Oficiul de Cadastru
sistează relaţiile cu publicul
>La dispoziţia publicului stă un call-center, audienţele
fiind acordate doar telefonic sau prin e-mail
În scopul prevenirii şi
limitării răspândirii coronavirusului COVID-19, în perioada 12-31 martie 2020
Oficiul Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OJCPI) Suceava sistează
activitatea de relaţii cu publicul. Anunţul est făcut de Gheorghe Tărăboanţă,
purtătorul de cuvânt al instituţiei sucevene, care evidenţiază că publicul nu
va mai avea acces în incinta Oficiului, primirea sesizărilor, petiţiilor şi
memoriilor urmând a se face prin corespondenţă, folosindu-se mijloacele de
comunicare electronică, respectiv sv@ancpi.ro,
precum şi serviciile Companiei Naţionale Poşta Română. De asemenea, până la finalul
acestei luni, solicitanţii pot primi informaţii referitoare la serviciile
oferite prin e-mail, accesând site-ul OJCPI Suceava şi prin intermediul unui
call-center, care va funcţiona de luni până joi, în intervalul orar 8.00-16.30,
iar vineri între orele 8.00-14.00. Audiențele vor fi acordate doar telefonic
sau prin e-mail. Numerele de telefon şi adresa de e-mail destinate
beneficiarilor serviciilor oferite de OJCPI, cu sediul în Suceava, sunt
următoarele: 0230/521911; 0230/523317, sv@ancpi.ro.