Peste 1.100 de pachete
ţigări din Ucraina, confiscate de jandarmi, în bazarul din Rădăuți
>Vânzătoarea a spus
că țigaretele nu îi aparțin și că nu cunoaște modul în care acestea au ajuns în
chioșcul în cauză
Sâmbătă,
în jurul orei 11.00, pe durata unei acțiuni desfășurate pe linia
prevenirii și combaterii comercializării ilegale a produselor accizabile, un
echipaj de jandarmerie a depistat, în bazarul situat în zona centrală a
municipiului Rădăuţi, o femeie în vârstă de 46 de ani, localnică, care oferea
spre vânzare țigarete de proveniență extracomunitară. Conform unui comunicat de
presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, în urma controlului
efectuat la chioșcul metalic aparținând persoanei în cauză, jandarmii au găsit
1.142 pachete de țigarete care aveau aplicate timbre fiscale emise de
autorităţile din Ucraina. Fiind întrebată cu privire la proveniența bunurilor,
femeia a afirmat că ea comercializează doar produse de uz gospodăresc, că țigaretele
nu îi aparțin și că nu cunoaște modul în care acestea au ajuns în chioșc. În
cauză au fost întocmite actele de sesizare privind săvârşirea unei fapte
susceptibile de a fi infracţiunea de contrabandă, iar țigaretele
au fost ridicate în vederea confiscării, urmând a fi predate Poliției
Municipiului Rădăuți, pentru continuarea cercetărilor.