25 martie 2020

Compania Națională de Investiţii intenţionează să construiască în Suceava o bază sportivă de tip I
>Proiectul  include un teren de fotbal, 4 terenuri mai mici pentru antrenamente și un vestiar, în reşedinţa de judeţ o bază sportivă multifuncțională fiind „imperios necesară”,
Municipiul Suceava va preda către Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării şi Administraţiei, respectiv Companiei Naţionale de Investiţii, amplasamentul necesar construirii unei baze sportive de tip I”. Autorităţile sucevene vor trebui să asigure şi condiţiile în vederea executării obiectivului de investiţii, un proiect de hotărâre în acest sens urmând a fi  aprobat în şedinţa de mâine a deliberativului municipal. În cauză este o suprafaţă de teren de 13.328 de metri pătraţi, aparţinând domeniului public al municipiului şi aflată pe strada „Iuliu Hossu”, asigurate urmând a fi atât terenul pentru organizarea de şantier şi depozitare, cât şi finanţarea pentru introducerea utilităţilor aferente funcţionării bazei sportive. După realizarea obiectivului, acesta din urmă, implicit terenul, vor fi predate beneficiarului, adică, municipiului Suceava, care se obligă să menţină destinaţia respectivă cel puţin 15 ani. În expunerea de motive la un proiect de hotărâre aprobat anterior de Consiliul Local se sublinia că, în Capitala județului, pe fondul lipsei cronice de construcții destinate sportului, cât și altor evenimente publice, precum concerte, spectacole, și expoziții o bază sportivă multifuncțională este „imperios necesară”. „Sperăm ca, într-un final, cei de la CNI să-și întoarcă fața și către municipiul Suceava. Am tot avut promisiuni de finanțare, fie pentru Sala polivalentă, fie pentru Patinoar, iar acum ni se solicită documentația pentru construirea unei baze sportive de tip I” sublinia viceprimarul Lucian Harșovschi. Investiția va fi realizată prin Compania Națională de Investiții, în cadrul Programului național de construcții de interes public, Subprogramul „Complexuri sportive”.