La aproape 2 ani de la evenimentul din Burdujeni
Proprietarii apartamentelor mai
puţin afectate de explozia din blocul de pe strada Rarău încă nu se pot
întoarce acasă
- Conducerea Primăriei a făcut demersuri la numeroase instituţii, Inspectoratul în Construcţii, care ar avea competenţe pe această linie, ezitând să „exprime un punct de vedere”
- „Chiar dacă nu o să mai fiu primar, am promis oamenilor că le voi fi consultant, că îi voi ajuta în continuare, să ducem acest proiect la bun sfârşit” a spus primarul Ion Lungu
Ion Lungu, primarul Sucevei, a avut noi discuţii cu proprietarii apartamentelor din blocul de locuinţe nr. 139 de pe strada „Rarău” din cartierul Burdujeni, afectat puternic de explozia cauzată de o acumulare de gaze naturale. Şeful municipalităţii sucevene a spus, într-o conferinţă de presă, că aceştia au solicitat să li se permită să se întoarcă în apartamentele ale cărora structură de rezistenţă nu a avut de suferit. „În continuare, oamenii sunt disperaţi. Trăiesc o dramă, aceasta este realitatea, pentru că, din nefericire, la aproape 2 ani de la explozie, nu pot intra în apartamente” arată Lungu. Şeful executivului local din reşedinţa de judeţ susţine că, în acest sens, a făcut demersuri la numeroase instituţii, însă fără vreun rezultat. Mai mult, conform primarului, inspectoratul Judeţean în Construcţii, care are avea competenţe pe această linie, nu a luat poziţie, declinându-şi responsabilitatea. „Din păcate, o instituţie care trebuie să-şi asume cât de cât, să dea un răspuns, - fie acesta da sau nu -, Inspecţia în Construcţii nu ia niciun fel de poziţiei. Nu dă nicio adresă, nu dă vreun răspuns, cu toate intervenţiile pe care le-am făcut la Prefectură şi la Inspectoratul de Stat în Construcţii, la Bucureşti. Cei care trebuie să-şi exprime un punct de vedere, dacă se poate sau nu se poate intra acolo, în baza expertizelor, sunt cei de la Inspecţia în Construcţii. Oamenii vin la mine, la primar, să le dau voie să intre, însă nu pot să le dau scris, deoarece nu este responsabilitatea mea, singura care ar putea face acest lucru este Inspecţia în Construcţii care nu se implică. Aceasta este realitatea şi o spun cu toată fermitatea” a explicat Lungu. Pe 5 decembrie 2022, urmare a unei explozii generată de o acumulare accidentală de gaze naturale, scara E a imobilului, „a fost sever afectată, iar din cauza riscului crescut de prăbuşire, aceasta nu a mai putut fi utilizată”. Scara în cauză are 14 apartamente, cu 20 de ocupanţi, valoarea totală a proiectului de reabilitare ridicându-se la 15,31 de milioane de lei. Finanţarea ar urma să fie asigurată de la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat. La rându-i, Primăria municipiul Suceava a disponibilizat o sumă de 265.000 de lei pentru întocmirea proiectului tehnic de consolidare, reparare şi reabilitare termică. „Noi suntem în faza în care proiectul de reabilitare este aprobat la Ministerul Dezvoltării şi lucrăm la partea de proiect tehnic pe care îl suportă Primăria. Chiar dacă nu o să mai fiu primar, am promis oamenilor că le voi fi consultant, că îi voi ajuta, în continuare, să ducem proiectul la bun sfârşit, pentru că altă soluţie nu există. Sigur că ei aşteaptă să înceapă lucrările la scara de bloc de acolo, care a explodat” a punctat Ion Lungu. Încă din august 2023, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a pronunţat, în şedinţă, că proprietarii de apartamente din scara D a blocului de locuinţe de pe strada Rarău din cartierul Burdujeni se vor putea întoarce acasă. „S-a cerut şi punctul de vedere al expertului, respectiv al profesorului Dorel Plătică din Iaşi, care a fost foarte operativ, şi ne-a dat această confirmare, că proprietarii de la scara D se pot muta, cu excepţia celor din apartamentele 9 şi 11, care au perete comun cu apartamentul în care a avut loc explozia” arăta, la acel moment, Ion Lungu, primarul Sucevei, precizând că scara C, neafectată de deflagraţie, era deja locuită.
Imediat după evenimentul cu pricina, Consiliul Local Suceava a aprobat ca, din bugetul local, fiecare familie din cele 28 de apartamente să fie sprijinite, pe durata unui an, cu câte 25.000 de lei, pentru închirierea unei locuinţe şi achitarea utilităţilor aferente.