30 martie 2020


Primarul Ion Lungu
Există riscul ca epidemia să fie mai accentuată în Suceava decât în alte oraşe

  • O sută de zile ar dura până când cele 30 de aparate de ventilare mecanică ar ajunge din Coreea de Sud în municipiul reşedinţă
  • „Ne-am adresat Ministerului Sănătăţii, astfel încât atunci când vin aparatele în sistem centralizat, cât mai multe să se dea la Suceava” a spus primarul Ion Lungu
Ion Lungu, şeful administraţiei publice din Suceava, face din nou apel la locuitorii municipiului să evite cât mai mult posibil părăsirea domiciliului. „Dragi suceveni rămâneţi în casă şi ieşiţi doar atunci când aveţi probleme deosebite. Primăria municipiului Suceava a pus la dispoziţie linia telefonică directă 0230/210.678. Dacă aveţi probleme, puteţi suna, să vă aprovizionăm cu alimente, cu medicamente sau să ducem apă şi mâncare celor izolaţi la domiciliu” a evidenţiat Lungu. Potrivit edilului-şef,  o situaţie specială se întâlneşte la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan Cel Nou” din reşedinţa de judeţ, ca urmare a cazurilor multiple de infectare cu virusul chinezesc a cadrelor medicale. Astfel, cu toate că unitatea spitalicească nu este în subordinea Primăriei, iar legea interzice finanţarea directă, s-a luat măsura achiziţionării unui echipament de testare a populaţiei. Pentru acesta, contractul a fost semnat, avansul s-a achitat încă din cursul săptămânii trecute, aparatura urmând să sosească în Suceava, din Coreea de Sud, până la finele săptămânii acesteia. Aparatura  se va adăuga celei donate de Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, managerul interimar al SJU, Florin Filip, agreând înmulţirea numărului de linii de testare. „Nu este nicio problemă dacă vor fi mai multe linii de testare. Aşa au făcut şi cei din Coreea de Sud, au testat cât mai multă populaţie, reuşind să limiteze extinderea acestui virus” a punctat Lungu.  Primarul Sucevei a amintit şi despre iniţiativa achiziţionării a 30 de aparate de ventilare mecanică a bolnavilor în stare critică, destinate Secţiei de Terapie Intensivă (ATI), banii necesari fiind deja disponibili  prin rectificare a bugetului local. „Ne-am adresat Chinei, Coreei de Sud, Elveţiei şi Germaniei. Însă, din păcate, termenul cel mai scurt de livrare, direct din Coreea de Sud, este de 100 de zile. În aceste condiţii, ne-am adresat şi Ministerului Sănătăţii, domnului Tătar, ca atunci când vin aparatele în sistem centralizat, să se dea cât mai multe la Suceava, ştiut fiind faptul că aici există riscul ca epidemia să fie mai accentuată decât în alte oraşe. Domnul ministru m-a asigurat că va ţine cont de acest lucru. Doar dacă vom fi solidari, uniţi, vom putea depăşi această perioadă grea. Să ne rugăm la Dumnezeu ca oraşul Suceava să poată trece cu bine prin această  încercare” a spus Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.