Primăria Suceava intră cu
asfaltul pe drumurile de pământ
- În toamna lui 2015, primarul Ion Lungu aprecia că, în
reşedinţa de judeţ, între 2 şi 3% din reţeaua rutieră era formată din asemenea
căi de comunicaţie
În perioada care urmează, în Suceava se va intra la lucrări de modernizarea a mai multe drumuri care nu au văzut vreodată betonul s-au asfaltul. Anunţul a fost făcut ieri, de către primarul Ion Lungu, potrivit căruia unele dintre proiecte se află în fază mai avansată a procedurilor, iar altele la cea de întocmire a documentaţiei. În cauză sunt, potrivit şefului executivului, drumuri precum „Pictor Dumitru Dacian”, „Eugen Lovinescu”, „Traian Ţăran”, „Micşunelelor”, „Barbu Ştefănescu Delavrancea”, „Lipoveni”, „Fundătură” şi „Vasile Pîrvan”. „Încercăm să asfaltăm cât mai multe drumuri de pământ., iar la unele suntem la faza documentaţiei tehnice. Vreau să cred că vom finaliza aceste străzi, dar şi încă altele, în acest an. Sperăm ca, şi din punct de vedere financiar, să se echilibreze situaţia la Primăria municipiului Suceava, să putem respecta prevederile bugetare, o prioritate fiind cea legată de aceste drumuri” a punctat primul gospodar al Sucevei. Pe de altă parte, compartimentele specializate ale executivului se ocupă şi de realizarea documentaţiei pentru amenajarea unui sens giratoriu în zona fostei Uzine electrice, respectiv la intersecţia străzilor „Mitropoliei”, „Parcului” şi „Brădetului”. „Îl vom face imediat ce este gata proiectul, având în vedere faptul că acolo se circulă foarte greu, pentru cei care vin, în mod special dimineaţa, dar nu numai, de la Ipoteşti. Astfel, acest sens giratoriu va duce la fluidizarea traficului în zonă” a subliniat edilul-şef. Reamintim că, în 2015, chiar în preajma zonei centrale a municipiului Suceava, două drumuri de pământ, adică „George Coşbuc” şi Teodor Ştefaneli” au fost betonate, plasarea acestora în pantă nepermiţând adoptarea soluţiei asfaltării. În toamna aceluiaşi an, Ion Lungu aprecia că este o realitate că între 2 şi 3% din reţeaua rutieră din capitala de judeţ este formată din drumuri de pământ. „Continuăm activitatea cu toate probleme pe care le-am avut în această primăvară din cauza coronavirusului. Nu a fost simplu, dar să ne ajute Dumnezeu să trecem de aceasta şi să nu mai avem parte de o altă etapă, în toamnă” a explicat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.