În starea de alertă
Relaţii cu publicul prin
corespondenţă, la Cadastru,
- >„Partenerii noştri pot efectua, în continuare, online, toate operaţiunile necesare” arată Gheorghe Tărăboanţă, purtătorul de cuvânt al OJCPI
Oficiul Judeţean de
Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OJCPI) Suceava anunţă că, în scopul
prevenirii şi limitării răspândirii noului coronavirus, activitatea de relaţii
cu publicul, respectiv cea de audienţe, registratură şi ghişee, se va
desfăşura, în continuare, prin corespondenţă, folosindu-se mijloacele
electronice de comunicare sau Poşta. Gheorghe Tărăbonţă, purtătorul de cuvânt
al instituţiei sucevene, informează că solicitanţii pot primi informaţii
referitoare la serviciile oferite prin e-mail, accesând site-ul OCPI, dar şi
prin intermediul unui call-center care funcţionează, de luni până joi, în
intervalul orar 8.00-16.30, iar vineri între 8.00 şi 14.00. În ceea ce priveşte
audienţele, acestea sunt acordate prin e-mail sau telefonic. „Toate aceste
măsuri au scopul de a proteja publicul, cât şi salariaţii, în egală măsură.
Precizăm că vom anunţa în timp util reluarea activităţii cu publicul, la
ghişeele şi registratura OCPI Suceava. Totodată, reiterăm faptul că partenerii
noştri pot efectua, în continuare, online, toate operaţiunile necesare”
subliniază, într-un comunicat de presă, Gheorghe Tărăboanţă, purtătorul de
cuvânt al Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava. Numărul
de telefon şi adresa de e-mail destinată beneficiarilor serviciilor oferite de
OJCPI Suceava sunt: 0230523317 şi sv@ancpi.ro.