În aprilie, 2018 în judeţul
Suceava au fost înregistrate 672 de decese, iar în luna omoloagă din 2019 s-au
consemnat 735 de persoane decedate
De la declanşarea epidemiei de
COVID-19, în judeţ au murit circa 200 de suceveni infectaţi care sufereau şi de
alte boli, deseori grave
În ianuarie, numărul
născuţilor-vii a fost sub cel al decedaţilor, sporul natural fiind
negativ în Suceava, în Regiunea de Nord-Est, cât şi în ţară
În luna ianuarie a acestui an, în judeţul
Suceava au fost înregistrate 673 de persoane decedate, număr mai mic cu 23 de faţă
de luna anterioară, şi cu 162 sub cel consemnat în luna ianuarie a lui 2019.
Potrivit Buletinului statistic lunar al Direcţiei Judeţene de Statistică, dat
recent publicităţii, în totalul evidenţiat, 8 decese au survenit la copii cu
vârsta sub 1 an. De cealaltă parte, în prima lună a anului 2020, în judeţul
Suceava au fost înregistraţi 646 de născuţi-vii, numărul lor fiind în creştere
cu 103 de copii, raportat la decembrie 2019, în timp ce comparativ cu luna
ianuarie 2019 numărul copiilor născuţi-vii a scăzut cu 77 de copii. Conform
datelor operative, în luna ianuarie 2020, în judeţul Suceava numărul
născuţilor-vii a fost mai mic faţă de numărul deceselor, sporul natural al
populaţiei fiind negativ, de 27 persoane. În luna similară din anul 2019 în
judeţul Suceava s-a înregistrat un spor natural al populaţiei negativ, de 112
persoane. La nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, în ianuarie 2020, sporul
natural al populaţiei a fost, de asemenea, negativ, unul de 1.086 persoane, ca
şi cel de la nivel naţional, de 7.381 persoane. În luna ianuarie 2020, în Regiunea
de Dezvoltare Nord-Est, sporul natural al populaţiei înregistrat de judeţele
componente a fost: Bacău (-353 de persoane), Botoşani (-222 de persoane),
Iaşi (-14 de persoane), Neamţ (-341 de persoane), Suceava (-27 de persoane) şi
Vaslui
(-129 de persoane). Conform buletinelor statistice lunare, în aprilie 2018 în
judeţul Suceava au fost înregistrate 672 de decese, iar în luna omoloagă din
2019 s-au consemnat 735 de persoane decedate. Pentru luna aprilie din anul
2020, datele Direcţiei Judeţene de Statistică vor fu publicate abia în iunie. De
precizat este şi faptul că, de la declanşarea epidemiei de COVID-19, în judeţ
au murit aproape 200 de suceveni infectaţi având şi comorbidităţi.