13 martie 2020


Înainte de finele lui 2020
Locuitorii de pe 11 dintre cele 33 străzi din Burdujeni-sat vor avea gaze naturale în case  
>Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat la sfârşitul lui octombrie 2018, extinderea reţelei de gaze naturale vizând alimentarea a circa 1.300 de imobile
>„Am toată convingerea că, în acest an, vom ajunge, în mod efectiv, cu gazul la aragazurile şi sobele locuitorilor din Burdujeni-sat”  a spus edilul-şef Ion Lungu 
Firma suceveană Test Prima A început lucrările de amenajare a staţiei de presiune medie, cât şi a magistralei în lungime de 100 de metri, care vor face posibilă alimentarea cu gaze naturale cartierului Burdujeni-sat al municipiului Suceava. Anunţul a fost făcut, după o vizită pe şantier, de către Ion Lungu, primarul Sucevei, potrivit căruia,  primii beneficiari vor fi locuitorii de pe străzile „Căpitan Grigore Andrei” şi „Vasile Pârvan”, artere care se află reabilitare şi care fac legătura cu noua autobază a Diviziei electrice a societăţii comerciale Transport Public Local (TPL).  „Se lucrează destul de bine la extinderea magistralei de gaz metan de la Primăria din Burdujeni până la IRIC, de unde se face alimentarea întregii reţele. La fel, s-a turnat platforma betonată a staţiei de presiune medie care va fi amplasată lângă sediul Primăriei din Burdujeni. Am avut discuţii cu domul Juravle de la Test Prima, să asigure cât mai multă forţă de muncă şi am toată convingerea că, în acest an, vom ajunge, în mod efectiv, cu gazul la aragazurile şi sobele locuitorilor din Burdujeni-sat” a subliniat primul gospodar al capitalei de judeţ. Lungu spune că execuţia este în grafic, deoarece lucrările sunt prevăzute a dura 3 ani, cel de al doilea fiind abia la început. Magistrala de pe Calea Unirii şi staţia de medie presiune ar putea fi terminate în cel mult două luni, în timp ce reţelele de distribuţie sunt deja finalizate pe 11 străzi ale cartierului Burdujeni-sat. Contractul cu Test Prima, societatea care a câştigat licitaţia, a fost semnat pe 10 octombrie 2018, în cadrul investiţiei Primăria Suceava asociindu-se cu Delgaz Grid „Moldova”. Ordinul de începere a lucrărilor dat la finele lunii octombrie a aceluiaşi an, extinderea reţelei de gaze naturale vizând 33 de străzi, cu circa 1.300 de imobile. Valoarea contractului este de 3,71 de milioane de lei, fără TVA, cu o durată de desfăşurare de 36 de luni.