30 martie 2020


Primarul Ion Lungu anunţă

Câte un dispozitiv de dezinfectare la fiecare scară de bloc

  • Bazarul nu se va redeschide pe 1 aprilie, măsura survenind Ordonanţei Militare nr. 4, prin care toate activităţile comerciale de acest gen sunt suspendate
Primăria Suceava municipiului Suceava face tot ce este posibil pentru a limita răspândirea noului coronavirusului. Primarul Ion Lungu a anunţat, într-o nouă intervenţie prin intermediul mijloacelor de socializare, că în această săptămână continuă  dezinfectarea străzilor şi trotuarelor. În plus, o dată cu publicarea Ordonanţei Militare nr. 4, acţiuni de dezinfectare vor fi făcute inclusiv la nivel de scări de bloc. „Mulţi dintre suceveni au solicitat acest lucru, dar până acum nu am avut baza legală. Vom dezinfecta în toate cartierele, între blocuri, inclusiv în scările de bloc. Vom prezenta un grafic pentru toate asociaţiile de proprietari, asupra modului în care se va executa dezinfectarea în cartierele municipiului. Potrivit Ordonanţei Militare, va trebui montat câte un dispozitiv de dezinfectare la fiecare scară de bloc. Vom vedea ce vom găsi pe piaţă şi ne vom conforma” a subliniat Lungu, adăugând că păstrează permanent legătura cu Direcţia de Sănătate Publică şi Ministerul Sănătăţii.  
Primarul Capitalei de judeţ a ţinut să anunţe pe comercianţii din Complexul comercial al Primăriei din Lunca Sucevei nu se va redeschide pe 1 aprilie, aşa cum s-a avansat iniţial. Amânarea survine Ordonanţei Militare nr. 4 de duminică, prin care toate activităţile comerciale de acest gen sunt suspendate. „Activitatea în Bazar va fi suspendată pe perioada situaţiei de urgenţă” a reliefat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.