuri de sancţionare a persoanelor care încalcă legislaţia de mediu. În acest sens, instalat va fi un sistem de supraveghere video a amplasamentelor îngropate şi semi-îngropate pentru colectarea deşeurilor pe raza reşedinţei de judeţ. Valoarea investiţiei este de aproximativ 450.000 de lei, aceasta urmând a se desfăşura pe durata a 6 luni. Într-o primă etapă, pe raza municipiului Suceava, în 29 de locaţii, montate vor fi 37 de camere video, iniţiativa venind după ce s-au înregistrat numeroase furturi, în special, din containerele pentru deşeuri reciclabile, diverse persoane extrăgând carton, fier şi sticle din plastic, lăsând resturi împrăştiate pe platformă. De asemenea, semnalate au fost distrugerea, inclusiv prin incendiere, atât a containerelor îngropate sau semi-îngropate, cât şi a celor de suprafaţă. Un proiect de hotărâre va fi supus aprobării Consiliului Local în şedinţa ordinară din această săptămână, măsura având în vedere „acţionarea în timp real, prin urmărirea pe monitoare a evenimentelor în desfăşurare”. „Evenimentele înregistrate diminuează semnificativ cantităţile de deşeuri reciclabile care ar urma să fie colectate şi valorificate în scopul recuperării investiţilor de către operator, respectiv a celor raportate instituţiilor abilitate în vederea atingerii ţintei de reciclare impusă prin legislaţia de mediu” se arată în expunerea la proiectul de hotărâre propus de viceprimarul Lucian Harşovschi şi primarul Ion Lungu, în care se mai subliniază că „imaginile înregistrate trebuie să aibă calitatea necesară recunoaşterii persoanelor care încalcă legislaţia de mediu, prin depunerea deşeurilor în mod necorespunzător sau a celor care produc pagube prin diverse modalităţi”. La această, în municipiul Suceava colectarea deşeurilor ate loc separat pe fracţia uscată şi fracţia umedă, activitatea fiind apanajul operatorilor delegaţi prin contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubritate menajeră din septembrie 2018. Este vorba despre asocierea dintre Diasil Service și Ritmic Com Suceava, atribuirea făcându-se pentru o perioadă de 12 ani, la o valoare a contractului de 83,82 de milioane de lei.