Primăria Suceava trimite pe
frontul prevenirii infectării cu noul coronavirus 57 de medici şi asistente din
cabinetele medicale şcolare
>„Staţi cât mai mult
posibil acasă, evitaţi deplasările, nu mergeţi în spaţii aglomerate, şi să ne
rugăm la Dumnezeu ca oraşul nostru să fie cât mai puţin afectat de această
epidemie” a spus Ion Lungu, primarul Sucevei
>Suspendate sunt activităţile din Bazar, de pe stadioane,
baze sportive, bazine de înot şi săli de fitness, iar „restaurantele, barurile şi cafenele se
închid”
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava a
anunţat ieri, într-o declaraţie de presă on line, că Primăria pune la
dispoziţie 57 de cadre medicale din cabinetele de medicină şcolară şi din creşa
aflate sub finanţare publică locală, dintre care 19 medici, iar diferenţa
asistente medicale. „Suntem solidari cu cei de la Spital, îi apreciem şi au tot
respectul nostru, fiindcă duc o bătălie foarte grea. Vreau să facem tot
posibilul să evităm răspândirea acestui virus. Suntem în alertă, în stare de
urgenţă, ne supunem la ceea ce vine de la Centru, dar nu voi ezita, ca de câte
ori este nevoie, să convoc Comitetul local pentru situaţii de urgenţă”, a spus
edilul-şef sucevean. În locul tradiţionalelor conferinţă de presă din fiecare
miercuri, primarul a ales forma de comunicare prin mijloace electronice,
anunţând că, tot la fel va fi ţinută şi şedinţă ordinară din 26 martie a
Consiliului Local, aleşii urmând a interveni şi vota de pe tabletele cu care au
fost dotaţi. În contextul epidemiei cu COVID-19, şeful municipalităţii
informează că audienţele din fiecare miercuri au fost suspendate, instituit
fiind un număr de telefon direct cu Cabinetul
primarului, la care cei cu probleme pot apela. „Cei care au probleme legate de
acest coronavirus, cei auto-izolaţi la domiciliu, cu probleme de alimentare cu
apă sau hrană, de medicamente, pot suna direct la Primărie. Deja avem foarte
multe solicitări de la bătrâni care ne cer sprijinul, unii rugându-se să îi
ajutăm să-şi procure unele medicamente pe care nu le mai găsesc” a subliniat
Lungu. Primarul Sucevei a evidenţiat că, în vederea limitării extinderii
infectării cu noul coronavirus, în şedinţa Comitetului local pentru situaţii de
urgenţă s-a decis suspendarea temporară, până pe 31 martie, a activităţii
comerciale din bazarul public, cât şi din cel privat, în timp ce comercianţii
din pieţele agroalimentare vor fi obligaţi să acopere marfa cu folii
transparente şi, de asemenea, să poarte măşti şi mănuşi de protecţie.
Suspendate sunt şi activităţile de pe stadioane, baze sportive, bazine de înot şi
săli de fitness, iar în conformitate cu cele anunţate de ministrul de Interne,
Marcel Vela, „restaurantele, barurile şi cafenele se închid”. Operatorii de
servicii taximetrie sunt obligaţi să-şi dezinfecteze zilnic autoturismele,
Primăria asigurând operaţiuni similare în staţiile pentru taximetre. Sub
îndrumarea poliţiştilor locali, cetăţenii municipiului au acces limitat în
sediile Primăriei, „de regulă, coborând salariaţii serviciilor de specialitate
la parter”. Totodată, de comun acord cu firma constructoare şi cu apobarea
MDRAP, lucrările de reabilitare de la imobilul din Areni sunt suspendate pe o
perioadă de 2 săptămâni. Printre măsurile luate de municipalitatea suceveană se
numără inclusiv amânarea, pentru după 31 mai, a adunărilor generale ale
asociaţiilor de proprietari. „Dragi suceveni, în această perioadă pentru ţara
noastră şi pentru oraşul nostru, am o rugăminte la dumneavoastră: staţi cât mai
mult posibil acasă, evitaţi deplasările, nu mergeţi în spaţii aglomerate şi să
ne rugăm la Dumnezeu ca oraşul nostru să fie cât mai puţin afectat de această
epidemie” a spus Ion Lungu, primarul Sucevei.