Ilegalităţi la agenții de muncă
temporară şi utilizatorii de salariați temporari
> Printru altele, inspectorii
de muncă suceveni au descoperit clauze ilegale în cuprinsul contractelor
individuale de muncă, dar şi suspendarea fără semnătură a documentelor de
angajare
Inspectoratul
Teritorial de Muncă Suceava a desfăşurat o campanie de verificare a modului în
care agenții de muncă temporară, dar și utilizatorii salariaților temporari respectă
prevederile legale în domeniul relațiilor de muncă. Potrivit Romeo Butnariu,
şeful ITM, la acţiune au participat inspectori ai Serviciului „Control relații
de muncă”, aceştia verificând 15 agenți de muncă temporară. La data
controlului, în evidența agenților de muncă temporară figurau 262 de contracte
de muncă temporară aflate în executare, iar ca urmare a deficienţelor depistate
aplicate au fost 13 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 19.000 de
lei. Cu ocazia verificărilor, implicit a
neregulilor descoperite, amenzi însumând 9.500 de lei s-au dat şi pentru alte
încălcări ale prevederilor Legii 53 din 2003, adică ale Codului Muncii. În
rândul deficienţelor semnificative constatate în domeniul relaţiilor de muncă
se înscriu desfășurarea de activităţi fără autorizație de funcționare; transmitere
întârziată în REVISAL a contractelor individuale de muncă; neeliberare adeverinței
de vechime și a extrasului din REVISAL la încetarea activității salariaților,
cât şi netransmiterea la termen, în REVISAL, a suspendărilor de activitate. La acestea
se adaugă netransmiterea, la termen, a detașărilor, către REGES; lipsa evidenței
orelor de muncă sau necorelarea a
acestora cu programul efectiv lucrat; documente de suspendare a contractelor
individuale de muncă fără semnătură și necomunicate, cât şi prezenţa de clauze
ilegale în cuprinsul contractelor individuale de muncă. Un obiectiv al
campaniei Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava l-a constituit verificarea
respectării de către agenții de muncă temporară a reglementărilor legale referitoare
la contractele de punere la dispoziție, contractele de muncă temporară şi Registrul
general de evidență a salariaților.