Vizarea carnetelor de
şomaj se face prin telefon
>Începând de săptămâna viitoare vor fi deschise 3 noi linii telefonice
Şomerii indemnizaţi îşi pot îndeplini telefonic
obligaţia de prezentare la viza lunară, anunţă Mirela Elena Adomnicăi, director
executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava,
subliniind că, pe de altă parte, angajatorii pot transmite prin email
documentele care dovedesc îndeplinirea obligaţiei de înştiinţare a vacantării
locurilor de muncă, cât şi angajarea persoanelor. În ceea ce îi priveşte pe angajatorii care
beneficiază de subvenţii, documentele lunare pentru încasarea sumelor cuvenite
vor fi semnate electronic şi trimise, de asemenea, prin email. „În cazul în
care decid suspendarea contractelor de muncă prin şomaj tehnic, durata de suspendare nu va fi inclusă în
perioada legală de acordare a dreptului. În scopul preluării mai rapide a
dosarelor de şomaj prin disponibilizare individuală, rugăm pe angajatorii care
intenționează să înceteze contractele de muncă, să ne contacteze pentru a primi
prin email formularele tipizate, care trebuie completate de salariați și puse
la dosar” transmite Mirela Elena Adomnicăi, menţionând că, pentru ca măsurile
de protecţie să poată fi implementate în cel mai scurt timp, cât şi în scopul
eficientizării comunicării cu publicul, începând de săptămâna viitoare vor fi
deschise 3 noi linii telefonice.