Patru oferte pentru amenajarea a
12 săli de clasă la mansarda Școlii „Miron Costin” din Burdujeni
> „Cu siguranţă una dintre ele
va fi eligibilă, în aşa fel încât să putem demara lucrările” arată primarul Ion
Lungu
S-a ţinut
licitaţia pentru mansardarea clădirii Şcolii Gimnaziale nr. 11 „Miron Costin”
din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava, prin care, la nivelul superior
al imobilului se vor amenaja încă 12 săli de clasă. Potrivit primarului Ion
Lungu, depuse au fost 4 oferte din partea firmelor de construcţii Trutzi
Construct, Rovastone, Comtrasport şi Adalde. „Cu siguranţă una dintre ele va fi
eligibilă, în aşa fel încât să putem demara lucrările” arată edilul-şef
sucevean. Investiţia de mansardare aferentă Corpului C1 al Şcolii Gimnaziale
vizează îmbunătăţirea caracteristicilor tehnice şi funcţionale ale clădirii, a
izolaţiei anvelopei superioare, dar şi
înlocuirea finisajelor interioare şi exterioare uzate. Accesată este
Prioritatea 6 Nord-Est – „O regiune educată”, Apelul „Dezvoltarea
infrastructurii educaționale pentru învățământul timpuriu antepreșcolar și preșcolar,
primar, gimnazial, liceal şi profesional, inclusiv dual”. Valoarea contractului
este de 5,96 de milioane de lei, echivalentul a peste un milion de euro, iar scopul
proiectului este creşterea calităţii și atractivității procesului de educație
prin digitalizare şi dotarea cu echipamente didactice și tehnologice moderne. Contractul
de finanţare a fost semnat la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est Piatra
Neamţ, şeful municipalităţii menţionând că propuse sunt şi „o serie întreagă de
dotări pentru creşterea calităţii actului educaţional”. Extinderea pe verticală a clădirii unităţii
de învăţământ din cartierul Burdujeni are ca obiectiv, în primul rând,
amenajarea a 12 noi săli de clasă noi, proiectul fiind „primul al Sucevei,
semnat la ADR Piatra Neamţ, pe această axă. „Finanţarea fiind asigurată prin
Programul Regional Operaţional Piatra Neamţ, nu suntem constrânşi să facem
lucrări până în 2026, dar, sigur, ne dorim ca această mansardă să fie amenajată
cât mai repede” a subliniat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.