31 decembrie 2009


De Revelion, autobuze doar până la orele 2.00
· Numărul patrulelor de agenţi comunitari va fi dublat, astfel încât să fie asigurată liniştea şi ordinea publică de Sărbători
Spectacolul de Revelion va fi condiţionat, în mare parte, de circulaţia mijloacelor de transport în comun. Şeful administraţiei locale, Ion Lungu, informează sucevenii că, de Revelion, TPL va asigura autobuze doar la ora 2.00 după miezul nopţii, când se estimează că se va fi încheiat spectacolul de pe esplanada Casei Culturii. Pe 1 ianuarie 2010, mijloacele societăţii de transport în comun vor avea program între orele 10.00 şi 20.00. În zile de sâmbătă şi duminică, orarul va fi cel obişnuit, de peste an. Primarul Ion Lungu a menţionat că numărul patrulelor de agenţi comunitari va fi dublat, astfel încât să fie asigurată liniştea şi ordinea publică de Sărbători. Domnia sa a spus că petrecerea dintre ani va începe la ora 9.00 şi că va fi muzică pe toate gusturile şi pentru toate vârstele. „La ora 00.00 voi fi şi eu prezent în piaţă şi fac apel la suceveni să fie prezenţi la cea de a şasea ediţie consecutivă de când sunt primar, să marcăm împreună trecerea într-un nou an”, evidenţiază dl. Lungu.

Salarii şi angajări îngheţate la primăria Suceava
Municipalitatea suceveană anunţă, pe final de an că, în sistem, salariile pe anul viitor nu vor cunoaşte creştere şi că angajări nu se vor mai face. Primarul Ion Lungu a spus ieri, într-o conferinţă de presă, că 2010 stă sub zodia zgârceniei, „Cu siguranţă este un an de austeritate pe linie administrativă, care presupune îngheţarea salariilor şi angajărilor la Primăria Suceava pe 2010”, a spus dl. Lungu. Domnia sa a reliefat că anul care vine va fi unul al investiţiilor, amintind despre continuarea finanţării la ruta ocolitoare şi lucrărilor ISPA; aprobarea investiţiilor de modernizare a Cetăţii de Scaun; derularea programului de modernizare a sistemului de termoficare; finalizarea execuţiei la strada „Cernăuţi”; introducerea utilităţilor în cartierul „Tinereţii” şi extinderea construirii de locuinţe mansardate şi prin ANL. „Sper să putem realiza aceste investiţii. Oraşul este într-o etapă de reconstrucţie şi sper ca, până la finele acestui mandat, să creionăm în mare această reconstrucţie a municipiului, astfel încât să ajungem, cât de cât, la nivel european”, a conchis Ion Lungu.

Rabia atacă şi de Sărbători
· Un jder turbat a sărit la un locuitor din Zvoriştea
Un nou caz de rabie a fost diagnosticat în pre-ziua de ajun de nou an la un jder ucis in comuna Zvoriştea, satul Poiana. Potrivit oficialilor Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, animalul a muşcat o persoană, in ajutorul căreia a sărit un vecin care a reuşit să ucidă jderul turbat. Cadavrul a fost trimis la laborator pentru investigaţii specializate. În urma examenului a fost confirmată suspiciunea de rabie, în judeţul Suceava fiind înregistrat, astfel, al 29-lea caz turbare de la începutul anului 2009. „Revenim cu atenţionarea întregii populaţii privitor la interzicerea atingerii cadavrelor de animale sălbatice şi domestice. De asemenea rugăm ca toate cazurile acestea. cât şi cele de comportament nefiresc la animalele vii să fie anunţate imediat medicului veterinar competent teritorial. Nu treceţi indiferenţi pe lângă cadavrele animalelor sălbatice şi domestice şi nu neglijaţi comportamentul nefiresc al tuturor animalelor vii”, a spus dr. Petrea Dulgheru, şeful DSVSA.

29 decembrie 2009


Gheţuşul şi ţurţurii, atentat la integritatea sucevenilor
· Primăria a trimis adrese asociaţiilor, firmelor şi instituţiilor, amenzile aplicate ajungând până la 2000 de lei
Municipalitatea suceveană avertizează asociaţiile de proprietari, instituţiile publice şi agenţii economici de pe raza urbei reşedinţă de judeţ asupra obligaţiei îndepărtării gheţii de pe lângă blocuri şi prejma clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea. Viceprimarul Lucian Harşovschi a atenţionat ieri, că potrivit prevederilor unei hotărâri a Consiliului Local, cei care nu se conformează sunt pasibili de sancţiuni contravenţionale. Primăria a trimis adrese celor vizaţi, adjunctul şefului executivului local punând în vedere că amenzile variază între 500 şi 2000 de lei. În ultima perioadă, ca urmare a precipitaţiilor solide căzute, dar şi pe fondul temperaturilor diurne peste zero grade, trotuarele Sucevei au devenit adevărate patinoare. Firma de salubritate Rosal Grup a împrăştiat material antiderapant pe alei, însă atribuţii pe această linie o au şi asociaţiile, firmele şi serviciile publice. Aceleaşi măsuri sunt valabile şi în cazul neîndepărtării ţurţurilor de gheaţă de la streşinile imobilelor. Aceştia reprezintă un reprezintă un pericol, în zonele circulate putând avea loc grave accidente.

Primăriile sucevene au probleme cu achitarea ratei la creditul „Utilităţi şi mediu”
· Administraţia judeţeană a trimis la Ministerul de Finanţe nu mai puţin de 10 memorii pentru rezolvarea problemei
Primăriile incluse în Programul „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene” au mari probleme în achitarea părţii ce le revine din creditul luat cu garanţii guvernamentale de la Deustche Bank London. Afirmaţia aparţine preşedintelui Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, care a declarat că, în acest sens, de la Suceava au plecat înspre Ministerul Finanţelor nu mai puţin de 10 memorii prin care se solicită soluţionare a acestei probleme financiare. „Avem o mare greutate cu primăriile care trebuie să plătească, în ianuarie, rata la credit. Ministerul de Finanţe a primit de la mine vreo 10 memorii pe masă, să găsim o soluţie pentru a rezolva problema, după care să găsim şi soluţia definitivă”, subliniază şeful administraţiei judeţene. Domnia sa spune că, în cadrul demersurile pe această linie, magistralele de gaze naturale au fost deja transferate la Tansgaz, extinderea acestora trebuind a fi continuată înspre Vatra Dornei. „Trangaz prinde în bugetul pe noul an construirea magistralei înspre Vatra Dornei, noi încercând, astfel, să nu mai suprasolicităm bugetele primăriilor în cauză”, reliefează dl. Flutur. Preşedintele Consiliului Judeţean evidenţiază că, în anul care se încheie, pentru centrale de cogenerare de la Cîmpulung Moldovenesc, Gura Humorului şi Rădăuţi, în cadrul mega-proiectului amintit au fost „aduse” 1,6 milioane euro. De menţionat este faptul că, în cadrul Proiectului „Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene”, pentru componenta de gaze s-a alocat suma de 27,3 milioane de euro, s-au executat 101,4 km de conducte din totalul de 232,7 km, suma fiind consumată fiind de 11,5 milioane euro. Lucrările sunt întrerupte, practic, de la sfârşitul lui 2006, iar scriptic de la finele lui 2007, dată la care a expirat contractul cu constructorul Petrom Service.

Moş Crăciun a adus la 90 de suceveni câte o locuinţă ANL
· Până la înmânarea efectivă a cheilor şi intrarea în case, viitorii chiriaşi a primăriei vor trebui să achite o garanţiede 1000 de lei, pentru o garsonieră şi de 1500 de lei în cazul unui apartament
Chiar dacă un pic mai târziu, Moş Crăciun le-a făcut cadou, la 90 de suceveni, câte o locuinţă construită din fonduri guvernamentale prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Aceasta după ce ieri, într-o ultimă întrunire pe 2009, aleşii locali au aprobat punctajele întrunite de solicitanţi şi lista de repartizare pe fericiţii beneficiari ai unei unităţi de locuit cu chirie. Primăria a finalizat 80 de apartamente şi garsoniere pe Bulevardul „2 Decembrie 1918”, cartierul Obcini, în preajma Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă, recepţia fiind făcută anterior, în prezenţa oficialilor municipalităţii, ANL, MDRL, Inspectoratului în Construcţii, proiectantului „Proiect Bucovina” şi executanţilor Muha şi Contranscom. Alte 10 apartamente sunt atribuite în Ansamblul „Privighetorii” din cartierul Burdujeni, în cazul acestora din urmă contractele cu vechii chiriaşi expirând în ultimul timp.
Până la înmânarea efectivă a cheilor şi intrarea în case, viitorii chiriaşi a primăriei vor trebui să achite câte o sumă de 1000 de lei, pentru o garsonieră, şi de 1500 de lei în cazul unui apartament, sumă ce ar urma să constituie garanţie în situaţia neachitării chiriei şi cheltuielilor comune. Beneficiarii locuinţelor ANL aveau vârsta sub 35 de ani la data depunerii cererii, aceştia şi membrii familiei lor netrebuind să mai deţină o locuinţă în proprietate sau cu chirie, una proprietate de stat, proprietate a unităţii administrativ-teritoriale sau a unităţii în care îşi desfăşoară activitatea solicitanţii, în municipiul Suceava ori pe o rază mai mică de 10 km faţă de reşedinţa de judeţ. De asemenea, obligatoriu, titularul cererii de locuinţă trebuie să îşi desfăşoare activitatea în Suceava sau în localităţi limitrofe aflate la maxim 10 km de municipiu.

Centrul social de noapte pentru persoanele fără adăpost va fi operaţional din iarna următoare
· Municipiul Suceava nu are încă un asemenea serviciu, până la jumătatea acestei luni în reşedinţa de judeţ 3 oameni ai străzii murind din cauza frigului
Municipalitatea suceveană contribuie cu peste 171.000 de lei la construirea Centrului social de noapte şi reinserţie socială a persoanelor fără adăpost „Sfânta Vineri” Suceava. Ieri, Consiliul Local a votat, în acest sens, un act adiţional la contractul de asociere cu titularul proiectului, Asociaţia „Lumină lină”, banii - din care până acum s-a cheltuit 80.000 de lei - fiind orientaţi înspre racordul de gaze, branşamentul la energie electrică, construirea spaţiului centralei termice şi achiziţionarea unei bucătării profesionale. Termenul final de implementare a proiectului este noiembrie 2010, Asociaţia contribuind cu aproximativ 62.000 de lei, iar Ministerul Muncii cu 500.000 de lei. „O astfel de instituţie, respectiv un adăpost de noapte, nu există pe raza municipiului Suceava, reprezentând, evident, o necesitate, mai ales că trebuie ca, pe timp de iarnă, mai multe persoane fără adăpost să poată beneficia de acest tip de servicii”, declară primarul Ion Lungu, evidenţiind că, regretabil, până la jumătatea acestei luni, în reşedinţa de judeţ, 3 oameni ai străzii au decedat ca urmare a hipotermiei. La această dată, în municipiul Suceava există o categorie vulnerabilă socială care se află în nefericita postură de a dormi pe stradă sau în parc, să se adăpostească în scări de bloc, gări sau canale sau de a locui temporar la rude sau prieteni. Beneficiari ai Centrului social de noapte şi reinserţie socială a persoanelor fără adăpost vor fi sucevenii fără un acoperiş deasupra capului, prioritate având femeile însărcinate, familiile cu copii, persoanele vârstnice, suferinzii de boli cronice netransmisibile şi persoanele cu handicap. La dispoziţia acestor persoane vor fi puse 30 de camere cu 50 de locuri de cazare.

La viitorul centru „O nouă şansă” Todireşti,
Condiţii de viaţă şi de îngrijire la standarde europene
Bugetul judeţean va susţine financiar costurile suplimentare din cadrul proiectului de înfiinţare a Centrului de recuperare şi reabilitare neuropsihică „O nouă şansă” din comuna Todireşti.
Printr-o hotărâre a deliberativului, Consiliul Judeţean co-finanţează lucrările cu 10% din valoarea proiectului, angajându-se şi la susţinerea cheltuielilor aferente şi în completarea celor asigurate. „Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihică care va fi construit prin derularea acestui proiect va fi în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului şi se va afla în comuna Todireşti. Centrul va avea o capacitate de maxim 50 de locuri şi destinaţia de unitatea de recuperare pentru persoanele cu dizabilităţi din Centrul de recuperare şi reabilitare neurospsihică Costâna”, precizează vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Ilie. Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihică „O nouă şansă din comuna Todireşti va funcţiona conform principiilor unui sistem deschis şi va fi dotat cu echipamentele şi mobilierul necesare găzduirii persoanelor cu handicap, scopul fiind oferirea de condiţii de viaţă şi îngrijire la standarde europene.

28 decembrie 2009


Constructorii IPSA lucrează pe zăpadă
· Aceştia trebuie să aducă terenul la starea iniţială şi să pregătească zona Casei Culturii pentru Revelionul în aer liber
În zilele rămase până în ajunul Anului nou, constructorii de la Pfeifer vor încerca să facă ce se mai poate pentru îndepărta urmele de la săpăturile la reţele de canalizarea. Aducerea la starea iniţială a terenului urma fi încheiată pe 22 decembrie, însă masivele precipitaţii solide au făcut imposibile intervenţiile muncitorilor. Şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu, spune că, dacă vremea va permite, se va încerca balastarea şi pavarea cu macadam şi, cu mai puţine şanse, tunarea de beton. Primul gospodar al reşedinţei de judeţ asigură că se vor face eforturi pentru ca esplanada din faţa Casei Culturi să arate cât mai bine la petrecerea dintre ani care va avea loc în zonă. „Din păcate săptămâna trecută a venit viscolul, iar intervenţiile nu au mai fost posibile. Sperăm ca, în condiţiile în care vremea mai permite, să mai putem lucra în aceste zile, întrucât pe esplanada Casei Culturii urmează a fi organizat Revelionul în aer liber”, subliniază edilul şef. Ion Lungu a ţinut să menţioneze că lucrările ISPA vor trebui să respecte termenul limită de 31 decembrie 2010, „astfel vom pierde bani europeni”.

Gheorghe Flutur se întoarce la administraţie
· Dl Flutur cere politicienilor de la PSD şi PNL să dea dovadă de solidaritate, atât pe lan local, cât şi în Parlament
Anul 2009 a fost unul greu, cu multe provocări, dar şi semnificativ marcat de campaniile electorale. Aşa consideră şeful Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, care spune că lupta electorală a afectat şi treburile administrative. În mesajul de sfârşit de an, dl Flutur a cerut întoarcerea la problemele administraţiei locale, adresându-se, în acest sens, şi membrilor deliberativului judeţean. „Încheiem un an greu, un an cu foarte mari provocări, cu două campanii electorale care, putem spune orice, încurcă, într-un fel sau altul, celelalte probleme administrative, De aceea, mesajul meu de sfârşit de an – şi mi-o spun întâi mie – este de întoarcere la actul de administrare a treburilor judeţului Suceava. Trebuie să terminăm cu logica electorală, pentru că avem multe lucruri de făcut”, subliniază şeful executivului judeţean. Gheorghe Flutur a mulţumit pentru ajutorul dat consilierilor judeţeni, colaboratorilor din aparatul propriu la executivului, dar şi presei. La fel, în calitate preşedinte al organizaţiei judeţene a PD-L Suceava, dl Flutur cere politicienilor de la PSD şi PNL să dea dovadă de solidaritate, atât pe lan local, cât şi în Parlament. „Până la urmă totul este făcut pentru judeţ. A trecut campania electorală, iar alta va mai fi peste doi ani şi jumătate. De aceea, de salutat este mesajul unor lideri din opoziţie, să ne ţinem de cuvânt, să ieşim din logica de campanie şi să intrăm în cea de construcţie”, a încheiat Gheorghe Flutur.

Pe ultima sută,
Bani de la buget pentru învăţământul judeţean
· O sumă de 400.000 de lei este orientată, de asemenea, înspre procurarea de hrană şi acordarea drepturilor de care beneficiază minorii asistaţi
Învăţământul judeţean sucevean primeşte o infuzie de fonduri de la bugetul de stat. Aşa a lăsat de înţeles preşedintele, Consiliul Judeţean, Gheorghe Flutur, la ultima rectificare bugetară din acest an. În primul rând, printr-o recentă hotărâre de guvern, sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale au fost suplimentate cu 500.000 de lei, fonduri date pentru finanţarea reabilitării Şcolii de arte şi meserii de la Centrul şcolar „Sfântul Andrei” din Gura Humorului. „Este vorba, din fericire, despre o sumă de bani obţinută de la bugetul de stat. Am reuşit să mai trimitem pentru învăţământ 5 milioane de lei, 500.000 de lei fiind orientate înspre Centru şcolar Gura-Humorului”, a declarat dl Flutur. Printru altele, cu acelaşi prilej, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului s-a ales cu 400.000 de lei, bani utilizaţi în scopul procurării de hrană şi acordării drepturilor de care beneficiază minorii asistaţi. De asemenea, Centrul şcolar de educaţie incluzivă Suceava primeşte 100.000 de lei pentru efectuarea de reparaţii curente.

O gură de oxigen cât 5 milioane de lei pentru Termica
·
„Situaţia este una delicată, însă nu se pune problema asigurării funcţionării în această iarnă, stocurile de combustibil fiind constituite”, relevă primarul Ion Lungu
Municipalitatea a mai primit de la centru 5 milioane de lei în contul subvenţiei la energia termică pe care administrativul sucevean o va orienta înspre producătorul, furnizorul, şi distribuitorul de agent termic din lunca Sucevei. Primarul Ion Lungu evidenţiază că banii sunt bineveniţi în condiţiile de restrişte financiară de la operatorul sucevean de apă caldă şi încălzire. „Suma vine din Fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului, pentru subvenţii la Termica. Este vorba despre fonduri importante în această perioadă destul de din punct de vedere financiar la producătorul de energie termică. Vreau să mulţumesc public preşedintelui Consiliul Judeţean, Gheorghe Flutur, care ne-a ajutat în obţinerea de bani pentru funcţionarea, în continuare, a Termica şi pentru a avea căldură în această iarnă”, subliniază şeful administraţiei locale. Pe de altă parte, dl Lungu asigură că, în această iarnă, sucevenii nu vor avea de suferit de frig în apartamente şi că, în plus, consumatorii racordaţi la punctele termice nemodernizate vor avea şi apă caldă non-stop până pe 3 ianuarie 2010. „Ni s-a dat o gură de oxigen, pentru că situaţia este una delicată. Însă, nu se pune problema asigurării funcţionării în această iarnă, stocurile de combustibil fiind constituite”, relevă primarul Ion Lungu. În schimb, ocupantul fotoliului din Areni reliefează că municipiul Suceava are nevoie urgentă de strategie de termoficare în sistem centralizat, cu o nouă centrală de producere a agentului termic, şi că documentaţia ar putea fi gata până la 1 martie anul viitor.

Aleşii judeţeni au hotărât preţurile din 2010 ale produselor agricole
· Acestea nu sunt obligatorii la piaţă, ci folosesc doar la evaluarea, de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice, a arendei exprimate în natură
Cartofii din producţia anului 2010 nu vor avea un preţ mai mare de 5 mii de lei vechi pe kg, în timp ce la mere, spre exemplu, acesta nu va depăşi 17,5 mii de lei vechi pe kg. Aşa prevede o hotărâre a Consiliului Judeţean Suceava, adoptată în conformitate cu propunerile privind preţurile medii ale produselor agricole, înaintată de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Suceava. Astfel, mediile la ceapă sunt estimate la 15 mii de lei vechi pe kg, la varză de 7,5 mii de lei vechi pe kg, la roşii de 2 de mii de lei vechi, la fasole boabe de 55 de mii de lei vechi pe kg, la ardei gras de 25 de mii de lei vechi pe kg, iar la castraveţi de 15 de mii de lei vechi pe kg. Din nefericire, respectivele niveluri sunt doar de referinţă, pe piaţă liberă a produselor de anul acesta cartofii fiind vânduţi şi cu peste 10 mii de lei vechi pe kg, iar roşiile şi cu 60 de mii de lei pe kg, adică, pe medie, chiar la preţuri duble faţă de nivelurile aprobate de aleşii judeţeni. Preţurile medii de referinţă ale produselor agricole sunt aprobate în conformitate cu Codul fiscal şi folosesc doar la evaluarea, de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice, a arendei exprimate în natură.

27 decembrie 2009


De Sărbătorile de iarnă
Şase tichete cadou pentru angajaţii instituţiilor de învăţământ din subordinea CJ
Cu toate că de-a lungul întregului an 2009 s-a bătut monedă pe austeritatea bugetară şi imperativului realizării de economii, Moş Crăciun a fost larg la pungă cu angajaţii instituţiilor de învăţământ din subordinea Consiliului Judeţean şi finanţate din taxele şi impozitele adunate de la contribuabili. Reespectivii lucrători se bucură de generozitatea Moşului graţie unei rectificări care a mizat pe iuţeala de mână a iniţiatorilor şi nebăgarea de seamă a aleşilor judeţeni. Proiectul de hotărâre de a fost aprobat cu două zile înainte de Crăciun, iar acordarea facilităţilor cu pricina a fost trecută uşor cu vederea. „La solicitarea instituţiilor de învăţământ subordonate Consiliului Judeţean, propunem a se acorda un număr de 6 tichete cadou pentru fiecare salariat, cu ocazia Sărbătorilor de iarnă”, se arată în expunerea de motive la iniţiativa legislativă votată de consilierii judeţeni. Stimulentele vin după ce cu aproximativ o lună în urmă, pe fondul măsurilor de trimitere a bugetarilor în concediu fără plată obligatoriu, consilierii judeţeni suceveni au renunţat la o parte din drepturile băneşti care decurg din calitatea de ales. Astfel, în lunile noiembrie şi decembrie, consilierii judeţeni au primit indemnizaţii doar pentru o singură şedinţă de plen şi una singulară de dezbateri în comisiile de specialitate. Demersul survine constrângerile bugetare determinate de criza economică, pe acest fond conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice având obligaţia diminuării, în medie cu 15,5%, a cheltuielilor lunare de personal. Comisia paritară şi reprezentanţii salariaţilor aparatului de specialitate al executivului judeţean au propus demersuri combinate de reducere a cheltuielilor salariale, venitul net al fiecărui angajat reducându-se, astfel, pe medie, cu 20 de procente.

2009
Cel mai bun an de la Revoluţie încoace pentru municipalitate suceveană
· Anul acesta s-au recepţionat efectiv investiţii de 50 milioane de euro
Pentru municipiul Suceava, 2009 a fost cel mai bun an de la Revoluţie încoace. Aceasta este concluzia bilanţului făcut pe final de an de edilul şef Ion Lungu, care a spus că pe toată durata acestuia au fost executate şi recepţionate efectiv investiţii de circa 50 de milioane de euro. „Într-un an de criză economică, în condiţii financiare destul de stricte, am avut un an bun la primăria municipiului Suceava”, a declarat dl. Lungu. Şeful administraţiei locale a exemplificat cu cele 6 milioane de euro cheltuite cu modernizarea sistemului de transport al energiei termice şi cele 32 de milioane de euro consumate cu modernizarea reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare, precum şi a staţiei de epurare. Enumerate la capitolul realizări sunt reabilitarea termică a 16 blocuri de locuinţe; finalizarea a 80 de apartamente ANL; construirea a 40 de unităţi de locuit pentru evacuaţii din casele naţionalizate; încheierea lucrărilor la blocurile abandonate 20, 21, 22; darea în folosinţă a 2 grădiniţe noi şi modernizarea altor 3 şi inaugurarea sălii de sport din cartierul Obcini. Totodată, de importanţă sunt aprobarea Planului Integrat de Dezvoltare Urbană şi a proiectului de reabilitare a Cetăţii de Scaun, preluare în administrare a cinematografelor „Modern” şi „Arta”, precum şi investiţiile de 1 milion de lei de la Spitalul Judeţean de Urgenţă. La nerealizări sunt punctate lipsa de finalitate a demersurilor de înfiinţare a depozitului ecologic de deşeuri menajere de la Moara; demersurile neconcretizate de stabilirea a unei strategii de termoficare a urbei şi neasfaltarea carosabilului afectat de lucrările ISPA şi de modernizare a sistemului de încălzire. Primarul Ion Lungu a anunţat că, de asemenea, 2010 va fi un an al investiţiilor şi reconstrucţiei oraşului.

Pe final de an
Dezbateri pentru stingerea datoriei de 77 milioane de lei pe care primăria o are la Termica

Aleşii locali vor mai avea, marţi, pe final de an, o ultimă şedinţă extraordinară pe acest an, prilej cu care vor fi încununate demersurile de reglementare a situaţiei patrimoniale între municipalitate şi Termica. Într-o întrunire anterioară, în baza unei decizii a Adunării Generale Acţionarilor(AGA) de la Termica, a fost o aprobată o primă hotărâre de Consiliu Local în acest sens, demersurile urmărind stingerea datoriei de 77 milioane de lei pe care administraţiei locală o are către operatorul de termoficare din Lunca Sucevei ca subvenţie la energia termică furnizată în sistemul centralizat. „A fost făcut un prim pas pe calea reglementării patrimoniale definitive între primărie şi Termica, urmând ca să dăm o hotărâre în care venim cu aport la capitalul social al societăţii cu terenuri în valoare de 77 de milioane de lei”, precizează primarul Ion Lungu. Ocupantul fotoliului din Areni crede că a venit timpul ca administraţia locală să ia în propriile mâini soarta societăţii de termoficare, exprimându-şi pesimismul faţă de preluarea respectivilor operatori sub aripa protectore a guvernului. În acest sens, în plan este construirea unei noi capacităţi de producere agent termic pe bio-masă, dimensionată la necesarul de consum al sucevenilor racordaţi la sistemul centralizat de termoficare. „Trebuie să ne facem ordine în propria curte şi să ne stabilim propria strategie de termoficare. Rămânem în echipă cu cei de la Termica şi vom face tot ce este posibil să ajutăm cu finanţări”, precizează primarul Ion Lungu menţionând că strategia va fi gata până la 1 martie, astfel încât să se treacă la investiţia efectivă şi să se rezolve, pe termen lung, problemă încălzirii urbei reşedinţă de judeţ. Cele 77 de milioane de lei suma datorată furnizorului, producătorului şi distribuitorului de agent termic în contul diferenţei dintre preţul de producţie a gigacaloriei şi cel plătit de populaţie, aceasta urmând a fi anulată după ce primăria va ceda Termica o suprafaţă de 155,4 hectare, terenuri aflate sub obiectivele societăţii.

Subprefectul Creţuleac este membru al ATOP

Autoritatea Teritorială de Ordine Publică(ATOP) Suceava este din nou în formulă completă. Structura rămăsese fără unul dintre membri, cauza fiind plecarea subprefectului pe linia PSD, Eugen Girigan, din fotoliul ocupat în Palatul Administrativ. „Întrucât dl Eugen Girigan a fost eliberat din funcţia de subprefect al judeţului Suceava, acesta îşi pierde calitatea de membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică”, se arată în expunerea la proiectul de hotărâre prin care consilierii judeţeni au aprobat pe noul venit în ATOP. Este vorba despre succesorul dlui Girigan în funcţia de subprefect, ADICĂ Ionuţ Radu Creţuleac, omul PD-L,. Din ATOP fac parte, între alţii, un subprefect, 6 consilieri judeţeni, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi reprezentanţi ai societăţii civile. Autoritatea Teritorială de Ordine Publică este un organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, în scopul asigurării bunei desfăşurări şi sporirii eficienţei serviciului poliţienesc din unitatea administrativ-teritorială în care funcţionează.
Acord total pentru sistemul integrat de gestionare a deşeurilor
· Toate cele 114 unităţi administrativ-teritoriale sucevene fac parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitarã de Gestionare a Deşeurilor
Consilierii judeţeni au aprobat, în şedinţa de ieri, acordul privind modul de implementare a Proiectului de înfiinţare a sistemului de management integrat al deşeurilor din judeţul Suceava. În scopul materializării acestuia din urmã, cele 114 unităţi administrativ-teritoriale sucevene s-au constituit în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitarã de Gestionare a Deşeurilor, acordul stabilind modul concret de implementare a prevederilor proiectului. În esenţă este vorba despre înfiinţarea unui depozit ecologic pe amplasamentul de 22,31 hectare din comuna Moara, format dintr-o celulă de depozitare, staţie de sortare şi staţie de epurare, precum şi a altuia de 9 hectare la Pojorîta, cu o singură celulă de depozitare. La fel, staţii transfer vor fi construite la Rădăuţi, Fălticeni, Cîmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, amenajate urmând a fi, pe toată întinderea judeţului, şi 6.426 platforme pentru containerele de colectare a deşeurilor reciclabile. Acordul prevede, de asemenea, închiderea, în termenul prevăzut de reglementările comunitare şi naţionale, a platformelor neconforme de la Suceava, Rădăuţi, Fălticeni, Gura Humorului, Cîmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei. Finanţarea necesarã realizării investiţiilor aferente sistemului de management integrat al deşeurilor va fi asiguratã din fonduri europene. Proiectul se va desfăşura în mai multe etape ºi zone, scopul final fiind acela de a rezolva problemele de mediu ºi a pune la dispoziţia locuitorii judeţului Suceava servicii publice de calitate. În condiţiile legii, asociaţii ar putea delega gestiunea serviciilor de salubrizare a localităţilor.

23 decembrie 2009


Bovine sechestrate şi produse expirate sub sigiliu la o cunoscută carmangerie suceveană
· Deşi prevederile legale în vigoare interzic acest lucru, sanitar-veterinarii suceveni bănuiesc că animalele urmau să fie sacrificate în unitate
· Pentru îndepărtarea crotaliilor animalelor, există şi posibilitatea intrării sub incidenţa legii penale
Inspectorii sanitar-veterinari suceveni au dispus suspendarea activităţii carmangeriei societăţii comerciale „Udeşteana” Udeşti, iar dacă deficienţele constatate nu vor fi remediate, unitatea în cauză riscă şi închiderea. Anunţul este făcut de către dr. Petrea Dulgheru, director coordonator al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, care a precizat că, după definitivarea verificărilor, acestea s-ar putea lăsa cu amenzi usturătoare sau chiar cu dosar penal. Şeful instituţiei sanitar-veterinare judeţene informează că, în urma controalelor efectuate, la centrul de colectare animale al carmangeriei cu pricina au fost descoperite 9 bovine aduse din Suceava, Botoşani şi Iaşi şi având crotaliile îndepărtate. De regulă, operaţiunea precede sacrificarea animalelor, procedeu care nu este permis într-o unitate de categoria „Udeşteana”, ci doar într-un abator autorizat, cu ştampilă ovală sau rotundă. „Este evident că bovinele erau pregătite pentru sacrificare, deoarece animalele nu puteau părăsi centrul de colectare, în absenţa crotaliilor, certificatelor sanitar-veterinare şi paşapoartelor. Deoarece societatea nu are abator, deci nu are voie să facă sacrificare, animalele puteau fi dirijate, cu documente, doar înspre unităţi specializate ”, subliniază şeful DSVSA. Dr. Dulgheru reliefează că, pentru îndepărtarea în aceste condiţii a crotaliilor se riscă o amendă de până la 6000 de lei, existând posibilitatea intrării şi sub incidenţa legii penale. Cu prilejul verificărilor, la faţa locului au fost găsite produse neetichetate, sortimente de produse pentru care societatea nu avea licenţe de fabricaţie, precum şi marfă cu termenul de valabilitate expirat. Asupra acesteia din urmă planează bănuiala că provine din retururi de la multele magazine din municipiul Suceava sau din alte locaţii. Administratorul firmei ar fi spus că respectiva cantitate, de circa 100 kg, urma să fie dată la câini, deşi legea prevede orientarea obligatorie înspre incinerare. De altfel, carmangeria nu deţine containere închise pentru depozitarea resturilor din producţie, sanitar-veterinarii constatând că ultima livrare către o firmă autorizată în neutralizarea deşeurilor ar fi avut loc pe 17 octombrie.
Lucrătorii DSVSA au sigilat produsele depreciate şi au sechestrat cele 9 bovine, acestea din urmă trebuind a fi „ucise şi incinerate pe cheltuiala firmei”. Inspectorii sanitar-veterinari au avut două runde de descinderi la sediul carmangeriei „Udeşteana”, iar potrivit dr. Petrea Dulgheru, asociatul Săvel Botezatu s-ar fi opus controalelor, „având un comportament violent”. Unor măsuri drastice, care pot merge până la va desfacerea contractului individual de muncă, supus va fi şi medicul veterinar zonal, care, deşi atenţionat, nu a manifestat vigilenţă maximă faţă de suspiciunile de la carmangeria vizată. Verificările vin pe fondul apropierii sărbătorilor de iarnă, DSVSA verificând modul în care operatorii specializaţi respectă legislaţia sanitar-veterinară.

Social-democraţii şi liberalii au respins din nou tentativa de vânzare a unor bunuri private din patrimoniul judeţean
· Consilierii din opoziţie au invocat inexistenţa comisiei de reevaluare a obiectivelor, a cărei constituire a fost cerută în şedinţa anterioară a plenului
· „Credeam că după 6 decembrie va merge, dar asta e!”, s-a resemnat şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur
Proiectele de hotărâre privind vânzarea unor bunuri imobile proprietate privată a judeţului Suceava au căzut din nou la vot în şedinţa de ieri a Consiliului Judeţean. Este vorba despre înstrăinări de construcţii şi terenuri din Rădăuţi, Adîncata, Gura Humorului, Fălticeni, Crucea şi Udeşti, suma estimată a se încasa, în baza preţului total de pornire la licitaţie, fiind de aproape 2 milioane de lei(20 de miliarde de lei vechi).
Aceasta este a patra tentativă de „trecere” a iniţiativelor executivului democrat-liberal, până acum proiectele fiind „picate” - pe motiv de preţ prea mic de vânzare - de către consilierii din opoziţie, respectiv cei ai PSD şi PNL. În urma eşecului înregistrat la ultimul vot pe această temă, adică în plenul anterioarei şedinţe, s-a propus constituirea unei echipe formată din consilieri de la toate formaţiunile politice, care să analizeze posibilitatea măririi preţului de pornire de la care construcţiile şi terenurile sunt licitate. Cu toate că atunci preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, s-a exprimat pentru constituirea comisiei în cauză, se pare că aceasta ori nu a fost înfiinţată, ori nu a funcţionat. Lucru remarcat încă din startul dezbaterilor, când, invocând inexistenţa comisiei, alesul social-democrat Ioan Corjuc a solicitat scoatere proiectelor cu pricina de pe ordinea de zi.
În aceste circumstanţe, dl. Flutur a reliefat că sunt îndeplinite condiţiile legale de demarare a licitaţiei publice pentru vânzarea imobilelor vizate, condiţiile fiind specificate în caietele de sarcini. Domnia sa a specificat că, dat fiind faptul că bugetul pe 2010 va fi unul destul de strâmtorat, necesară este identificarea de surse suplimentare de venituri care să permită funcţionarea administraţiei. La rându-i, vicepreşedintele Daniel Cadariu a exemplificat cu bunurile de la Vara Dornei, aprobate a fi vândute în şedinţa anterioară, care, în ciuda preţului iniţial nemajorat, nu şi-au găsit cumpărători nici la o a doua şedinţă de licitaţie. „Vânzarea bunurilor se impune cu atât mai mult în actuala conjunctură, când este necesară identificarea oricăror surse de venit, astfel încât să poată fi realizate cât mai multe investiţii şi obiective de interes public judeţean”, se arată, de asemenea, în expunerea de motive a executivului. La vot, amendamentul de excludere de la discuţii a proiectelor de hotărâre nu a avut succes, însă, întrucât era nevoie de o majoritate de două treimi, acestea au fost respinse cu 14 opţiuni „împotrivă” ale social-democraţilor şi 4 „abţineri” ale liberalilor, o dată cu abordarea separată, la ordinea de zi, a fiecăruia dintre ele. „Credeam că după 6 decembrie va merge, dar asta e!”, s-a resemnat şeful administraţiei judeţene Gheorghe Flutur.
Consiliul Judeţean Suceava are pe listă, în total, 13 terenuri şi clădiri care pot fi scose la bătaie, autorităţile judeţene considerând că vânzarea acestora poate constitui o importantă sursă de venituri la buget. Bunurile din domeniul privat vor fi înstrăinate prin procedura licitaţiei publice, regula generală în materia vânzării.

Pe ultima sută anului,
Aleşii judeţului au dat gir dărilor pe 2010
· Unele dintre acestea cresc, altele îşi păstrează nivelul, în timp ce la altele se renunţă Plenul aleşilor judeţeni a aprobat, în ultima şedinţă pe anul în curs, nivelul taxelor şi tarifelor aplicabile în 2010. Noile dări au ca punct de plecare prevederile Codul fiscal, potrivit cărora, anual, impozitele şi taxele locale pot fi majorate cu până la 20%. La fel s-a luat în calcul faptul că, ţinând cont de evoluţia ratei inflaţiei, dările în cauză pot fi indexate o dată la 3 ani. Astfel, actualizat potrivit HG nr. 956/2009 este nivelul taxelor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, avizelor şi autorizaţiilor în domeniul construcţiilor emise de executiv, precum şi al altor taxe pentru servicii prestate de compartimentul arhitect şef. Taxa pentru eliberarea adeverinţelor, copiilor şi extraselor după documentele din arhiva administrativului, tarifele pentru prestaţii de copiat şi multiplicat acte, cele percepute de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, dar şi tarifele de închiriere a cantinelor Centrului Şcolar Suceava şi Centrului Şcolar „Sf. Andrei” Gura Humorului rămân similare anului 2009. Ţinând cont de tarifele practicate de instituţii similare din ţară, la Complexul muzeal „Bucovina” s-a operat o majorare la biletele pentru adulţi şi o reducere la tichetele destinate copii. De asemenea, Centrul cultural „Bucovina” nu majorează preţul biletelor de intrare la spectacole pentru adulţi şi copii. Dintre toate taxele, în 2010, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor va avea doar două majorări. Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” renunţă la anumite tarife, iar pentru cele rămase se păstrează nivelul din 2009. Cu excepţia micşorării tarifelor de închiriere a spaţiilor cu altă destinaţie decât de locuinţă şi a celor cu destinaţie specială de la Centrului economic Bucovina Direcţia de Administrare a Domeniului Public şi Privat menţine dările anterioare. La fel s-a hotărât ca din sumele încasate în urma închirierii sau concesionării bunurilor aflate în proprietatea publică a judeţului, 50% să fie constituite ca venituri ale bugetului judeţean.

Medicul rădăuţean Iliescu ocupă fotoliul lăsat liber de Steiciuc, fost preşedinte al liberalilor suceveni
Aleşii judeţeni au validat, în şedinţa ordinară de ieri, mandatul de consilier judeţean al dnei Diana Georgeta Iliescu, supleant înscris pe lista electorală a Partidului Naţional Liberal la alegerile locale din 1 iunie 2008. Aceasta după ce, la întrunirea anterioară, deliberativul a constatat încetarea mandatului alesului judeţean Mihai Aurel Steiciuc(fost PNL), locul ocupat de acesta fiind declarat vacant. Decizia de vacantare a survenit hotărârii filialei teritoriale Suceava şi organizaţiei municipale a PNL de excludere a dlui Steiciuc din rândurile liberalilor. La momentul respectiv, PNL Suceava nu reuşise să facă cu o nominalizare pentru fotoliul de consilier judeţean rămas liber ca urmare a demisionării dlui Mihai Aurel Steiciuc din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a liberalilor suceveni.
Diana Georgeta Iliescu, a depus juramntul în plen, şi va fi membră a Comisiei pentru organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, culte, protecţia monumentelor istorice, administrarea domeniului public şi privat şi Comisiei pentru învăţământ, cultură, cercetare ştiinţifică, sănătate, protecţie socială şi protecţia copilului, din care afăcut parte anterior Mihai Aurel Steiciuc. Diana Georgeta Iliescu, medic iegienist la Rădăuţi, a fost consilier judeţean şi în legislatura anterioară.

22 decembrie 2009


Din cauza săpăturile la drumuri,
Proprietarii de case din „Tinereţii” sunt speriaţi că le fuge terenul de sub picioare
· Mai mulţi viitori locuitori ai zonei reclamă la Inspectoratul în Construcţii că lucrările de amenajare a reţelei stradale afectează stabilitatea imobilelor proaspăt ridicate
· Cu toate că respectiva intervenţie seamănă cu „canalul Dunăre-Marea Neagră”, inspectorii de specialitate dau asigurări că realizarea racordului cu DN 209 a trecut de toate filtrele legale obligatorii

Sucevenii care îşi construiesc locuinţe individuale pe Dealul Mănăstirii Teodoreni sunt asiguraţi că lucrările de amenajare a infrastructurii rutiere din partea dinspre Plopeni a noului cartier al Tinereţii nu sunt de natură să afecteze stabilitatea versatului şi, implicit, a imobilelor proaspăt ridicate. Aceasta după ce, speriaţi de amploarea săpăturilor, mai mulţi viitori locuitori ai zonei s-au prezentat cu „jalba în proţap” la Inspectoratul în Construcţii Suceava. Reprezentanţi ai instituţiei, precum şi ai compartimentului „Investiţii” al primăriei, s-au prezentat la faţa locului, avansând că lucrurile sunt în regulă, chiar dacă, la prima vedere, respectiva intervenţie poate semăna cu o porţiune din „canalul Dunăre-Marea Neagră”.
Inspectorul de specialitate de la Inspectoratul în Construcţii, Costel Tătăranu, spune că sesizarea a avut la bază temerea că lucrările care se execută la racordul reţelei stradale a cvartalului cu DN 29 A Suceava-Botoşani ar putea avea o influenţă negativă asupra versantului pe care a s-au construit casele partuculare. Dl Tătăranu reliefează că execuţia are loc în baza studiului geotehnic, documentelor emise de primărie, precum şi a proiectului tehnic întocmit de Sibiel Com Suceava şi verificat de către un verificator atestat de MLPAT pentru cerinţele de rezistenţă şi stabilitate mecanică a drumurilor. Pe deasupra, constructorul este suceveană SUCT, societate care are asigurat sistemul de calitate la obiectivul în cauză. În plus, beneficiarul lucrărilor urmăreşte execuţia lucrărilor printr-un diriginte de şantier autorizat.
La rându-i directorul coordonator al Inspectoratului în Construcţii, Sabin Adrian Drăgan, evidenţiază că documentaţia privind executarea reţelei stradale de pe Dealul Mănăstirii Teodoreni şi realizarea racordului la DN 20 a trecut prin toate filtrele legale obligatorii şi că, potrivit factorilor implicaţi, se poate trage concluzia că nu există motive de îngrijorare. „Totul se face în baza unui studiu şi a unui proiect pe care constructorul se angajează să le respecte, însă autoritatea cea mai mare în materie o are verificatorul Lucrurile sunt în regulă, din verificările noastre rezultând că toate filtrele legale, în baza cărora s-a dat autorizaţia de construire, au fost respectate”, a reliefat Sabin Adrian Drăgan, recunoscându-le viitorilor locuitori ai cartierului dreptul constituţional de a face sesizări sau reclamaţii.
În zonă, în scopul satisfacerii unui număr cât mai mare de cereri de construire de locuinţe proprietate privată, Consiliul Local a validat trei terenuri disponibile la Legea nr.15/2003. Acestea au o suprafaţă de 70.000 metri pătraţi, 27.000 metri pătraţi şi, respectiv, 10.000 de metri pătraţi. Autorităţile locale au fost aprobate 170 de cereri, titularii, tineri de până la 35 de ani, primind în folosinţă gratuită câte 300 de metri pătraţi fiecare.
Într-un singur an,
Angajatorii suceveni au lăsat „la vatră” aproape 8600 de salariaţi
· Numai în iulie, august şi septembrie, din câmpul muncii au fost daţi afară circa 3000 de „prestatori” cu carte de muncă
Tot mai mulţi salariaţi suceveni sunt lăsaţi „la vatră”. Aşa relevă o recentă informare a Direcţiei Judeţene pentru Statistică, conform căreia, într-un singur an, numărul ”prestatorilor” cu contracte de muncă a cunoscut o diminuare de aproape 8600 de persoane. Astfel, la finele lui octombrie 2009, efectivul de salariaţi din judeţul Suceava era de 100.637 persoane, în scădere cu 831 de persoane(-0,8%) faţă de luna septembrie a aceluiaşi an. Aceeaşi sursă reliefează că, în comparaţie cu luna octombrie a anului 2008, numărul salariaţilor suceveni s-a diminuat cu 8596 de persoane, respectiv cu 7,9 procente. Comparând aceste cifre cu informarea referitoare la finele semestrului întâi al anului, doar în iulie august şi septembrie, din câmpul muncii au plecat circa 3000 de „prestatori” cu carte de muncă.
La sfârşitul primelor trei trimestre ale anului în curs, judeţul Suceava deţinea 17,7%
din efectivul de salariaţi din cadrul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est şi 2,1% din cel înregistrat la nivel naţional. De menţionat este faptul că, efectivul sucevean de salariaţi a fost estimat în baza rezultatelor cercetării statistice lunare asupra câştigurilor salariale, completate cu informaţiile existente în Registrul statistic al întreprinderilor(REGIS) pentru unităţile cu 0-3 salariaţi. Rezultatele au fost repartizate pe judeţe conform distribuţiei obţinute din cercetarea statistică anuală asupra costului forţei de muncă din anul 2007.

Doar 10% dintre fermieri şi-au corectat erorile la cererile pentru subvenţia pe suprafaţă
· Până la soluţionarea neregulilor, aceştia sunt excluşi de la plata sprijinului financiar pe hectarul lucrat
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură(APIA) Suceava revine, făcând apel la fermierii notificaţi să se prezinte la centrele de care aparţin în vederea clarificarea datelor declarate în cererea de plată. Până acum, în judeţul Suceava s-au conformat invitaţiei doar 1.055 dintre cei 5.201 de agricultori notificaţi(aproape 10%,) responsabili din cadrul instituţiei că, în caz de neprezentare, nu va mai fi posibilă autorizarea şi efectuarea plăţilor pe suprafaţă. Pentru a nu se ajunge într-o asemenea situaţie, APIA recurge şi la autorităţilor locale, cerându-le sprijin în mobilizarea agricultorilor şi corectarea urgentă a erorilor identificate. Reamintim că acordarea sprijinului pe suprafaţă este condiţionată de finalizarea tuturor tipurilor de controale impuse de regulamentele europene. În ceea ce priveşte verificarea prin teledetecţie, principalele erori constate au fost identificarea greşită a parcelor sau existenţa unei alte culturi decât cea din cererea de plată. „În urma constatărilor făcute, fermierii fost notificaţi să prezinte documente privind dreptul de folosinţă şi cu care fac dovada că utilizează terenul pentru care a depus cererea, respectiv, după caz, titlul de proprietate sau alte acte doveditoare ale dreptului de proprietate, contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participaţiune, contractul de închiriere”, precizează oficialii APIA. Notificaţii mai pot veni cu documente care certifică tipul de cultură de pe suprafaţa declarată, respectiv poliţă de asigurare, procese verbale de înfiinţare a culturii, adeverinţă privind declararea culturii la Registrul agricol, procese verbale de recepţie sau fotografii. În situaţiile în care mai mulţi fermieri au solicitat sprijinul financiar pentru aceeaşi suprafaţă şi în acelaşi bloc fizic, până la soluţionarea litigiului aceştia sunt excluşi de la plată. APIA Suceava asigură pe fermierii care îndeplinesc condiţiile impuse că plata se face cu atât mai repede cu cât dosarele sunt mai devreme clarificate.
La vreme de criză, sucevenii par să câştige mai bine
· În octombrie, câştigul mediu net al sucevenilor au crescut cu 19 lei faţă de o lună în urmă
· În judeţul Suceava, acesta este cu aproape un sfert mai mic decât media naţională
În neconcordanţă cu evoluţia economică la nivel naţional salariaţii suceveni par să câştige mai bine. Cel puţin dacă ar fi să luăm în considerare datele oferite publicităţii de Direcţia Judeţeană de Statistică, potrivit cărora, câştigul salarial mediu net din judeţul Suceava, a fost, în luna octombrie 2009, de1046 lei de persoană, cu 19 lei mai mare decât cel din septembrie, înregistrându-se, astfel, o majorare de 1,9%. Pe sectoare de activitate, faţă de septembrie 2009, câştigul salarial a „săltat” cu 3,6% în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi piscicultură; cu 12,7% în industrie şi construcţii şi cu 3,3% în servicii. Pe de altă parte, raportat la luna octombrie a anului precedent, câştigul salarial mediu net al sucevenilor a consemnat o creştere de 1,9 procente. Conform Direcţiei Judeţene de Statistică, indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial mediu net şi indicele preţurilor de consum, în octombrie 2009, faţă de aceeaşi lună a lui 2008, a fost, în judeţul Suceava, de 97,7%. De menţionat este şi faptul că, în octombrie anul acesta, câştigul salarial mediu net realizat în judeţul Suceava este cu 23,9% sub nivelul celui naţional, acesta din urmă fiind de 1375 de lei.

21 decembrie 2009


Suceava, judeţ fruntaş la sensuri giratorii
· Chiar dacă iniţial au fost primite cu reticenţă de către utilizatori, acestea sunt cele mai eficiente amenajări cu rol în calmarea traficului
Suceava se numără printre primele judeţe din ţară care au aderat la soluţia introducerii pe scară largă a sensurilor giratorii pe reţeaua de drumuri naţionale, cu extindere şi la nivelul arterelor urbane din principalele municipii şi oraşe. Aşa se arată într-o informare a Inspectoratului de Poliţie Judeţean, în care se subliniază că, în comparaţie cu intersecţiile clasice, avantajele acestui gen de amenajări sunt net superioare din punct de vedere al siguranţei şi fluidităţii circulaţiei. „Sensurile giratorii sunt evidenţiate ca fiind amenajările cele mai eficiente pentru calmarea traficului, judeţul Suceava numărându-se printre primele din ţară care au adoptat această amenajare, chiar dacă iniţial a fost primită cu reticenţă de utilizatori”, evidenţiază raportul IPJ cu privire la îndeplinirea măsurilor Catalogul de măsuri pentru siguranţa circulaţiei rutiere, în care se mai reliefează că, acum, utilizatorii apreciază eficienţa amenajărilor amintite. Conform Catalogului, în judeţul Suceava s-a trecut deja, în Suceava şi Şcheia, la realizarea trecerilor cu insulă denivelată pentru pietoni, amenajare care, prin posibilitatea traversării în două etape, conferă un plus de siguranţă a respectivei categorii de participanţi la trafic. În domeniul securităţii pietonilor, tratate sunt şi alveolele pentru staţiile de transport public de călători, soluţie care, în perioada imediat următoare, va fi promovată şi pe raza localităţilor rurale. Catalogul de măsuri pentru siguranţa circulaţiei rutiere, relevă că un factor important de risc, în special pe drumurile naţionale, îl reprezintă circulaţia căruţelor, bicicletelor şi utilajelor agricole. „În lipsa amenajărilor specifice, precum şi pe fondul indisciplinei recunoscute a conducătorilor, respectivele autovehicule nu se conformează restricţiilor stabilite prin lege”, se arată în informarea Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

Primarii nu cunosc procedurile de intervenţie în situaţii de risc
· Forţele de intervenţie există doar scriptic, în teren acestea făcându-şi simţită mai greu prezenţa
Majoritatea pagubelor la inundaţii şi alunecări de teren sunt cauzate de nerespectarea legislaţiei din domeniul construcţiilor şi încălcării prevederilor planurilor de urbanism, a reliefat prefectul Sorin Arcadie Popescu, în şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, domnia sa precizând că în zonele vulnerabile încă se mai construiesc locuinţe. Preşedinte al CJSU, dl Popescu a pus în vedere că, în ceea ce priveşte revărsările periculoase de ape, acestea au la origine subdimensionarea podurilor şi podeţelor rutiere, în special în mediul rural, precum şi obturarea secţiunilor acestor obiective, dar şi a celor CFR, cu arocamente, vegetaţie uscată şi material lemnos. Prefectul Popescu s-a arătat nemulţumit şi de activitatea
primarilor şi celorlalţi factori responsabili din cadrul administraţiilor locale, care nu cunosc sau nu pun operativ în aplicare procedurile de intervenţie pe tipuri de risc. La fel, mulţi dintre edilii şefi nu întocmesc rapoarte operative în cazul producerii situaţiilor de urgenţă, iar atunci când o fac, respectivele informări sunt supraevaluate. Pe de altă parte, în multe comunităţi locale nu se instituie serviciul de permanenţă pe situaţii de urgenţă, accesul la telefon şi fax, în afara programului de serviciu, nu este asigurat. Şeful CJSU, Sorin Arcadie Popescu a accentuat pe faptul că structurile locale pentru situaţii de urgenţă nu sunt dotate cu utilajele şi materialele necesare în situaţii de risc şi că forţele de intervenţie există doar scriptic, în teren acestea făcându-şi simţită prezenţa mai greu.

În octombrie,
Trei firme străine înfiinţate la Suceava au un aport total în valută de ... 75 de euro
· Chiar dacă este criză, în primele trei trimestre ale anului, în judeţ s-au înmatriculat 50 de firme cu capital străin

În ciuda instabilităţii economice naţionale şi locale, în judeţul Suceava au continuat înmatriculările de societăţi comerciale cu participare străină la capitalul social subscris. Conform ultimei informări a Direcţiei Judeţene de Statistică, şi în baza datelor furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în perioada ianuarie-octombrie 2009 în judeţul Suceava s-au înmatriculat 50 de firme cu aport străin de capital. Valoarea capitalului social total subscris de acestea, în primele 9 luni ale anului, a fost de 51,5 mii lei, respectiv de 15.818 dolari sau 10.228,3 euro. În luna octombrie, în judeţ s-au înmatriculat 3 societăţi comerciale de acest gen, participarea străină la capitalul social subscris fiind de 3 mii de lei, adică 110 dolari sau 75 de euro. În funcţie de numărul firmelor înmatriculate în octombrie 2009, judeţul Suceava se află pe locul 21 la nivel naţional. De asemenea, judeţul ocupă poziţia 38 pe ţară din punct de vedere al mărimii capitalului social exprimat în valută.

Eliberarea biletelor de tratament pentru pensionari, amânată până la o dată încă necunoscută
·
Din cauza întârzierii aprobării bugetului asigurărilor sociale de stat, nu se ştie când se vor ţine licitaţiile pentru unităţile de cazare şi cu atât mai puţin data de la care vârstnicii vor putea pleca în staţiuni
Casa Judeţeană de Pensii Suceava nu a primit încă precizări de la forul tutelar central în ceea ce priveşte eliberarea biletelor de tratament pe anul 2010. Vestea este una proastă pentru pensionarii suceveni care, încă de la începutul lui decembrie, în virtutea inerţiei, s-au grăbit cereri pentru fi primii pe lista cu un loc în staţiuni. Unicul motiv de satisfacţie pentru vârstnici este că s-a întocmit un tabel nominal, cu promisiunea ca, în urma efortului făcut, venind cu noaptea în cap la Casa de Pensii, solicitanţii vor fi anunţaţi primii despre noile proceduri, condiţii de acordare şi formulare de cerere. „Am văzut că în alte judeţe s-a completat formularul vechi de cerere, însă acesta nu obligă cu nimic casele de pensii respective. Doar se creează impresia acelui pensionar că, dacă are un număr de înregistrare, va avea şi prioritate la acordarea biletelor, atunci când vor veni precizările”, precizează directorul coordonator al CJP, Mirela Adomnicăi. Dna Adomnicăi şi-a exprimat teama că, evidente fiind problemele cu care se confruntă bugetul asigurărilor sociale de stat, numărul biletelor de tratament că va fi mai mic, iar condiţiile pe care va trebui să le îndeplinească beneficiarul mai restrictive. Pe de altă parte, dacă anul trecut plecările în staţiuni au debutat odată cu începutul lunii aprilie, în 2010 acordarea de locuri este condiţionată de ţinerea licitaţiei cu ofertanţii de locuri de cazare în unităţile specializate. La fel, şi organizarea licitaţiilor este condiţionată de aprobarea bugetului asigurărilor de stat, spre deosebire de anii anteriori, dezbaterea acestuia din urmă în parlament fiind mult întârziată. „Până nu există buget nu putem discuta despre licitaţii, proceduri şi numărul de locuri”, relevă dna Adomnicăi. Nu în cele din urmă, dacă proiectul legii privind sistemul unitar de pensii va fi materializat, problemele Casei Judeţene de Pensii Suceava se vor amplifica. Aceasta deoarece, pe lângă biletele de tratament, instituţia va trebui să gestioneze şi biletele de odihnă, atribuţie care ar putea fi preluată de la fosta Direcţie a Muncii. „Ne vom dubla probleme, având în vedere că şi acolo sunt foarte mulţi doritori, iar numărul de pentru 2010 se anunţă a fi mai mic”, a conchis Mirela Adomnicăi.

Asistenţă medicală integrată pentru patru comunităţi de romi
· În urma materializării a două proiecte europene, romii din Gulia, Liteni, Udeşti, Fălticeni se vor bucura de diagnosticarea la timp a stării de sănătate, precum şi de tratamentele de rigoare
La Dolhasca a fost inaugurat „Centrul comunitar pentru servicii medicale integrate” şi „Unitatea mobilă de servicii medicale pentru romi”. Conform unui comunicat al Prefecturii Suceava, cele două proiecte s-au bucurat de finanţare europeană prin Programul PHARE 2006 - „Accelerarea strategiei naţionale de îmbunătăţire a situaţiei romilor”, proiecte materializate de autorităţile locale din Dolhasca, în asociere cu Grupul de iniţiativă “Speranţa” Suceava, Direcţia de Sănătate Publică Suceava şi Agenţia de dezvoltare comunitară “Inter-Activă” Botoşani. Scopul proiectelor îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii vieţii şi facilitarea accesului la serviciile de sănătate publică a comunităţilor de romi din Gulia, Liteni, Udeşti, Fălticeni, apropiate oraşului Dolhasca. Acestea vizează, de asemenea, eliminarea disparităţilor de acces la serviciilor de asistenţă medicală, socială şi de educaţie; diagnosticarea la timp a stării de sănătate şi a altor probleme ale populaţiei rome; crearea unor servicii comunitare bazate pe analiza nevoilor comunităţilor de romi, precum şi demararea unor campanii de informare specifice. Centrul comunitar şi Unitatea mobilă vor asigura supravegherea şi controlul infecţiilor HIV, tuberculozei şi infecţiilor cu transmitere sexuală, urmărind, de asemenea, prevenirea şi combaterea bolilor cardiovasculare, neurologice, de nutriţie şi a diabetului. În atenţie va fi patologia oncologică, cea nefrologică şi dializa, dar şi patologia endocrină, Totodată, va fi facilitat accesul la teste de genul ecografiilor, mamografii lor, precum şi la imunizări.

20 decembrie 2009


Judeţul Suceava, vulnerabil la iazurile de decantare şi depozitele de steril
· Instabilitatea şi infiltraţiile impun proiectarea, finanţarea şi executarea unor lucrări ample de stabilizare şi ecologizare a perimetrelor cu pricina
Iazurile de decantare, precum şi depozitele de steril constituie o vulnerabilitate socială definitorie, în ultimii ani, în fostele zone miniere din judeţ. Declaraţia aparţine prefectului de Suceava, Sorin Arcadie Popescu şi a fost făcută cu prilejul analizei activităţii pe 2009 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă. În calitate de preşedinte al structurii, dl Popescu a reliefat că instabilitatea acestor depozite, cauzată de acumulările de apă din spatele digurilor de protecţie, precum şi de infiltraţiile în masa de steril a scurgerilor de pe versanţi, impun proiectarea, finanţarea şi executarea unor lucrări ample de stabilizare şi ecologizare a perimetrelor respective.
Cel mai periculos din acest punct de vedere este iazul Valea Tărnicioarei, însă, deşi proiectul de închidere şi ecologizare a perimetrului se afla într-un stadiu avansat al lucrărilor, sincopele în finanţare au condus la întreruperea, în vara anului 2009, a activităţii constructorului Cominco Frasin.
Această situaţie, dar şi evaluarea riscurilor la celelalte halde de steril din judeţ, precum Dealu Negru, Valea Străjii, Poarta Veche, Pârâul Cailor, Tonegăreşti, Valea Putnei au fost analizate la Agenţia pentru Protecţia Mediului, cu participarea reprezentanţilor proiectantului Conversmin Baia Mare, finanţatorului Ministerului Economiei şi Finanţelor, proprietarului Min Bucovina Vatra Dornei, APM, GM, SGA, ISUJ, şi a primarilor de la Ostra, Fundu Moldovei şi Crucea, ocazie cu care au fost adoptate măsuri punctuale de monitorizare permanentă şi de intervenţie în caz de avarie.

Criza economică aduce îmbătrânirea populaţiei
· În judeţul Suceava vin pe lume mai puţini copii şi mor tot mai mulţi oameni
Greutăţile determinate de criza economică par să se răsfrângă şi asupra indicatorilor statistici privind mişcarea naturală a populaţiei din judeţul Suceava. Aşa rezultă din datele oferite recent publicităţii de Direcţia Judeţeană de Statistică, care relevă că, deşi s-a păstrat la un nivel pozitiv, în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2009, sporul natural a cunoscut o importantă scădere. Astfel, în primele trei trimestre al anului în curs, diferenţa dintre numărul nou născuţilor vii şi cel al decedaţilor a fost de 890 persoane, mai mică faţă de perioada similară a lui 2008, când raportul în cauză era de 1184 persoane.
În octombrie 2009, în judeţul Suceava s-au născut 724 copii, mai puţini cu 78 comparativ cu luna anterioară şi cu 33 copii în minus faţă de octombrie 2008. În luna la care facem referire au decedat 684 de suceveni, cu 96 în plus la raportat septembrie 2009 şi cu 91 persoane mai mulţi în comparaţie cu octombrie 2008. În condiţiile în care majoritatea judeţelor au înregistrat spor natural negativ, în octombrie 2009 Suceava s-a situat pe locul la şaptelea la nivel naţional, cu + 40 de persoane.
În aceeaşi lună, în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est sporul natural a fost pozitiv, de + 24 persoane. Nivel peste zero au consemnat judeţele Iaşi-231 persoane, Suceava-40 persoane şi Vaslui-29 persoane. Spor natural negativ au înregistrat judeţele Botoşani(-159), Neamţ(-82) şi Bacău(-35). În ţară, în octombrie spor natural a fost negativ, de - 1745 persoane.

Suceava, judeţul fără trotuare
· Pe DN 17, doar aproximativ 20% din drumurile care străbat localităţi rurale au şi trotuare pentru circulaţia pietonilor
Reţeaua rutieră rurală a judeţului Suceava, dar şi cea din oraşele recent înfiinţate, în umăr de 8, este deficitară la capitolul trotuare destinate preluării circulaţiei pietonilor. Aşa evidenţiază o analiză a Inspectoratului de Poliţie Judeţean(IPJ) referitoare la stadiul aplicării prevederilor Catalogului de măsuri pentru siguranţa circulaţiei rutiere în satele lineare. Exemplu este dat DN 17(E576), drum care, între Poiana Stampei şi municipiul Suceava măsoară circa 138 km şi străbate 59 de km de zone rurale locuite. „Din cei 59 de km de drum ce traversează localităţi rurale, numai 12 km sunt prevăzuţi cu trotuare pentru circulaţia pietonilor, ceea ce reprezintă aproximativ 20% din total”, se arată în raportul IPJ, în care se mai precizează că aproximativ 4 km de trotuare au fost realizaţi în anul 2009, pe raza comunei Şcheia, cu ocazia lucrărilor de reabilitare la DN 17. Conform legislaţiei în vigoare, indiferent de categoria de drum, amenajarea de trotuare este o atribuţie a administraţiilor locale, efortul necesar depăşind, însă, posibilităţile financiare a acestora din urmă. „Este de apreciat iniţiativa autorităţilor din unele localităţi ale judeţului, care, în pofida constrângerilor financiare, au prezentat proiecte spre avizare şi finanţare, iar unele au executat deja astfel de lucrări deosebit de importante pentru locuitori”, reliefează analiza Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Studenţii suceveni pot lucra în serviciile hoteliere germane
Studenţii suceveni cunoscători ai limbii germane, care urmează cursurile unei facultăţi de zi, cu excepţia celor din ultimul an de studiu, pot lucra, pe perioada vacanţei de vară, în Germania, anunţă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava. Potrivit oficialilor instituţiei, tinerii interesaţi de această ofertă vor avea ocazia să presteze în gastronomie, restaurante, fast food-uri, servicii hoteliere, agricultură sau la întreţinerea curăţeniei clădirilor. Depunerea dosarelor şi susţinerea testului de limbă se vor face la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti în perioada 6-20 ianuarie 2010, între orele 10.00 – 15.00. Studenţii amatori îşi vor întocmi un dosar care să conţină; copie după actul de identitate; copie paşaport(opţional); adeverinţă de la facultate în care să se specifice anul de studii şi tipul de cursuri urmate; adeverinţa de la facultate-immatrikulationsbescheinigung; dovada acreditării, în cazul unei facultăţi particulare; copie de pe foaia matricolă; recomandare de la unul dintre profesorii de la facultate; 3 poze tip paşaport; copie după permisul de conducere(dacă este cazul).

18 decembrie 2009


În 2009,
Peste 100 de suceveni şi-au pierdut viaţa în accidente de circulaţie
· Faţă de 2008, se „contabilizează” un nefericit plus de 18 decedaţi, 16 răniţi grav şi 63 de accidentaţi uşor
· Pe drumurile naţionale s-au consumat 321 dintre accidentele cu consecinţe devastatoare, cauzele: fiind viteza mare, depăşirile neregulamentare şi neatenţia pietonilor
În cele 11 ale anului 2009, pe raza judeţului Suceava s-au produs 941 de accidente de circulaţie cu victime, în urma cărora 104 persoane şi-au pierdut viaţa, 292 au fost grav rănite, iar 852 au scăpat doar cu uşoare vătămări. Aşa evidenţiază o analiză a Inspectoratului de Poliţie Judeţean cu privire la modul de respectare a cerinţelor stabilite în Catalogul de măsuri pentru siguranţa circulaţiei, în care se remarcă valorile crescătoare comparativ cu perioada similară din 2008. Este vorba despre un neferecit plus de 18 decedaţi, 16 răniţi grav şi 63 de accidentaţi uşor. Cel mai multe accidente de circulaţie s-au produs în ordine, mediul rural(400), în mediul urban(392), iar alte 149 de astfel de nedorite evenimente în afara localităţilor. Pe drumurile naţionale s-au consumat 321 dintre accidentele cu consecinţe devastatoare, cauzele: fiind viteza mare, depăşirile neregulamentare şi neatenţia pietonilor. În intervalul la care facem referire au fost constate 65.780 de contravenţii la regimul circulaţiei, 1.716 permise de conducere fiind ridicate în vederea confiscării, dintre care 363 pentru conducere sub influenţa alcoolului. „Creşterea numărului şi consecinţelor accidentelor înregistrate în anul 2009, pe fondul întăririi controlului în trafic faţă de anul 2008, scoate în evidenţă necesitatea identificării unor noi metode de abordare a fenomenului, care să aibă o influenţă semnificativă asupra situaţiei siguranţei rutiere”, se arată în analiza semnată de şeful IPJ, comisar şef de poliţie Ioan Nicuşor Todiruţ, în care se mai subliniază că, în urma evaluărilor făcute se estimează că, în beneficiul tuturor utilizatorilor, siguranţa infrastructurii rutiere poate fi considerabil îmbunătăţită.

Autorităţile locale nu dau importanţă măsurilor de protecţie în situaţii de urgenţă
· Şeful ISJU, colonel drd. Ion Burlui, remarcă, de asemenea, slaba pregătire a unor responsabili din localităţile rurale, precum şi resursele financiare limitate locate pentru apărarea individuală şi colectivă
Autorităţile locale manifestă o tendinţă de minimalizare a importanţei măsurilor de apărare, protecţie individuală şi colectivă în cazul producerii situaţiilor de urgenţă. Aşa arătat ieri, în şedinţa Colegiului prefectural, şeful Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, colonel drd. Ion Burlui, cu prilejul prezentării modului de punere în aplicare a „Planului de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă” pe anul 2009. Inspectorul şef remarcă, de asemenea, slaba pregătire a unor responsabili din localităţile rurale; alocarea de fonduri băneşti limitate pentru situaţii de urgenţă; netranspunerea în practică a cunoştinţelor însuşite la programele de pregătire; reticenţa cadrelor didactice în ceea ce priveşte ţinerea de ore de pregătirea elevilor, precum şi lipsa accesului unităţile din învăţământ din cătune la materiale video, internet şi multiplicarea materialelor transmise în format electronic. La fel, relevă şeful ISJU, în marea majoritate a şcolilor din judeţ lipsesc aparatele pentru concurs şi accesoriile, în special găleţile stingător şi căştile de protecţie. Nu în cele din urmă, colonelul drd. Ion Burlui, semnalează şi percepţia deformată privind rolul şi responsabilităţile serviciilor locale voluntare în gestionarea situaţiilor de urgenţă, dar şi insuficienţa resurselor financiare disponibilizate pentru operaţionalizarea lor.

Judeţul Suceava, neglijent cu importantul potenţial de valorificare a energiei vântului
· Lunca Siretului şi zona montană pot constitui suportul pentru multiple proiecte de centrale sau parcuri eoliene, consideră Constantin Proboteanu directorului APM
Judeţul Suceava prezintă numeroase oportunităţi de exploatare a surselor regenerabile de energie. Aşa rezultă dintr-o informare a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Suceava, pe marginea prevederile Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie. Actul normativ stipulează că trebuie ca ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie în consumul final brut să ajungă la 33% în 2010, 35% în 2015 şi 38% în 2020. Astfel, potrivit materialului semnat de directorul coordonator Constantin Proboteanu, potenţialul hidrologic al judeţului Suceava este semnificativ valorificat prin cele 32 de centrale hidroelectrice de mică putere, acesta prezentând interes şi continuare pentru eventualii investitori. Nevalorificat în mare proporţie este potenţialul de energia eoliană, atractive din acest punct de vedere fiind zonele din lunca râului Siret, precum şi cele montane. Excepţie fac munţii Călimani şi Rarău care intră sub legislaţia privind regimul ariilor naturale protejate, perimetre în care sunt interzise activităţile cu impact asupra speciilor sălbatice şi habitatelor naturale. „Celelalte zone cu potenţial mediu nu fac parte din arii protejate şi pot constitui suportul pentru unele proiecte de centrale sau parcuri eoliene”, arată Constantin Proboteanu. Judeţul Suceava se poate mândri şi cu biomasa - în special cea din silvicultură şi exploatarea lemnului - valorificată din ce în ce mai mult pentru obţinerea agentului termic şi energiei electrice. Sub acest aspect, exemplu stau centralele termice de la Vatra Dornei şi Rădăuţi. În schimb, Suceava este defavorizată de poziţia geografică de şi numărul relativ redus de zile însorite, potenţialul de producere a energiei fotovoltaice fiind unul de-a dreptul minor.