·
Dintre aceştia, 550 nu şi-au declarat conturile bancare,
un beneficiar având la bancă aproape 1 miliard de lei vechi.
Curtea de Conturi, aflată în
verificări la Primăria municipiului reşedinţă de judeţ a sesizat că 657 de
familii sau persoane singure au beneficiat în mod ilegal de sprijinul financiar
guvernamental pentru încălzirea locuinţei în sezonul rece 2011-2012. Edilul şef
Ion Lungu a ţinut să arate că Primăria
nu are vreo vină în acest sens, întrucât ajutoarele în cauză sunt aprobate şi
acordate în conformitate cu declaraţia pe propria răspundere făcută de către
solicitanţi. „Primăria nu este în culpă. Sigur, Curtea de Conturi, are
acces şi la alte date, situaţii, respectiv cele de la Direcţia de Finanţe şi
unităţile bancare, de care noi nu dispunem”, a precizat Lungu.
Astfel, conform Camerei de
Conturi Suceava, 550 dintre cei care au avut parte de compensarea cheltuielilor
la încălzirea locuinţei sunt posesori de conturi bancare mai mari de 3.000 de
lei, unul dintre aceştia având la bancă nu mai puţin de 99.000 de lei. Alţi 34
de suceveni nu şi-au declarat autoturismele, 48 nu au trecut la dosar clădirile
proprietate(altele decât cea în care locuiesc), iar alţii au uitat de
terenurile deţinute în extravilan sau intravilan, contractele de mandat,
veniturile din activităţile independente etc. „Ca atare vom avea de recuperat
ajutoare de încălzire de la 657 de persoane. Fac un apel la cei care ar fi
îndreptăţiţi să primească ajutoare la încălzire să dea declaraţii pe proprie
răspundere corecte, în caz contrar, putând
răspunde şi penal, pentru fals şi uz de fals”, a avertizat
primarul Ion Lungu.
În sezonul rece noiembrie 2011-martie 2012, ca activitate comună a celor
patru compartimente ale Direcţiei de Asistenţă Socială, conform OUG nr.
70/2011, privind acordarea de ajutoare de încălzire a locuinţei, au fost
înregistrate, verificate şi gestionate 7.019 de cereri. Este vorba despre 6.696
de solicitări din partea racordaţilor la sistemul centralizat de termoficare,
dintre care 360 au fost respinse, cât şi despre 323 de acordări şi 45 de
respingeri, în cazul sucevenilor care se încălzesc cu lemne, combustibili
solizi şi petrolieri. „Pentru 60 la sută dintre beneficiari au fost
efectuate 3.736 de anchete, dintre care, pentru 261 de familii s-a dispus
recuperarea sumelor ca fiind încasate necuvenit”, se arăta într-o
informare din februarie, anul acesta, semnată de Narcisa Marchitan, şeful
Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei.