10 mai 2020


Sosite la finele săptămânii,  
Zece aparate de ventilare mecanică, donate Spitalului Judeţean de Urgenţă de Primăria Suceava
  • „Aceste ventilatoare sunt vitale”, relevă primarul Ion Lungu, subliniind că, astfel, Secţia de terapie intensivă are asigurată  capacitate de ventilare suficientă pentru paturile existente
  •  Donate au fost şi 10.000 de măşti de protecţie de la partenerii din Yinchuan, China, precum şi 1.000 de combinezoane achiziţionate de pe piaţa autohtonă

La sfârşitul săptămânii, în municipiul Suceava au ajuns cele 10 aparate de ventilare mecanică destinate terapiei intensive. Primarul Ion Lungu informează că aparatura este achiziţionate de Consiliul Local, prin Primăria Sucevei, ventilatoarele fiind transferate, cu titlu gratuit, Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou Suceava”, în prezenţa managerului general interimar, doctorul Anatolii Buzdugan.
 „Cu aparatele donate în această zi, conducerea Spitalului Judeţean susţine că are capacitate de ventilare suficientă pentru numărul de paturi de la Secţia de terapie intensivă. Aşa cum se ştie, aceste ventilatoare sunt vitale pentru salvarea de vieţi omeneşti. Primăria a făcut eforturi deosebite pentru a achiziţiona aceste aparate, având în vedere că ele nu se găsesc pe piaţa internă, iar pe cea internaţională sunt foarte greu de procurat, în această perioadă” a precizat ocupantul fotoliului administrativ din Areni. Cu acelaşi prilej, donate au fost şi 10.000 de măşti de protecţie, trimise de partenerii din Yinchuan, Regiunea  Ningxia Hui, China, precum şi 1.000 de combinezoane pe care Primăria le-a achiziţionat de pe piaţa autohtonă. „Facem tot ce putem pentru a limita efectele acestui virus nemilos! Suntem convinşi că vom depăşi cu bine această perioadă grea prin care trece oraşul nostru şi că ne vom întoarce la o viaţă normală! a declarat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.
La sfârşitul lunii martie, edilul-şef al Sucevei făcea publică iniţiativa achiziţionării a 30 de aparate de ventilare mecanică pentru bolnavii în stare critică din Secţia de terapie intensivă (ATI), banii necesari fiind asiguraţi prin rectificarea bugetului local. „Ne-am adresat Chinei, Coreei de Sud, Elveţiei şi Germaniei. Însă, din păcate, termenul cel mai scurt de livrare, direct din Coreea de Sud, este de 100 de zile” spunea, la momentul respectiv, Ion Lungu, şeful administraţiei locale din Suceava.