Fonduri triplate pentru decontarea navetei cadrelor didactice
> Între cauze se numără
scumpirea carburanţilor şi a abonamentelor de călătorie, dar şi creşterea numărului
unităţi de învăţământ solicitante
> Pentru în intervalul
septembrie-decembrie 2024 necesarul este de 292.061 de lei, faţă de cel de
100.485 de lei din aceeaşi perioadă a anului 2021
Beneficiar este personalul didactic care nu deţine o locuinţă pe teritoriul reşedinţei de judeţ, demersul având în vedere intervalul septembrie-decembrie 2024. Conform proiectului de hotărâre, totalul solicitat de conducerile grădiniţelor, şcolilor primare, şcolilor gimnaziale, liceelor, colegiilor şi unităţilor postliceale este de 292.061 de lei, în cauză fiind 28 de unităţi de învăţământ. De evidenţiat este faptul că, pe an ce trece, fondurile compensarea cheltuielilor cu naveta sunt în creştere, atât în contextul majorării preţurilor carburanţilor, dar şi al numărului mai mare de unităţi de învăţământ care cer acoperirea costurilor respective. Spre exemplu, în aceeaşi perioada a anului 2022, suma aprobată, în baza solicitărilor venite la Primăria Suceava s-a ridicat la 164.134 de lei. Cereri au fost înaintate de consiliile de administraţie din 27 de unităţi de învăţământ preşcolar şi şcolar, faţă de 25 de unităţi în acelaşi interval din 2021, an în care, corespunzător, pentru plata navetei din buget s-a acordat o sumă de 100.485 de lei. Conform prevederilor legale în vigoare decontate sunt cheltuielile pentru abonamente, carburanţi sau pentru folosirea mijloacelor de transport. În conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1 din 2011, personalul didactic din unităţile de învăţământ de stat, care nu dispune de o locuinţă în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea profesională, beneficiază de decontarea cheltuielilor de transport la, şi de la locul de muncă, între localitatea de reşedinţă şi sediul unităţii de învăţământ. Finanţarea respectivelor cheltuieli este prevăzută în bugetele unităţilor şcolare aflate în această situaţie. Aprobarea drepturile băneşti aferente personalului didactic care solicită cheltuieli de deplasare revine consiliului local, în urma unei propuneri înaintate de consiliul de administraţie al şcolii.