24 martie 2020


După încetarea contractului cu fostul prestator
Primăria îşi face propria echipă de stingere, salvare şi acordare a primului ajutor la incendiile din Bazar
>În urmă cu peste un deceniu, din cauza unui reşou, 86 de chioşcuri au căzut pradă flăcărilor, 48 dintre amenajări fiind sub regimul improvizaţiilor
>Atunci, primarul Lungu anunţa înfiinţarea unui punct de intervenţii şi realizarea unui sistem de alarmare şi stingere automată a focului
Prin reorganizarea Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă,  Primăria municipiului Suceava va avea propria echipă de intervenţii la incendiile din Bazar, un proiect de hotărâre în acest sens urmând a fi aprobat în şedinţa ordinară din luna martie a Consiliului Local.  Printr-un proces verbal de asistenţă tehnică, înregistrat la Primăria Suceava pe 21 ianuarie 2020, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava recomanda autorităţilor locale constituirea unei echipe specializate pentru stingerea incendiilor în Complexul comercial „Bazar”. Conform propunerii legislative dată spre dezbatere deliberativului, aceasta va fi formată din minim 5 persoane angajate de Direcţia Administraţiei Pieţelor, deţinând atestat de servant pompieri, la care se adaugă şeful echipei şi 6 voluntari pentru evacuare. Printre atribuţiile principale ale echipei specializate se numără supravegherea instalaţiilor speciale de detectare şi stingere a incendiilor şi verificarea datelor transmise de acestea; intervenţii la stingerea incendiilor, salvarea, acordarea primului ajutor, protejarea persoanelor, animalelor şi bunurilor publice; înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă, precum şi refacerea rezervei de apă şi de substanţe de stingere, dar şi a capacităţii de intervenţie. În cele din urmă, echipa specializată pentru stingerea incendiilor din Complexul comercial „Bazar” va desfăşura activităţi de informare şi instruire privind cunoaşterea şi respectarea regulilor şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor.  Ion Lungu, primarul Sucevei, anunţa că, de pe 1 martie, a încetat contractul cu societatea care se ocupa de prevenirea şi stingerea incendiilor, pe motiv că firma nu mai poate îndeplini condiţiile foarte stricte de reautorizare pentru practicarea activităţii în cauză. Potrivit unor noi reglementări,  respectivul prestator ar fi fost obligat să aibă 50 de salariaţi, cât şi propriile dotări, inclusiv cu auto-speciale de intervenţie, „situaţie în care nu şi-ar fi recuperat niciodată investiţia”. Într-un asemenea  context, s-a luat decizia declanşării demersurilor de constituire, la nivelul Primăriei, a propriei echipe PSI. La începutul anului 2009, din cauza unei reşou uitat în priză, în Bazarul sucevean a izbucnit un incendiu de amploare. Cercetările au reliefat că dintre cele 86 de amenajări comerciale căzute pradă flăcărilor, doar 38 dintre ele erau conectate legal la reţeaua de alimentare cu energie electrică, restul fiind sub regimul improvizaţiilor. Atunci, în urma discuţiilor cu conducerea Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în Bazar ar fi urmat să se înfiinţeze un punct local de intervenţii la foc şi a se monta un sistem de alarmare şi stingere automată, acesta din urmă costând jumătate din investiţiile de modernizare a spaţiului comercial din Lunca Sucevei, ceea ce însemna circa 1,5 milioane de euro.