O dată cu starea de
alertă şi ridicarea carantinei
Toate autobuzele TPL vor
ieşi pe traseu, iar Bazarul va fi redeschis
- >Măştile vor obligatorii, călătorii vor sta câte unul, în zig-zag, pe fiecare şir de scaune, accesul în Primărie şi în şcoli se va face prin tuneluri de dezinfectare şi după măsurarea temperaturii, termometrele non-contact fiind impuse şi în pieţe şi Bazar
- >„Trebuie să facem tot ce depinde de noi, astfel încât să nu mai crească numărul de cazuri noi de infectări cu coronavirus, să nu mai fim făcuţi oaia neagră a Românei, aşa cum s-a întâmplat în ultima perioadă” a spus Ion Lungu, primarul municipiului Suceava
Ion Lungu, primarul
municipiului Suceava, a declarat, ieri, că a avut o discuţie cu Nelu Tătaru,
ministrul Sănătăţii, căruia i-a cerut sprijin în vederea obţinerii, de la Institutul
Naţional de Sănătate Publică, a avizului de ridicare a carantinei sub care se
află reşedinţa de judeţ şi 8 unităţi administrativ-teritoriale învecinate. Lungu
face acest anunţ după ce, anterior, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de
Urgenţă, la şedinţele căruia primarii participă doar ca invitaţi, a aprobat, la
propunerea lui Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean, întocmirea
şi trimiterea către forurile abilitate din Capitală a documentaţiei care să
fundamenteze cererea de scoatere de sub carantină. În perspectiva unui răspuns
pozitiv, cât şi a ieşirii din situaţia de urgenţă, autorităţile administraţiei
publice locale lucrează deja la stabilirea măsurile care vor fi luate în Suceava
după declararea stării de alertă. Astfel, obligatorie va fi purtarea măştilor
de protecţie, accesul în imobilul în care funcţionează Primăria, cât şi în cele
ale serviciilor subordonate urmând a se face prin tuneluri de dezinfectare şi doar
după măsurarea temperaturii cu termometrele non-contact. Aceleaşi reguli vor fi
aplicate şi în unităţile de învăţământ, achiziţionate fiind deja 25 de
termometre cu infraroşu, care vor fi distribuite şcolilor gimnaziale şi
colegiilor. În procedură de achiziţie prin licitaţie publică se află şi 25 de
tuneluri de dezinfectare, până pe 2 iunie acestea trebuind a fi instalate în
unităţile şcolare în care se va face pregătire pentru examenul de capacitate şi
cel de bacalaureat. În Complexul comercial Bazar şi în pieţele agroalimentare
intrarea va fi permisă numai persoanelor purtând măşti de protecţiei, după măsurarea
non-contact a temperaturii corporale, precum şi cu obligaţia respectării
distanţării fizice. Începând de astăzi, transportul public în comun de călători
va fi prestat de tot parcul firmei municipale specializate, urcarea se va face
pe uşa din faţă, iar coborârea pe cea din spate. Şoferii TPL vor pleca din
staţii doar cu câte un singur călător pe fiecare scaun, iar acolo unde locurile
sunt duble, pasagerii se vor aşeza în zig-zag, şi nu unul în spatele celuilalt.
Lungu şi-a exprimat speranţa ca o dată
cu ridicarea stării de urgenţă şi instituirea stării de alertă, să fie ridicată
şi carantina, rugându-i, însă, pe suceveni să respecte, ca şi până acum,
regulile de limitare a răspândirii noului coronavirus. „Este bine să respectăm regulile legate de
igiena personală, să ne spălăm pe mâini, să purtăm mască şi să respectăm
distanţarea fizică, să facem tot ce depinde de noi, astfel încât să nu mai
crească numărul de cazuri noi de infectări cu coronavirus, să nu mai fim făcuţi
oaia neagră a Românei, aşa cum s-a întâmplat în ultima perioadă. De aceea, fac
un apel, la de suflet, la responsabilitate fiecăruia dintre noi. Sper şi cred
că va fi ridicată carantina, să ajungem, cât mai repede, la o situaţie normală
în oraşul nostru. Aşa să ne ajute Dumnezeu!” a spus Ion Lungu,
primarul municipiului Suceava.